COMUNICATE

Congaz se joaca cu vietile clientilor

În plina campanie de racordare la sistemul de gaze a consumatorilor casnici din Constanta, societatea de distributie a gazelor naturale Congaz se pune din nou într-o pozitie delicata în fata opiniei publice. Lasând la o parte problemele cu care se confrunta clientii în relatiile cu functionarii societatii, sau nesfâsitele asteptari în ceea ce priveste respectarea termenului de instalare a racordurilor consumatorilor casnici la reteaua de gaz, acum, mai nou, au aparut si probleme de alta natura: securitatea exploatarii instalatiilor si punerea în pericol a vietii abonatilor Congaz. Recent am primit la redactie o sesizare din partea unui abonat Congaz care alarmat peste masura si chiar panicat, cerea ajutor în vederea sensibilizarii responsabililor de la Congaz în ceea ce priveste luarea masurilor urgente în vederea punerii în functiune sau repararii sistemului de detectie si semnalizare al scaparilor de gaze montat în locuinta abonatului odata cu instalarea centralei termice.

Un articol de Doru COPOT
                      Andreea PAVEL

Expusi tragediilor

Dupa lungi asteptari (de aproximativ 120 de zile de la semnarea contractului) lucratorii angajati ai Congaz-ului reusesc pâna la urma sa  branseze abonatii la reteaua de gaz, montând casetele regulatorului si a contorului de gaz. Din acest stadiu al lucrarilor de bransare, în toate cazurile, Congaz preda abonatii pe mâna unor societati comerciale care în schimbul unor sume piperate de bani continua bransarea de la cutia de distributie pâna în imobilele abonatilor, în locurile unde au fost decise instalarea centralelor termice. Aceste firme sunt chipurile agreate de Congaz si au datoria de a efectua conexiunile retelei de gaze la punctele de consum respectând toate normele tehnologice în vigoare si asigurând cu strictete securitatea si siguranta în exploatare a sistemului. Normele europene de exploatare a centralelor cu gaze impun montarea unor dispozitive speciale care au rolul de a actiona în consecinta în cazurile în care în incinta unde se afla centralele sau alti aconsumatori de gaz natural se produc scapari de gaze. Aceste detectoare de gaz sunt astfel concepute încât în momentul în care se produc scapari accidentale de gaz acestea actioneaza o electrovalvula care închide imediat distributia gazului în retea. În consecinta, aceste dipozitive reprezinta cel mai important mijloc de prevenire a catastrofelor si tragediilor umane rezultate în urma scurgerilor accidentale si a acumularilor de gaze în imobile. Marea problema este însa determinata de faptul ca cei de la Congaz nu considera montarea acestor dispozitive ca fiind obligatorie, lasând acest lucru la latitudinea ori a clientilor ori a firmelor care se ocupa cu montarea centralelor termice. În acelasi context, multe din aceste dispozitive sunt nefunctionale fiind montate doar cu „rol decorativ”. Constienti de pericolul la care sunt expusi multi abonati ai Congaz au reactionat vehement dar cum era si de asteptat, indiferenta celor în masura sa intervina în rezolvarea problemelor, i-a lasat blazati si expusi eventualelor tragedii.

Pericol de moarte!

Stefan Aghiorghiesei din Constanta a încheiat în urma cu mai multe luni un contract cu cei de la Congaz. Urmând procedurile sinoase si asteptând pe masura cetateanul amintit a „beneficiat” de serviciile firmei SC. Don Termo-Instal SRL din Constanta, firma agreata de Congaz. Sereleul a efectuat lucrarile de bransare a centralei termice la sistemul de gaze si a instalat dispozitivul de detectie al gazelor la cererea lui Stefan Aghiorghiesei. Toate bune si frumoase pâna aici. Dupa doua sau trei zile de la punerea în functiune a centralei termice, Stefan Aghiorghiesei a vrut sa verifice eficacitatea dispozitivului de detectie al gazelor deoarece dormitorul sau se afla într-o încapere învecinata cu incinta unde se afla centrala. Uimirea sa si mai ales spaima  au fost manifestate în momentul în care a constatat ca dispozitivul nu functioneaza. A incercat sa testeze functionarea folosind gaz de la o butelie de camping, de la bricheta, de la o butelie normala, dar sesizorul nu functiona deloc. A verificat vizual daca este conectat la sursa de curent, daca este montat cum trebuie, dar aceste lucruri erau în ordine. Chestia este ca sesizorul era „mort”. Curios cetateanul s-a dus si la alti vecini care posedau acelasi gen de sesizoare concluzia fiind ca la unii dispozitivul functiona, iar la altii nu. Temându-se ca nu cumva sa fie victima vreunui accident produs de eventualele acumulari de gaz Stefan Aghiorghiesei nu a mai folosit centrala. Dupa mai multe încercari de a rezolva situatia contactând reprezentantul firmei care a montat dispozitivul, omul si-a dat seama ca nu are cu cine vorbi si a apelat direct la Congaz. În opinia sa Congazul are si el responsabilitate vizavi de creditul acordat acestor firme care-si fac treaba de mântuiala si pun în pericol vietile oamenilor. În consecinta Stefan Aghioghiesei a sesizat biroul de relatii cu publicul al Congaz asteptând pâna si astazi rezolvarea problemei. „ Nu am platit o caruta de bani Congazului si firmei Don pentru ca acum sa-mi fie frica sa stau în casa si sa nu ma pot folosi de centrala”, a spus Stefan Aghiorghiesei. Si ca o curiozitate, cu toate ca în prezent cetateanul nu mai foloseste centrala, contoarul indica faptul ca s-a consumat gaz. Deci este posibil ca undeva sa existe totusi o scurgere iar teama omului sa fie într-adevar întemeiata.
 
Congazul o da la întors

Contactat de redactie, Niculaie Stamate, director tehnic Congaz, a insistat initial pe faptul ca Congazul nu a primit absolut nici o plângere legata de acest caz. Apoi subit si-a amintit ca a existat totusi o singura plângere scrisa, de la o cetateanca Coridan Victoria, de pe strada Veniamin Costache, nr 64, dar care sesiza lipsa gazelor (nicidecum scurgerea gazelor). A fost întrebat de plângerile telefonice si a explicat ca astea sunt preluate de subalternii sai care ulterior le introduc într-o baza de date si dimineata el (Stamate) le gaseste într-un fel de registru special facut pentru plângeri.
Acelasi Stamate a spus ca exista doua tipuri de senzori de gaze: unul dual, mai scump, care depisteaza orice fel de gaz si ajunge ca pret pe la 5 milioane de lei, si unul simplu care depisteaza doar gazul metan si butan  si care e mai ieftin, undeva pe la 2 milioane de lei. Stamate a mai afirmat ca acesti senzorii  or sa fie obligatorii abia din 2008 si ca Congazul nu îi obliga, momentan, pe clienti sa-si monteze acesti senzori. În momentul în care clientul “îsi trage gaze” de la Congaz si solicita si sensor de gaze, atunci Stamate îl  trimite la o firma autorizata. Acesta a mai spus ca treaba si responsabilitatile Congazului se termina în momentul în care se încheie procesul de tragere al gazelor. Dar a adaugat ca, în cazul în care Congazul primeste sesizari de genul acesta (lipsa gaze, scurgeri gaze etc) ei au categoric obligatia sa actioneze în consecinta.
Stamate s-a aratat surprins sa afle “de la altii” ca exista nemultumiri, în conditiile în care Congaz are foarte bine pus la punct sistemul de receptivitate la plângeri. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top