Actualitate

Consilierii locali ai comunei Baia, convocați să discute bugetul de venituri și cheltuieli

Ședința din luna aprilie a Consiliului Local al comunei Baia, județul Tulcea, are pe ordinea de zi discutarea și votarea bugetului de venituri și cheltuieli.

Consilierii locali sunt convocați să discute și alte teme importante pentru comunitate. Astfel, Ordinea de zi a ședinței din data de 23 aprilie cuprinde și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli a SC Goscom Baia, acordul pentru amplasarea unor cabluri electrice subterane pentru conexiunea turbinelor eoliene  la stația electrică în Parcurile Eoliene CEE Beidaud 1 și Beidaud 2.

De asemenea, consilierii locali au numit membri echipei mobile de intervenție de urgență în caz de violență domestică.

Cuplurile din comuna Baia care au cel puțin 50 de ani de căsătorie vor primi anul acesta un ajutor social de 400 de lei net, iar persoanele din comună care au vârsta de peste 80 de ani vor primi tot un ajutor social de 200 de lei.

Un proiect important aflat pe Ordinea de zi a fost cel al înființării unui Serviciu de iluminat public al comunei Baia. În acest sens s-a votat înființarea, Regulamentul de organizare și funcționare, caietul de sarcini și forma de gestiune ale acestui serviciu.

Tinerii, cu vârsta până în 35 de ani, vor primi loturi de teren în folosință gratuită pentru a-și putea ridica locuințe.

Comuna Baia se află la o distanţă de 57 de km de Tulcea, municipiul reşedinţă de judeţ şi respectiv 20 de km de orașul Babadag. Satele componente ale comunei sunt: Baia – reşedinţa de comună, Camena – amplasat la o distanţă de 19 km de satul Baia, Caugagia – situat la o distanţă de 6 km, Ceamurlia de Sus – la 12 km distanţă de Baia şi Panduru – situat la 5 km de reşedinţa de comună. Suprafaţa administrativă a comunei Baia este de 19829,90 ha, din care suprafaţa de intravilan este de aproximativ 760 ha, fiind compusă din: 305,72 ha în satul Baia, 195,66 ha în satul Ceamurlia de Sus, 79,859 ha în satul Camena, 46,69 ha în satul Caugagia şi 130,955 ha în satul Panduru.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top