Documente depozitate impropriu, în prag de degradare, nearhivate și nearanjate metodic, acesta a fost tabloul general găsit de primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, în momentul preluării atribuțiilor de edil.
De aceea. Alături de alte priorități la nivelul comunei, primarul a demarat lucrările de amenajare a unui nou spațiu de arhivare a documentelor. Acum, lucrările s-au finalizat.
„Am terminat de amenajat locul unde va fi mutată arhiva (o încăpere a căminului Cultural, unde a fost bibliotecă). Urmează să inițiem un contract cu o firmă specializată în arhivare de documente”, declară Nicolae Florin Dinu.
În noul spațiu amenajat conform standardelor vor fi arhivate documentele administrației publice locale, ale școlii și fostului CAP.
Și celelalte proiecte se derulează în continuare. Astfel, Primăria Lipnița a demarat un proiect de pietruire a cinci kilometri de drumuri în satele Carvăn și Coslugea. Totul se va realiza cu bani de la bugetul local, fiind vorba despre o sumă de aproximativ 800.000 de lei. Primarul estimează că lucrările vor începe în maximum o lună și jumătate.
„Totul depinde de Ministerul Dezvoltării. Acolo trimitem planurile cadastrale și, în funcție de răspunsul lor, putem trece la etapele următoare. La minister procedura este mai greoaie. Dacă nu sunt multe de verificat putem primi un răspuns imediat, în caz contrar poate dura și 60 de zile în care, dacă nu primim nici un răspuns, înseamnă că documentele sunt în regulă”, explică Nicolae Florin Dinu.
Investițiile în infrastructura rutieră reprezintă o prioritate a primăriei. Așa cum am prezentat până acum, și prin intermediul Programului național Anghel Saligny, Lipnița dorește asfaltarea străzii principale din Carvăn și a drumului comunal care face legătura între Canlia și Coslugea.
Comuna Lipnița administrează nu mai puțin de 54 de kilometri de drumuri, de aceea modernizarea lor rămâne o constantă pe agenda administrației publice locale. Totul trebuie făcut succesiv, pe măsură ce se realizează și cadastrarea acestor drumuri, un lucru omis de administrațiile anterioare care face imposibilă obținerea finanțărilor europene sau guvernamentale.