Actualitate

Comuna Adamclisi se dezvoltă cu fonduri europene. Ion Dumitru: „Nu stăm la mâna guvernului, nu stăm la mâna nimănui”

Ion Dumitru, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Adamclisi, a prezentat pentru „Dezvăluiri” cele mai importante proiecte ce se derulează în comună. Viceprimarul a ținut să precizeze din capul locului că singurul proiect finanțat cu fonduri guvernamentale este cel al asfaltării din localitatea Urluia (accesat prin Programul Anghel Saligny), în rest, totul se face cu bani europeni.

„Noi accesăm numai fonduri europene. Această comună a accesat numai fonduri UE. Nu stăm la mâna guvernului și la mâna nimănui. Cofinanțarea proiectelor o asigurăm de la bugetul local. În zona noastră, pe fiecare petic de pământ calci pe istorie. Aici s-a format poporul român. Ar fi păcat să ne pierdem identitatea, să nu facem ceva”, explică Ion Dumitru.

În acest moment, comuna Adamclisi are în derulare construcția a două case mortuare în localitățile Zorile și Urluia, proiect finanțat prin AFIR. Tot în derulare se află și proiectul grădiniței de la Adamclisi, care este aproape de recepționare. În satul Zorile, administrația locală lucrează la Căminul Cultural (proiect finanțat prin AFIR), lucrare aflată în fază terminală.

„Avem proiecte aprobate pentru consolidarea și reabilitarea Liceului din Adamclisi (va fi o reabilitare în totalitate, inclusiv grupuri sanitare noi, panouri fotovoltaice etc) și  pentru digitalizarea primăriei. Vom fi una dintre localitățile din țară unde accesul va fi digital la orice serviciu. Ajungem în timpurile noastre”, adaugă viceprimarul.

În sprijinul cetățenilor vine și înființarea centrului de Evidență a Populației în Adamclisi, astfel că oamenii care trebuie să-și schimbe cartea de identitate sau să obțină acte de stare civilă nu mai trebuie să meargă 40 de kilometri până în localitatea Băneasa. Tot în sprijinul oamenilor, administrația locală dorește să convingă un notar public să-și desfășoare activitatea o zi pe săptămână în Adamclisi deoarece cel mai apropiat notar este la 40-50 de kilometri de ei.  

„Mai avem pe agendă un proiect de reabilitare termică a primăriei cu panouri fotovoltaice și unul de reabilitare a dispensarului”, adaugă Ion Dumitru.

Primăria Adamclisi este în discuții avansate în ceea ce privește colaborarea cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța în vederea permanentizării unei autospeciale în localitate. Și cu conducerea Ministerului de Interne sunt discuții pentru înființarea unei unități permanente de pompieri militari care să răspundă nevoilor zonei.

„Avem un Centru Comunitar Integrat pentru asistență socială, asistență medicală comunitară și construcția unei clădiri în curtea actualului dispensar (finanțare prin POR). De asemenea, am depus prin CNI un proiect pentru construirea unei săli de sport cu 102 locuri. În viitor dorim să construim, tot prin CNI, un dispensar nou cu șase cabinete, printre care reumatologie, cardiologie, analize medicale și alte specialități”, mai spune viceprimarul.

Primăria Adamclisi a construit în fiecare sat câte un parc pentru copii, iar acum, cu sprijinul preotului și altor voluntari, a demarat proiectul înființării unei trupe de muzică (chitariști).

Prin PNRR, primăria dorește implementarea unui proiect de piste de biciclete și trotuare, proiect care s-ar lega de celebrul traseu EuroVelo. Lungimea pistelor va fi de 12 kilometri și vor trece prin zonele turistice consacrate ale comunei: monumentul, cetatea și muzeul.  

 „Venim și în sprijinul copiilor, mai ales, deoarece vor avea siguranța circulației cu bicicleta pe aceste segmente. Chiar turiștii vor avea acces în siguranță la cele trei obiective turistice”, mai spune viceprimarul Ion Dumitru.

În final, edilul arată că pe agenda primăriei Adamclisi este un proiect cultural de reînființarea călușarilor din Zorile, unici în România pentru modul lui de desfășurare al jocului.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top