Birocrația mioritică de la SPIT- eternul mod de a-ți bate joc de contribuabili
Potrivit Codului Civil, vânzarea – cumpărarea unui bun (în cazul articolului de față – un autoturism) este acel contract prin care vânzătorul transferă proprietatea unui bun al său asupra cumpărătorului, care se obligă în schimb să achite prețul stabilit. Semnăturile puse pe document, de către cele două persoane fizice implicate, dobândesc astfel putere de lege. Până aici, nimic mai simplu. Nebunia începe însă, în momentul în care cumpărătorul se apucă să înregistreze fiscal noul bun dobândit. În acel moment te lovești de birocrația românească, de sistemul încâlcit al administrațiilor fiscale, astfel încât o operațiune aparent simplă se transformă într-o acțiune de largă durată, în care ai nevoie de nervi tari, învoiri cu zilele de la locul de muncă și mai ales de multă, foarte multă răbdare…
Un articol de Mihai CORNEA
Prin hățișurile… birocrației românești
La unul dintre sediile administrației fiscale constănțene, timpul pare să fi încremenit, în loc în ultimii 20 de ani. O clădire mică și veche, aproape dărăpănată, cu tavane joase și cămăruțe cu miros de mucegai. Pe holuri bântuie contribuabili debusolați, care fie stau la coadă, fie (dacă au avut tupeul să deschidă ușa vreunui birou) sunt certați de funcționarii „mult prea ocupați” ai Fiscului. Un program mereu nerespectat, calculatoare antice ce fac imposibilă realizarea unui sistem informațional corect și conform secolului XXI, toate aceste elemente întregesc tabloul unei instituții care pare să nu fi intrat în mileniul III. Agentul de pază (mereu mai scund decât contribuabilii și deloc impresionant – pistolul din dotare este mai mare decât el!) te judecă cu aere de Chuck Norris, de fiecare dată când ai tupeul să devii nervos, pentru că nimeni nu te bagă în seamă. Ai bonul cu numărul 7, dar nu trebuie să te bucuri, pentru că vei pierde cel puțin jumătate de zi prin zonă și asta întrucât niciodată nu sunt deschise toate ghișeele instituției. Dacă mai ai și ghinionul ca biroul de amenzi (din clădirea de vizavi) să aibă aproape tot personalul în concediu, atunci situația devine incendiară, pentru că toți cei care aveau de rezolvat probleme dincolo, vin acum peste stradă și îți iau cu asalt ghișeele „tale”.
Ca în filmele cu proști!
În mod de-a dreptul comic, SPIT (Serviciul Public de Impozite și Taxe) a ieșit în 2012 pe locul 2 pe țară în clasamentul celor mai bune practici în administrațiile din România. Cum o fi reușit marea performanță, doar Dumnezeu știe, pentru că realitatea este de-a dreptul tragică. Este adevărat, în fiecare sediu există pubele de reciclare super-moderne, dar zidurile din interior arată mai degrabă a vestigii antice. Și cum spuneam mai devreme, la capitolul „relații cu publicul”, situația este de-a dreptul tragică. Poți să îți plătești taxele și impozitele cu cardul, dar ghici unde, doar la ghișeu (deci oricum stai la coadă alături de pensionarii care vin să achite cash, așa că unde e „ghișeftul”?!). SPIT se laudă și că poți plăti și ON-LINE, de pe fotoliul de acasă. Ce nu se spune este însă faptul că, întrucât ai nevoie de user și de parolă, oricum trebuie să mergi la sediul administrației fiscale, pentru a le obține. Interesant este și faptul că SPIT a instalat în fiecare instituție de gen câte un aparat unde contribuabilul poate să își dea cu părerea cu privire la calitatea serviciului oferit de funcționari. Comic este însă faptul că acest aparat se află chiar lângă ghișeul de plăți. Stai la coadă ora regulamentară, ajungi în cele din urmă la casă și aparatul tot clipește în fața ta. Te uiți și deslușești că ai trei opțiuni – să apeși pe Foarte Bine, Bine sau Prost, dar nu înțelegi ce este cu ledul care clipește. Doamna acră, pregătită să îți ia banii, îți arată că trebuie să apeși pe Foarte Bine și gata, „clipeala” a încetat, iar acum poți să îi dai bani statului, fără să te mai deranjeze ceva.
