COMUNICATE

Corupţia ucide. Iar incompetenţa îi face scăpaţi pe vinovaţi.

Pe lista de suspecţi privind dezastrul din Clubul Colectiv ar trebui adăugaţi în cel mai scurt timp poliţiştii şi procurorii care s-au ocupat de caz, care au anchetat de mântuială, lăsând suspecţii liberi şi permiţând distrugerea dovezilor. Acestora le-a trebuit o săptămână pentru a-i lua la întrebări pe cei de la ISU şi de la firma de artificii – timp berechet pentru ca aceştia să îşi pregătească declaraţiile şi să distrugă dovezi importante. Mai mult – firma ce a montat tavanul inflamabil din club a ieşit total de pe radarul anchetatorilor. (Foto – Club Colectiv, sursa Facebook)

Un articol de Răzvan PETRE

La două săptămâni după tragedie, numărul persoanelor decedate s-a dublat. Iar în loc de răspunsuri, avem mai multe semne de întrebare. Gafele autorităţilor şi anchetarea dezastruoasă a incidentului din clubul Colectiv au dat naştere unor teorii ale conspiraţiei – privind ascunderea proporţiilor reale ale dezastrului, privind incendierea intenţionată a localului etc.

Probe distruse sub nasul autorităţilor

Când cineva executa un atac armat, poliţia merge mai întâi şi arestează pe atacator. Când un atentator plantează o bombă – merge şi îl arestează pe cel care a pus bomba. Când cineva produce un incendiu – merge şi arestează mai întâi pe cel care a pornit focul. Nu şi în România! La două zile după incidentul din Colectiv, patronii localului erau deja după gratii, deşi ei nici măcar nu fuseseră în incintă la momentul când a pornit focul. În schimb, patronii şi angajaţii companiei responsabile de montarea şi operarea artificiilor de la care a pornit dezastrul erau bine-mersi.
Abia la o săptămână de la tragedie, birourile acestora au fost luate cu asalt de mascaţi, iar patronii firmei cu artificiile au fost arestaţi. Închipuiţi-vă că cineva pune o bombă la metrou şi mor 50 de oameni, iar Poliţia şi procurorii le dau atentatorului care a declanşat bomba şi acoliţilor lui un avans de o săptămână…
Când braţul lung (şi cam bleg) al legii i-a ajuns în sfârşit pe cei de la firma de artificii, cele mai multe arestări (trei din patru) s-au făcut nu pentru implicarea în incident, ci pentru distrugere de dovezi. Din referatul comunicat public de DNA, reiese că o angajată şi cei doi patroni au şters fişiere „problematice” din calculator. Doar Dumnezeu ştie câte alte documente, care erau pe hârtie şi puteau fi distruse mult mai repede şi mai eficient, au dispărut astfel…
Avem astfel exact dimensiunea incompetenţei anchetatorilor, documentată chiar de interceptările SRI. Aceştia au dat suspecţilor-cheie din dosar o săptămână, timp în care aceştia au distrus dovezi – unele, posibil, irecuperabil – şi care ar fi putut fi decisive în elucidarea modului în care a fost posibilă catastrofa.

ISU se anchetează singur

O altă bâlbâială inexplicabilă ţine de modul în care procurorii Parchetului General, apoi cei ai DNA, au abordat ancheta pe partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Deşi era clar ca lumina zilei încă după prima rundă de audieri că la Clubul Colectiv se deplasaseră doi inspectori ISU care le spuseseră patronilor să stea liniştiţi că totul e ok, procurorii nu au invitat niciun pompier la audieri.
La trei zile după incident, numele celor doi căpitani de pompieri erau deja publice, opinia publică îi indicau pe ei şi pe superiorii lor ca fiind părtaşi la vină, iar SRI le asculta telefoanele. Mai mult, conform datelor făcute publice de ISU Bucureşti, cei doi pompieri au fost băgaţi în şedinţă de şefii lor şi au fost puşi să întocmească un raport privind deplasările la Colectiv. Singurii care nu s-au preocupat de afacerile murdare de la ISU au fost chiar anchetatorii dezastrului, care le-au dat şi pompierilor o săptămână ca să şteargă dovezile şi să îşi potrivească declaraţiile, astfel încât toată lumea să pice în picioare.

