Opinii

Comuna Fântânele va avea un Centru Medical modern

Pentru orice administrație locală, grija pentru educația copiilor și sănătatea locuitorilor ar trebuie să reprezinte prioritatea zero. Asta se întâmplă și în comuna constănțeană Fântânele, acolo unde reprezentanții comunității lucrează de zor la implementarea proiectului construirii unui Centru Medical. Compus din demisol, parter și un etaj, centrul va fi amplasat lângă remiza PSI (proiect finalizat în anul 2016). ”Vrem să creăm un centru de intervenție medical, dar și pentru situații de urgență.

 

Vom avea un cabinet stomatologic, o farmacie, o sală de tratament, cabinet medic de familie și vrem să facem și câteva cabinete de specialitate (ecograf, EKG etc)”, ne-a declarat primarul comunei, Gheorghe Popescu.
Investiția va fi suportată în totalitate din bugetul local, în clipa de față lucrându-se la cadastrarea locului unde se va construi centrul medical. Primăria își propune ca în câteva luni toată documentația să fie finalizată, astfel încât să se poată face licitația proiectului. Conform primarului, din vara acestui an se va trece la lucrările efective de construire. ”Proiectul este o necesitate pentru Fântânele. Nu mai putem aștepta”, a mai spus Gheorghe Popescu.
Un alt proiect depus de administrația locală în vederea obținerii finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) are în vedere extinderea rețelei de canalizare din localitate. În clipa de față în Fântânele rețeaua de canalizare este destul de redusă ceea ce determină utilizarea stației de epurare a apei la capacitate mică. Ori, o astfel de situație creează costuri mari la bugetul local. ”Practic, ceea ce avem noi acum reprezintă cam 30% din gospodării și nu poți să folosești stația de epurare la 30% din potențial”, ne-a explicat primarul comunei care speră ca în curând să primească vești bune legate de aprobarea acestui proiect important pentru comunitate.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top