SPIT te îngroapă în hârtii
În cele mai multe dintre cazuri, cel care a cumpărat un autoturism merge imediat la administrația fiscală din raza domiciliului său, din dorința de a intra în legalitate cât mai rapid. La sediul instituției respective, de cele mai multe ori, pe geamul de la intrare, sunt afișate documentele pe care proaspătul proprietar de mașină trebuie să le depună la dosar. Lista este una impresionantă: în dulcele stil specific românesc, cei de la Fisc îți cer atâtea acte, de te apucă instantaneu migrenele. Astfel, pentru declararea mijlocului de transport, ai nevoie în primul rând un formular tipizat, în fapt declarația fiscală, acea decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mașină. Odată completat acest formular, trebuie să atașezi la dosar și cartea de identitate, atât originalul cât și o copie pe care reușești să o faci cu greu, după ce ai alergat prin oraș în căutarea unor xeroxuri din ce în ce mai rare. Urmează fișa de înmatriculare a mijlocului de transport, în original, pe care în prealabil l-ai obținut de la biroul de intermedieri auto sau tot de la agenția fiscală SPIT. De original și copie ai nevoie și pentru actul de dobândire al mașinii, la dosar urmând să depui actul de vânzare cumpărare, dar și factura care atestă efectuarea plății. Evident, pentru a fi totul în regulă, în prealabil ar trebui să fi obținut deja certificatul de atestare fiscală, eliberat pentru întocmirea actului de transfer al proprietății.
Nici vânzătorul nu scapă
Cel care a vândut mașina trebuie, preventiv, să scoată autoturismul înstrăinat, din evidențele fiscale, pentru a nu se trezi peste câțiva ani că trebuie să mai achite niște bani pentru un bun care nu îi mai aparține de mult (nu că nu s-ar întâmpla așa, mai ales că în urmă cu ceva ani evidențele electronice ale SPIT au clacat și o mare parte din bazele de date au dispărut și dintr-o dată unii cetățeni s-au trezit că au de plată restanțe la impozite pe autoturisme pe care nu le-au deținut niciodată sau pe care le vânduseră de mult).
Este mai bine să faci asta dar și aici, te lovești de numeroase hârtii. Evident, nu lipsește formularul tipizat sau declarația pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport. El depune la dosar și actul de înstrăinare (evident original și copie), certificatul de atestare fiscală, carte de identitate și multe altele…
Un exercițiu de imaginație
O persoană care a muncit în ultimii 10 ani în Spania s-a întors de curând la Constanța, cu ceva bani puși de-o parte. Și-a cumpărat mai întâi o mașină, și abia apoi o casă. La câteva zile după ce și-a cumpărat casa, a mers și la Poliție la Evidența Populației și și-a făcut buletin de „Costanța”. În timp ce se afla la volanul recent achiziționatului autoturism a aflat de la un prieten ce acte îi trebuie pentru înregistrarea fiscală a proaspăt dobânditului bun. Și-a făcut dosarul, dar când să scape de toată nebunia, o doamnă funcționară (pe fața căreia nu se clintea niciun mușchi) l-a informat acid că mai are nevoie de niște acte. „Spaniolul” s-a uitat din nou pe geamul de afară, la liste, și a aflat ce documente sunt necesare pentru transferul mijlocului de transport la noua sa adresă de domiciliu (pe contractul de cumpărare se afla fosta adresă din Peninsula Iberică!) Așa că a reînceput nebunia – transferul mașinii sale, (cumpărată cu câteva săptămâni în urmă) la noul domiciliu. Din nou, formulare tipizate, copii și originale după toate minunile și astea până într-o zi, în care „spaniolul” a început să caute internet ce psihologi sau psihiatrii pricepuți activează la Constanța. Asta, în timp ce se întreba zilnic, de ce s-o fi întors din Spania!