Declaraţiile şefilor ISU miros a minciună

Abia după o săptămână de la dezastru, cei doi pompieri care vizitau des clubul Colectiv – Antonina Radu şi Gorge Matei – au fost chemaţi la audieri, iar ulteriori plasaţi în arest – unul în preventiv, iar celălalt la domiciliu.
Dacă Piedone de la Sectorul 4 – care semnase ca primarul autorizaţia – fusese deja săltat de procurori, iar primăria sa fusese dată peste cap de mascaţi la patru zile după incident, la ISU nu s-a mişcat niciun fir din părul coloneilor. Şi pompierilor li s-a dat acelaşi avans de o săptămână, desantul procurorilor făcându-se în aceeaşi zi cu noroc – 6 noiembrie – în care aceştia au mers şi la firma de artificii.
Concluzia iniţială este aceea că cei doi căpitani au acţionat de capul lor, fără ca superiorii – de la şeful lor direct şi până la Raed Arafat – să ştie că Clubul Colectiv există. Iată ce a declarat în faţa procurorilor şeful lor direct, şef Birou prevenire II din cadrul I.S.U. Bucureşti – Ilfov (DNA nu a dezvălui numele): „S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. nu a fost inclus în planul de control aprobat, întrucât eu personal nu am ştiut de existența acestei societăţi şi nici nu mi s-a raportat de către cadrele militare despre existenţa clubului deţinut în incinta S.C. PIONIERUL de către S.C. COLECTIV CLUB S.R.L”
Aparent, declaraţia aceasta pare în regulă. Însă pusă în faţă cu realitatea, ea începe să emită un damf de minciună. În incinta Pionierul SA funcţionau mai multe obiective, din care – a naibii coincidenţă! – fix Clubul Colectiv lipsea din evidenţa ISU.
Pompierii ştiau de sala de fitness Animal Kingdom şi de sala de lupte aflate la 50 de metri de Colectiv. Ştiau de celelalte firme şi de Clubul Salsa aflat perete-în-perete cu Colectiv. Acestea figurau în evidenţa ISU. De altfel, nici nu ar fi fost greu ca pompierii să aibă toate aceste obiective pe răboj – în tot Sectorul 4 sunt două cluburi – Salsa şi Colectiv.
Mai mult, înainte de apariţia pe piaţă a clubului Colectiv, în aceeaşi locaţie a operat timp de 2-3 ani clubul Guantanamo. Deţinut de acelaşi patronat ca şi Clubul Salsa şi desfăşurându-şi activitatea în condiţii identice de autorizare cu Colectiv, Guantanamo a găzduit de-a lungul timpului evenimente cu o audienţă mai mare decât cea înregistrată în 30 octombrie 2015, din care numim concertele trupelor Iris şi Cargo.
La rândul său, Clubul Salsa este renumit în Bucureşti şi nu numai. Asociat cu binecunoscutul DJ şi VJ Wilmark, Salsa a găzduit numeroase concerte de muzică latino, fiind unul din locurile frecventate de „lumea bună” din Bucureşti – tineri cu bani, afacerişti, fani ai tangoului şi ai muzicii latino de orice fel, politicieni, ambasadori şi personalul ambasadelor din America de Sud. Clubul Salsa are şi o pagină de Facebook, din care aflăm printre altele că are adresă identică clubului Colectiv (Strada Tăbăcarilor, nr. 7). În măsura în care Clubul Salsa figurează în evidenţele ISU, iar Clubul Colectiv, nu, asta înseamnă 1) că pompierii nu sunt în stare să localizeze un club cu ditamai firma, afişată la câţiva metri de cea a unui alt club pe care îl au în evidenţă, 2) că deşi nu figurează cu numele, adresa clubului Colectiv e în evidenţa ISU, şi 3) că şefii de la ISU se ascund după deget.
Toate aceste lucruri sunt evidente, nu însă şi pentru anchetatorii tragediei din Colectiv, care i-au arestat (tardiv) pe cei doi căpitani de pompieri, dar nu au pus nicio secundă la îndoială poveştile neverosimile servite de superiorii lor.

Şmecheriile şefilor ISU, băgate sub preş de procurorii DNA

În timpul redactării acestui articol, mi-a fost atrasă atenţia de un articol postat pe blog de jurnalistul Cătălin Tolontan. Acesta descrie pe larg sesizările mai multor ofiţeri de la pompieri trimişi de şefi să „recolteze” sponsorizări de la firmele pe care ar fi trebuit să le controleze. De asemenea, sunt date exemple ale felului în care secţia de procurori militari a DNA a închis ochii în faţa neregulilor semnalate de inspectorii ISU.
Interesant este pasajul referitor la concluziile magistratului care a judecat cererea de arestare a celor doi inspectori ISU ce controlau clubul Colectiv. Pornind strict de la datele aflate la dosar, judecătorul ajunge la aceeaşi concluzie prezentată mai sus, aceea că este practic imposibil ca superiorii ierarhici să nu aibă habar de activitatea subordonaţilor lor. Conform deciziei magistratului, activitatea inspectorilor ISU „nu putea să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi la toate palierele, unii dintre aceştia susţinînd cu seninătate că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi, că nu au fost informaţii etc..”

