În incinta muzeului de istorie din Hunedoara, la intrarea spre castelul Huniazilor, funcţionează de doi ani de zile o expoziţie de tortură şi execuţie. Organizatorilor – muzeul, primăria din Hunedoara şi o firmă privată – nu li s-a părut a fi o problemă faptul că la expoziţie pot intra copii. Ba dimpotrivă, acest lucru este încurajat, mai ales că aduce venituri consistente. După plata biletului, minorii se pot informa despre jupuire sau arderea de viu şi pot vedea reproduse scenă de tortură ce includ mutilarea prin strivirea şi tăierea organelor genitale.
Expoziţia funcţionează la subsolul muzeului de istorie, chiar lângă casa de bilete a Castelului Corvinilor. Castelul este vizitat anual de circa 500.000 de turişti. Poziţionarea excelentă, precum şi faptul că este anunţată printr-o serie de bannere uriaşe atârnate pe peretele muzeului, de sus şi până jos, fac ca toţi vizitatorii castelului să afle de expoziţie. Partea bună cu numeroasele bannere de promovare a camerei de tortură este aceea că ele maschează parţial zidul scorojit şi crăpat al muzeului.
Lăsaţi copiii să vină la tortură!
Expoziţia din Hunedoara este deschisă tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. Părinţilor îngrijoraţi, care comit imprudenţa să intre cu cei mici, li se spune la intrare că totul este OK. „Staţi liniştit, nu se mişcă nimic, copii nu se vor speria” le spune unul din curatorii expoziţiei.
După achitarea taxei de acces, părinţii se trezesc că trebuie să le explice copiilor cum se proceda cu casca specială cu şuruburi de scos ochii sau cum erau folosite instrumentele de smuls, tăiat sau strivit diferite părţi şi organe. Copiii care pot citi se pot informa despre felul în care erau schigiuiţi, executaţi sau ciopârţiţi deţinuţii, precum şi despre modul de utilizare a diferitelor instrumente de tortură. Pe lângă exponate, camera de tortură include şi reconstituirea unei duzine de scene de tortură, cu ajutorul manechinelor şi efectelor sonore. În sunet gingaş de urlete de durere, scremete şi tânguieli, părinţii descoperă, încurcaţi, că trebuie să le explice micuţilor cum vine cu mutilarea genitală, sau de ce unii erau ucişi prin strivirea oaselor, în timp ce altora li se introducea o ţeapă ascuţită în anus.
Reacţiile la expoziţie sunt diverse. Unii o parcurg grăbiţi, după ce au descoperit că intrarea a fost o idee proastă, alţii încercă să îndepărteze frica copiilor cu glume nereuşite de genul „Uite ce scaun cu cuie are nenea! Nu vrei să stai şi tu pe el?” Cât despre cei mici – unii sunt dezgustaţi, alţii speriaţi de-a dreptul, iar alţii au văzut ei lucruri mai groaznice la televizor sau pe internet. În filmarea ce însoţeşte acest articol puteţi vedea, spre final, un copil de un an. Dintre toţi, acesta a rezistat cel mai bine, în parte datorită faptului că la vârsta aceasta nu prea înţelege ce se întâmplă în jurul său.
Scene de tortură cu acces liber pentru copii
Mutilarea genitală, jupuirea, arderea sau fierberea de viu sunt scene de tortură de la expoziția Muzeului din Hunedoara, la care e permis accesul copiilor. Protecția Copilului așteaptă să le spună primăria Hunedoara dacă e OK ca copiii să vadă așa ceva.https://www.dezvaluiri.ro/copiii-tortura-expozitia-muzeul-istorie-hunedoara/
Publicată de Dezvăluiri.ro pe Luni, 2 septembrie 2019
La muzeul din Hunedoara, tortura bate cultura
Grija autorităţilor de a scoate în evidenţă expoziţia de tortură este egalată doar de lipsa de interes arătată muzeului propriu zis. La acesta intrarea se face pe o uşiţă mică din fund, uşa principală fiind baricadată. Pereţii sunt crăpaţi şi scorojiţi, trotuarul spart şi năpădit de ierburi, iar sub streaşină atârnă maldăre de cabluri întinse dezordonat în toate direcţiile. Nu există indicatoare, şi poţi uşor nimeri, din greşeală, la punctul de prim ajutor al castelului – găzduit tot în clădirea muzeului. Pe perete, lângă intrare, tronează un afişier verde, de neam prost, pe care au fost lipite tarifele, tipărite pe hârtie albastră şi tăiate cu foarfeca. Programul de vizitare lipseşte, semn că ori s-a dezlipit, ori nu a fost afişat niciodată. Ceva mai jos a fost lipită în schimb o foaie A4 scoasă la imprimantă, din care aflăm că intrarea la muzeu se poate face zilnic între 9 – 17, mai puţin lunea când muzeul e deschis doar de la 10.30 la 17.00 (toată lumea ştie că muzeografii, din motive evidente, se trezesc mai greu lunea…) Spre deosebire, la expoziţia de tortură se lucrează „zi lumină”, de la ora 9 la 20, şapte zile pe săptămână. Aşa că dacă vă pune dracul să ajungeţi în zonă prea devreme sau prea târziu, nu mai primiţi porţia de cultură, dar puteţi să vă delectaţi cu niţică tortură.
O posibilă explicaţie a faptului că la expoziţia de tortură nu e program de lăuze, ca la Muzeu, stă în modul în care se împart banii. Contactată telefonic de noi, persoana care ţine locul directorului plecat în concediu ne-a declarat că nu se încasează o chirie lunară. În locul ei, partenerul privat, firma ASG Scenography SRL, varsă 10% din încasările din bilete. Restul de 90% rămân în contul firmei private, motiv pentru care anagajaţii firmei au tot interesul ca expoziţia să funcţioneze cât mai multe ore pe zi.
„Protecţia copilului” se ocupă cu protecţia primăriei
Am încercat să mă lămuresc dacă e OK ca copiii să fie expuşi imaginilor violente în cadrul expoziţiei de tortură şi pentru aceasta m-am adresat Protecţiei Copilului – Direcţia Judeţeană Hunedoara. După ce m-a persiflat pentru că nu cunosc legislaţia în domeniu, purtătoarea de cuvânt mi-a solicitat să trimit o adresă pe email şi mi-a promis că va reveni telefonic cu un răspuns în 30 de minute. Două ore mai târziu, aceeaşi purtătoare de cuvânt, ceva mai puţin sigură pe ea, m-a asigurat că a fost deja „sus” (la director, probabil) şi a discutat solicitarea mea, dar are brusc o grămadă de muncă şi îmi va răspunde ceva mai târziu. La sfârşitul programului, purtătoarea de cuvânt, încurcată, mi-a explicat că va reveni a doua zi, după ce va discuta cu cei de la primărie „pentru că ei sunt organizatorii şi aşa este normal, să vorbeşti cu ei întâi”.
Avem, aşadar, o repetare a cazului Caracal. La Caracal poliţia nu a vrut să îl deranjeze pe Dincă pentru a-i salva viaţa Alexandrei. La Hunedoara, protecţia, zisă „a copilului”, nu a demarat nicio anchetă pentru protejarea copiilor, pentru că nu vrea să deranjeze primăria Hunedoara.
În caz că vă întrebaţi – cele 30 de minute s-au transformat în 3 ore, apoi în 3 zile. La ora publicării articolului, nu am primit niciun punct de vedere, iar purtătoarea de cuvânt e de negăsit.
Un articol de Răzvan PETRE
