Desi nimeni nu a reusit pâna acum sa demonstreze fara dubiu ca Traian Basescu a colaborat cu Securitatea ceausista, cel putin o serie de coincidente bizare, care se insinueaza în biografia ultimilor sai ani, par sa-l lege de sinistra institutie de represiune. Analiza activitatii revolutionare a lui Basescu si a Raportului Zimnicea reliefeaza o data în plus rolul explicativ pe care l-ar avea relatia cu Securitatea în cariera actualului sef al statului.
Extrem de elocvent în acest sens ne pare evolutia lui Traian Basescu în zilele care au urmat fugii dictatorului Nicolae Ceausescu. Pe atunci, Basescu era seful Inspectoratului de Navigatie Civila, iar întâmplarea face ca numele sau sa apara pe lista membrilor Consiliului Frontului Salvarii Nationale de la Constanta, întocmita în zilele de 22 si 23 decembrie 1989. Ca membru, dar mai ales ca purtator al legitimatiei structurii populare care avea sa transfere puterea politica de la regimul dictatorial la primul regim constituit pe baze electorale, Basescu avea acces liber în toate institutiile statului, în unitati militare, în Militie si chiar în sediul Securitatii. Mai mult, potrivit unor martori, a fost vazut în compania colonelului Simionescu, seful Securitatii Constanta, în zilele fierbinti ale revolutiei. În harababura creata de mutarea arhivelor sinistrei institutii de pe bulevardul Lenin (sediul actual al IPJ) la Academia Militara si apoi la Institutul de Scafandri, orice purtator de legitimatie ar fi avut, teoretic, posibilitatea sa patrunda în arhiva, sa rasfoiasca si chiar sa sustraga documente si dosare întregi. Nu stim daca actualul sef al statului a uzat de aceste prerogative de revolutionar, însa stim ca ani de zile a declarat ca a facut revolutia în fata televizorului. În toata aventura sa de revolutionar, Basescu a fost însotit pas cu pas de comandantul de cursa lunga Ion Jercan, angajat si el la Inspectoratul Navigatiei Civile. Potrivit lui Anton Mangiurea (fostul asociat al lui Jercan) si altor navigatori pe care revolutia i-a gasit la INC, în primul moment de libertate Jercan a vrut sa-l arunce pe geam pe Traian Basescu. Nu a facut-o, ba mai mult l-a însotit pe acesta, prin foc încrucisat, la sediul Securitatii de pe bulevardul Lenin. Aceasta conduita ar putea fi explicata foarte usor, daca cei doi inamici ar fi gasit un interes de moment care sa-i uneasca, mai ales daca tinem cont de faptul ca, cel putin formal, dupa revolutie au continuat sa se dusmaneasca profund. Ipoteza intentiei de stergere a urmelor unui trecut comun patat ar putea explica foarte bine conduita lui Jercan si buna sa prietenie cu Basescu din zilele revolutiei.
Raportul Zimnicea si complicii curati ca lacrima
O a doua serie de coincidente bizare se leaga de auspiciile retragerii lui Traian Basescu de la conducerea reprezentantei comerciale a Navrom la Anvers, în anul 1988. Actualul sef al statului a intrat în clinciuri cu comandantul navei Zimnicea, Valentin Stan, dupa ce acesta a refuzat sa semneze facturile umflate eliberate de santierul naval caruia Basescu îi încredintase reparatia navei, trecând peste recomandarile Navrom. Facturile au fost semnate în cele din urma de Basescu, iar acest fapt i-a atras în cele din urma pierderea postului de la Anvers. Pentru a-si justifica deciziile controversate, el a întocmit doua rapoarte, poate chiar trei, primul catre vice-amiralul Gheorghe Anghelescu, seful Departamentului Transporturi Navale, iar al doilea adresat unei institutii nementionate, alta decât Navrom si DTN. Ziaristul Luis Lazarus a afirmat, recent, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune OTV, ca raportul este adresat Securitatii si ar contine elemente de politie politica, deoarece semnatarul sau a încercat sa-l denigreze profesional si moral pe comandantul navei Zimnicea care, de altfel, dupa acel moment, si-a încheiat conturile cu navigatia. Ziaristul s-a bazat si pe evidenta ca orice navigator, inclusiv comandantii de nava, trebuia sa obtina aviz de navigare de la sinistra institutie de represiune. În plus, Securitatea nu ar fi lasat un personaj, pe care sa nu-l controleze câtusi de putin, sa reprezinte interesele statului român la Anvers. O alta coincidenta, punctata de noi, se refera la faptul ca Gheorghe Anghelescu, catre care este adresat unul dintre rapoartele Zimnicea (cel care contine elemente tehnice si profesionale), a ocupat functia de consilier pe probleme de navigatie la CNM Petromin SA, în perioada în care guvernul Nastase îl cauta pe Basescu prin hârtiile acestei institutii, pentru a-i imputa distrugerea flotei. Curios, în arhivele Petromin nu au fost gasite documentele care sa demonstreze implicarea actualului sef al statului în distrugerea flotei, desi toate evidentele, ca si în povestea cu Securitatea, converg spre implicarea sa. O ipoteza care ar putea sa lamureasca deplin situatia ar fi aceea ca, de dragul pastrarii tacerii asupra unui trecut comun nu tocmai curat, Paraipan (porecla lui Anghelescu) s-ar fi îngrijit ca totul sa iasa bine. Printre cei care au lucrat la adunarea hârtiilor în dosarul Flota s-au numarat Ion Jercan si cumnatul sau Petrica Gheorghiu, fost comandant de cursa lunga. Ca nota comuna, în arhivele Securitatii nu s-a pastrat nici macar o fila despre Anghelescu, Jercan si Gheorghiu, la fel cum nu s-a pastrat nici despre Traian Basescu. Cei trei comandanti de cursa lunga si seful lor de la DTN sunt curati ca lacrima, ba chiar acesta din urma mai are, culmea, si un dosar de urmarit informativ. În sfârsit, un al patrulea personaj care ar fi putut sa blocheze aflarea adevarului despre flota este Serban Mihailescu, fost secretar general al Guvernului în perioada 2000-2004, dar si secretar de stat la Ministerul Transporturilor în perioadele în care Basescu nu a ocupat functia de ministru. O ipoteza interesanta este legata de faptul ca Mihailescu – fost secretar de stat în Guvernul Dascalescu – a fost reangajat la Guvern chiar de Traian Basescu, în anul 1992, astfel încât avea argumente personale pentru a se îngriji ca binefacatorul sau sa nu fie gasit în hârtiile din dosarul Flota. Ar fi putut avea însa si argumente legate de protejarea unui trecut comun nu tocmai curat, aidoma lui Ion Jercan. Despre Mihailescu, presa nationala a dezvaluit recent ca a fost ofiter activ în cadrul Departamentului de Informatii Externe (DIE), institutia la fel de sinistra din sistemul de securitate nationala care controla absolut toate aspectele din activitatea persoanelor angajate în ambasadele României din strainatate, dar si a reprezentantelor comerciale externe ale unor întreprinderi românesti.
