În data de 20 mai, Consiliul Judeţean Tulcea a lansat „Ghidul Turistic al Judeţului Tulcea”, precum şi al noului website al instituţiei. Evenimentul a avut loc la ora 11:30, la sala „Mihail Kogălniceanu”, din Tulcea, pe Strada Păcii, nr. 20. Prin această lucrare, Consiliul Judeţean Tulcea doreşte să prezinte obiectivele culturale ale judeţului, tradiţiile milenare şi gastronomia bogată şi variată, toate în cadrul unor peisaje unice şi în mijlocul tulcenilor, cunoscuţi drept gazde ospitaliere. ”Ghidul Turistic al Judeţului Tulcea” a fost realizat de un grup de experţi din diferite domenii, fiind editat, coordonat şi finanţat de către Consiliul Judeţean Tulcea.
Un articol de Cristian Andrei LEONTE
În lucrare sunt prezentate informaţii despre cadrul natural al zonei,despre istoricul localităţii, populaţie, tradiţii şi obiceiuri, lăcaşuri de cult, ocupaţii, comunităţi etnice, obiective de vizitat (monumente şi situri arheologice, case memoriale, mănăstiri, geamii, etc.), toate fiind descoperite de cititori cu ajutorul traseelor rutiere, navale, ecvestre sau montane. Website-ul Consiliului Judeţean Tulcea a fost realizat în totalitate de specialiştii instituţiei, cu un nou design şi cu o îmbunătăţire a modului de accesare a informaţiilor, în format electronic. Prin aceste două modalităţi de informare publică ce au fost lansate, Consiliul Judeţean Tulcea doreşte să consolideze legătura dintre locuitorii judeţului, potenţialii turişti şi instituţiile administraţiei publice a oraşului.