Opinii

Comuna Ciucurova va avea un teren de sport multifuncțional

Consiliul Local al comunei tulcene Ciucurova a aprobat recent o nouă investiție. Este vorba de construirea unui teren de sport multifuncțional cu o suprafață de 800 de metri pătrați.
„Proiectul este necesar și oportun comunei Ciucurova având în vedere că realizarea investiției prin care se va asigura baza materială pentru un mediu civilizat ce vizează dezvoltarea mișcării sportive pentru membrii comunității locale, contribuind la creșterea nivelului de educație, de socializare și de sănătate prin practicarea activităților sportive”, notează reprezentanții administrației locale.

Primăria Ciucurova va depune proiectul pentru obținerea finanțării prin Programul Național de Dezvoltarea Rurală- Măsura M7/6B „Coșul serviciilor de bază” în teritoriul Munții Măcinului-Dunărea Veche în GAL Munții Măcinului –Dunărea Veche.
În prezent, în satul Ciucurova, în incinta școlii, nu există un teren de sport corespunzător pentru desfășurarea activităților de educație fizică.
Proiectul prevede construcția unui teren multifuncțional, cu o suprafață de 800 mp structurat după cum urmează:
pământ compactat
strat de nisip cu grosime de 10 cm
strat de piatră spartă cu funcție rupere capilaritate cu grosime 20 cm
suprafață din beton armat C16/20
gazon sintetic

  • Terenul multifuncțional include : 
  • Teren de handbal și minifotbal – 20 x 40 m.
  • Teren de tenis – 11 x 24 m.

Terenul va fi împrejmuit cu panouri de gard profilat pentru a conferi siguranța utilizatorilor terenului și pentru a păstra mingea în cadrul suprafeței. Lângă teren se va realiza și o construcție cu destinația vestiar pe un nivel parter
Proiectul „Amenajare teren de sport multifuncțional în localitatea Ciucurova” vizează:
însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare practicării independente a exercițiilor fizice, a sportului
promovarea valențelor educative, stabilirea unor relații asociative civilizate și sporirea contribuției educației fizice la socializarea tinerei generații din comuna Ciucurova 
sporirea interesului copiilor și tinerilor comunei Ciucurova și a localităților învecinate pentru practicarea organizata a exercițiului fizic și a sportului precum si a participării la competiții sportive.
Creșterea nivelului de educație, de socializare și a stării de sănătate a copiilor și tinerilor prin practicarea sportului în cadrul activităților sportive.
Scopul realizării proiectului este de a crește interesul copiilor comunei Ciucurova pentru practicarea organizata a sportului.
Populația comunei Ciucurova este de 1.977 locuitori conform Recensământului populației 2011, din care 412 copii cu vârsta cuprinsa intre 5-19 ani. Numărul total al persoanelor deservite direct de proiect este de 235 elevi ai scolii din localitatea Ciucurova, dar indirect și ceilalți tineri ai comunei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top