Campania derulată la nivel național, „Curățăm România”, este în plină desfășurare în arealul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Zeci de voluntari au participat în această lună la acțiuni de ecologizare desfășurate de administrația publică locală a comunei Ceamurlia de Jos și ARBDD.
„Acțiunile de ecologizare organizate în cadrul Campaniei Curățăm România au continuat și în sudul Rezervației Biosferei Delta Dunării, respectiv în zona Complexului lagunar Razim- Sinoe. În această zonă activitățile au fost programate a se desfășura pe parcursul a trei săptămâni”, spun reprezentanții Rezervației.
Astfel, două acțiuni s-au desfășurat în zona UAT Ceamurlia de jos, pe malul lacului Golovița, unde 72 de voluntari au colectat aproximativ două tone de deșeuri abandonate, în principal plastic, metal, hârtie/carton, dar și cantități mari de deșeuri menajere.
O altă acțiune de igienizare s-a desfășurat la Jurilovca, respectiv în zona Capului Doloșman și malul lacului Golovița, unde au participat 48 de voluntari, ce au reușit să colecteze o cantitate de 600 de kilograme de deșeuri.
Alături de reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (Comisariatul Regional de Control Razim-Sinoe) la aceste acțiuni au participat voluntari, elevi și profesori ai Școlilor Gimnaziale din localitățile Ceamurlia de jos, Lunca și Jurilovca, precum și reprezentanți ai Primăriilor Ceamurlia de Jos și Jurilovca.
Reprezentanții Comisariatului Regional de Control Razim-Sinoe le-au vorbit tinerilor voluntari despre importanța zonei și a Rezervației în general, a patrimoniului natural existent, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor și depozitarea acestora în locuri special amenajate în acest scop.
