Actualitate

Comuna Frecăței solicită finanțare pentru înființarea rețelei de gaze naturale

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul asigură o finanțare în valoare de 7,5 miliarde de lei pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de gaze naturale.

Programul permite finanțarea înființării de noi sisteme de distribuție de gaze naturale, extinderea acestora, precum și modernizarea, prin transformarea celor existente în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Luând în considerare aceste aspecte, Consiliul Local al comunei Frecăței, județul Tulcea, a decis să aprobe depunerea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru realizarea obiectivului de investiții „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Frecăței”, în vederea obținerii finanțării prin Programul „Anghel Saligny”.

„70% dintre localitățile din România nu au acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, avem nevoie de un progres real și rapid în acest domeniu, de aceea Guvernul a creat acest mecanism de finanțare. A fost semnat Ordinul comun cu Ministerul Energiei, astfel că, de săptămâna viitoare, autoritățile locale pot cere finanțare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze și vom branșa 150.000 familii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale”, a subliniat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, în momentul anunțării acestui obiectiv de finanțare.

Comuna Frecăței este amplasată în partea centrală a județului Tulcea, delimitată de următoarele teritorii comunale: la nord comuna Somova şi municipiul Tulcea, la est municipiul Tulcea, la sud comuna Mihail Kogălniceanu şi comuna Nalbant şi la vest comuna Izvoarele. Comuna este compusă din satele Frecăței – reședința de comună, Cataloi, Telița şi Poșta.

Comuna Frecăței este amplasată favorabil față de arterele rutiere principale din județul Tulcea, la 20 de kilometri distanță de municipiul Tulcea, la 60 de kilometri distanță de drumul național 22A Tulcea – Hârșova, la 8,0 kilometri de drumul național 22 Tulcea – Constanța şi la 14 kilometri de aeroportul Tulcea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top