Actualitate

Continuă reabilitarea trotuarelor din orașul Cernavodă

În ultimii ani, administrația publică locală a orașului Cernavodă a demarat mai multe acțiuni de reabilitare a trotuarelor. Și în această toamnă, lucrările continuă în mai multe locuri.

„Primăria orașului Cernavodă continuă programul de reabilitare a trotuarelor din localitate. Starea acestora de pe mai multe străzi a determinat conducerea administrației publice locale să inițieze o nouă etapă de refacere a lor. Încă din anul 2016 au fost demarate lucrările de acest fel, lucrări care au fost continuate sistematic, în special pe trotuarele cu trafic pietonal ridicat și foarte ridicat”, explică primarul Liviu-Cristian Negoiță.  

Astfel, la sfârșitul lunii septembrie a fost semnat contractul privind ”executarea de lucrări de întreținere la trotuare, cu pavele prefabricate din beton, pe strada 9 Mai, precum și intrările la blocurile aferente străzii 9 Mai, de la strada Energiei la strada Cazărmii”. Lucrările sunt în plină desfășurare acum.

Pe trotuarele aferente acestei străzi, de a lungul anilor, s-au executat lucrări de reabilitare ale rețelelor de apă și canalizare, ceea ce a dus la creșterea gradului de degradare, prezentând crăpături, gropi şi denivelări, porțiuni din ele devenind chiar impracticabile, fără a mai putea asigura siguranța și confortul pietonilor.

Traseul trotuarelor care necesită reparații cumulează o suprafață totală de aproximativ 4.400 de metri pătrați, lungimea bordurilor fiind de 1.420 de metri.

Materialele folosite sunt pavaje executate din dale prefabricate din beton, conform reglementărilor în vigoare, respectându-se astfel normativele și prescripțiile tehnice.

Durata de execuție a lucrărilor este de 90 de zile de la data semnării contractului, iar valoarea lucrării este de 915.400 lei cu TVA, suma suportată în totalitate de la bugetul local al orașului Cernavodă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top