Administraţia locală a comunei Cumpăna, reprezentată prin edilul-şef, Mariana Gâju, în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană a implementat în regiunea Sud-Est proiectul cu titlul „Măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă din mediul rural în vederea facilitării inserţiei sau revenirii pe piaţa forţei de muncă”. Trebuie menţionat faptul că această iniţiativă a beneficiat timp de 12 luni de finanţare din partea Uniunii Europene. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul programului PHARE – Dezvoltarea Resurselor Umane.
Un articol de Andreea PAVEL
În comuna pe care Mariana Gâju o administrează, proiectul a fost implementat începând cu data de 02.12.2008. Astfel, pe data de 27 noiembrie a.c., începând cu ora 10:00, în cadrul Primăriei localităţii Cumpăna a fost organizată conferinţa de încheiere a proiectului.
„Activităţile principale au constat în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea unor sesiuni de instruire în care să se acopere aria de competenţe transferabile necesare pentru acţiunea eficientă a indivizilor nu numai la locul de muncă, dar şi în viaţă, în general, înfiinţarea unei structuri permanente, Centru de Consultanţă, în cadrul Primăriei comunei Cumpăna, derularea unor activităţi de informare, consiliere profesională şi consultanţă antreprenorială în cadrul acestei structuri, calificarea persoanelor din grupul ţintă în conformitate cu cerinţele pieţei muncii şi potenţialul acestora”, ne-a declarat Mariana Gâjul, primarul comunei Cumpăna.
