Opinii

Consiliul Local continuă să blocheze activitatea orașului Băneasa, cu avizul Prefecturii

Situația Consiliului Local și a orașului Băneasa au ajuns într-un punct mort. De 4 luni de zile, consilierii nu au mai adoptat nicio hotărâre. De fapt, în trei din ultimele patru luni, Consiliul nici măcar nu s-a întrunit în ședință. Sătul de acest blocaj, primarul Ion Marin a solicitat Prefecturii Constanța demararea procedurii de dizolvare a CL Băneasa. Prefectura, însă, a respins cererea primarului, ignorând prevederile legale privind lipsa de activitate a consilierilor. Primarul Ion Marin a avut ulterior o întâlnire cu conducerea organizației județene a PSD Constanța, care ar putea să le ceară consilierilor cârcotași din Băneasa să își facă treaba pentru care au fost votați de cetățeni. Dacă nici acest demers nu va avea rezultate, primarul este dispus să ceară în instanță dizolvarea Consiliului.

Un articol de Răzvan PETRE

De patru luni, Consiliul Local Băneasa este paralizat, la inițiativa consilierilor locali ai PSD și UNPR. Aceștia condiționează îndeplinirea îndatoririlor de membri ai Consiliului de obținerea funcției de viceprimar. Acest șantaj a creat nu numai o criză politică la nivel local, ci și blocarea orașului. Practic, din luna aprilie, Consiliul Local Băneasa nu a mai adoptat nicio hotărâre, iar deciziile administrative, de la investiții la acordarea de ajutoare sociale, așteaptă ca reprezentanții PSD și UNPR să își aducă aminte de îndatoririle pe care le au față de cetățenii care i-au votat.

Filmul evenimentelor

Ultima ședință normală a Consiliului Local din Băneasa a avut loc în martie. În aprilie a fost adoptată o singură hotărâre, apoi a intervenit blocajul. În iunie, comisiile de specialitate nu s-au întrunit, motiv pentru care Consiliul nu a intrat în ședință ordinară. În iulie, ședința nu s-a putut ține, consilierii PSD-UNPR refuzând să aprobe ordinea de zi. În august, la convocarea primarului au răspuns doar 5 din cei 15 consilieri, iar lucrările nu au putut continua din lipsă de cvorum.

Prefectura girează blocajul

Pentru a rezolva criza politică creată de consilierii PSD-UNPR, primarul Ion Marin a solicitat Prefecturii Constanța să accepte dizolvarea Consiliului Local Băneasă și să înainteze instanței documentația necesară pentru constatarea dizolvării. În replică, Prefectura a respins solicitarea lui Ion Marin.
Răspunsul Prefecturii este lăbărțat și complicat intenționat prin introducerea de trimiteri la articole de lege și reluarea de patru ori a poveștii privind lipsa de activitate a CL Băneasa. Cererea primarului este refuzată, fără a se indica un motiv clar. Într-un comunicat de presă semnat de… Cancelaria Prefectului, se spune că „nu sunt îndeplinite condițiile legale de dizolvare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale”.
Prefectura Constanța creează astfel un precedent periculos. Luând drept literă de lege decizia Prefecturii, orice Consiliu Local (nu numai cel de la Băneasa) poate fi pus pe butuci de un număr suficient de mare de consilieri. Tot ce trebuie ei să facă este să se prezinte, o dată la două luni, la întrunire (ca să evite dizolvarea pentru lipsa întrunirii) și să voteze împotriva ordinii de zi, blocând astfel ședința de lucru.
„Dacă ei vor continua să procedeze astfel până la sfârșitul mandatului, ce facem? Mergem până în 2016 fără să mai adoptăm o singură hotărâre? Asta e normalitatea?” s-a întrebat retoric primarul Ion Marin.

Primarul Ion Marin caută o soluție

În timp ce adversarii săi ignoră problemele localității și așteaptă să le fie pus pe tavă postul de viceprimar, edilul orașului Băneasa încercă să detensioneze situația. După primirea refuzului absurd din partea Prefecturii, Ion Marin s-a întâlnit cu liderii județeni ai PSD, în speranța că aceștia îi vor putea convinge pe consilierii PSD și UNPR din Băneasa să își îndeplinească atribuțiile. Contactat telefonic, primarul ne-a declarat că speră că aceștia vor renunța la boicot și că activitatea CL Băneasa.se va relua.
„Începând de luni, vom avea consultări la nivelul aparatului de lucru al primăriei, iar în situația în care consilierii nu decid să își îndeplinească îndatoririle, ne vom adresa instanței” a declarat Ion Marin.
Întrebat dacă crede că noua ordonanță de urgență ce permite migrarea aleșilor poate schimba raporturile de forțe din CL Băneasa, primarul a răspuns: „Motivația acestei ordonanțe este oricum șubredă, pentru că, la data constituirii USL, fiecare candidat avea oricum o identitate politică, era membru al unui partid, deci desființarea USL nu schimbă nimic. La noi (n.r. – la Băneasa) nu se întrevăd schimbări semnificative. Mă aștept cel mult ca doi consilieri aleși pe listele UNPR să treacă la PSD.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top