Secţia de arşi de la Floreasca – incompetenţă mascată de minciuni

O altă disfuncţie criminală scoasă la iveală cu prilejul dezastrului din Colectiv este inoperabilitatea unităţii de arşi grav a Spitalului Floreasca. Inaugurată cu fast acum opt luni (pentru a nu se pierde finanţarea europeană), unitatea nu este în stare de funcţionare nici acum.
Contactat de Evenimentul Zilei, doctorul Ioan Lascăr a explicat că unul din motive este durata mare pe care o presupune recrutarea personalului calificat: „Am dat și anunțuri de angajare, dar durează și procesul de recrutare, tot câteva luni. Pot eu să pun o asistentă nepregătită să trateze pacienții cu arsuri grave în această secție ultramodernă?”
Răspunsul la întrebarea profesorului Lascăr este „DA”. Acest răspuns este dat chiar de Spitalul Floreasca, pe site-ul căruia era postat un anunţ de angajare la unitatea de arşi grav, fix în data de 30 octombrie 2015 (vezi foto). Acolo scrie negru pe alb că se angajează şase „asistenţi debutanţi” şi o îngrijitoare, la toate cele şapte posturi una din cerinţe fiind „fără vechime în specialitate”. (Click aici pentru anunţul complet).
Este poate prea devreme ca procurorii să ancheteze modul în care au răspuns autorităţile medicale – dacă ar fi fost mai bine ca pacienţii să fie transferaţi mai devreme în centre specializate din străinătate, sau dacă ar fi trebuit aduşi medici specializaţi din străinătate din prima zi. Dar un lucru este cert – dacă unitatea de arşi grav din Spitalul Floreasca ar fi fost nu numai inaugurată, ci şi operaţională, victimele dezastrului ar fi avut o şansă în plus.

Firma ce a montat bureţii, ocolită de anchetă

La puţină vreme după dezastrul din Colectiv, una din primele voci care au aruncat vina pe umerii patronilor a fost aceea a unuia din patronii firmei ce s-a ocupat de instalarea panourilor din burete şi tavanul fals al clubului colectiv. Preocupat să se disculpe, Şuto Ştefan Andraş (foto dreapta – sursa Facebook) a lansat o serie de declaraţii îndoielnice, care însă au fost înghiţite nemestecate, atât de mass media, cât şi de către procurori. El a declarat că patronii au ales material neignifugat în cunoştinţă de cauză, pentru că era mai ieftin (afirmaţie care nu a fost verificată prin declaraţiile niciunuia dintre ceilalţi martori sau inculpaţi) şi că patronii clubului Colectiv ar fi spălat panourile de burete cu un solvent inflamabil, ceea ce ar explica propagarea rapidă a focului. Şi această afirmaţie a fost ulterior contrazisă – de către una din femeile de serviciu ale localului, care a declarat că nu îşi aminteşte ca panourile de burete să fi fost spălate vreodată.
Contrar declaraţiilor de după incendiu, firma Luxory Media SRL (care s-a ocupat de panourile de burete), se laudă pe site-urile proprii cu treaba minunată pe care a făcut-o în clubul Colectiv şi descrie cu lux de amănunte instalarea bureţilor de antifonare şi a tavanului fals din lemn de brad.
Conştient de faptul că ar putea intra el însuşi în malaxorul anchetei, Şuto o scaldă, în declaraţia acordată ziarului Adevărul: „Oricum, asemenea materiale se găsesc în toate cluburile…” În aceeaşi declaraţie, el încearcă scape de răspundere, menţionând: „Noi am montat materialul doar pe tavan. Ei ulterior au luat un burete piramidal şi l-au pus şi pe stâlpi. Am fost la un an şi ceva distanţă în club şi am văzut stâlpii. Nu ştiu ce căuta buretele ăla acolo.” Prima parte este adevărată – patronii Colectiv au montat buretele izolator pe stâlpi în regie proprie – dar a doua parte a declaraţiei sale este un pic ciudată. Pe YouTube este disponibil un videoclip realizat cu ocazia dotării clubului Union Jack din Galaţi. În acesta se menţionează „montaj realizat de proaudiostore.ro” (aceasta este denumirea site-ului firmei Luxory Media SRL). Sub sigla aceleiaşi firme, în imagini se vede cum angajaţii lui Şuto pun panouri subţiri de burete izolator pe pereţi, dar… şi pe stâlpii de susţinere ai clădirii. (vezi foto, sursa YouTube)
Cât de validă mai este în acest caz mirarea lui Şuto – „Nu ştiu ce căuta buretele pe stâlpii din Colectiv”?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top