Afaceri Europene

CERONAV a primit binecuvântarea ANR pentru a instrui marinari din toată lumea

Este posibil ca în curând  CERONAV să se transforme într-o nouă Companie Naţională

Noua strategie de promovare a imaginii Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale -CERONAV are ca scop o mai bună poziţionare pe piaţa internaţională şi dobândirea renumelui de competitor redutabil. CERONAV intenţionează, în viitorul apropiat, să atragă tot mai mulţi cursanţi din afara graniţelor ţării. Noua conducere a instituţiei a început să  gândească  un plan prin care CERONAV să pătrundă mai bine pe pieţele externe. Atât calitatea serviciilor oferite, cât şi facilităţile de instruire de care dispune CERONAV  permit intrarea în competiţie pe piaţa globală. Un alt avantaj al CERONAV îl reprezintă preţurile relativ mici în comparaţie cu cele practicate de centrele similare din străinătate. Centrul de instruire insistă să se deschidă mai mult spre forţa de muncă din ţările învecinate precum Bulgaria, Moldova, Ucraina, Slovacia, fostele republici iugoslave, dar şi mai departe în ţările africane precum Nigeria sau Senegal, care pot furniza un număr destul de mare de navigatori. Atragerea de cursanţi străini va fi posibilă prin dezvoltarea unei strategii de imagine la care noua conducere a CERONAV în frunte cu Directorul General Ovidiu Cupşa a început deja să lucreze.

Noua strategie vizează în principal identificarea şcolilor de profil din străinătate şi demararea unor colaborări în domeniul instruirii personalului maritim, aderarea la organizaţii şi asociaţii internaţionale din domeniu care să permită promovarea imaginii CERONAV în afară, participarea la expoziţii internaţionale, prezentarea şi diseminarea informaţiilor despre CERONAV în cadrul conferinţelor internaţionale, dar şi anunţuri publicitare în revistele de specialitate.

Autoritatea Navală Română a evaluat pozitiv programele de instruire

O delegaţie a Autorităţii Navale Române condusă de directorul general, Constantin Matei, a vizitat ieri 11 iulie a.c. Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV. Scopul vizitei a fost acela de a evalua nivelul de pregătire al navigatorilor prin prisma serviciilor oferite de această instituţie.
În opinia directorului general al ANR, Constantin Matei, „CERONAV beneficiază de o bază materială solidă şi de specialişti recunoscuţi pe piaţa naţională şi internaţională de formare profesională. Deşi cunoşteam CERONAV-ul, acestă vizită mi-a oferit ocazia să văd mai în detaliu care sunt capacităţile reale de pregătire şi instruire a personalului navigant maritim. Sperăm ca în continuare CERONAV să rămână cel puţin la aceleaşi standarde de calitate a pregătirii” . Evaluarea pozitivă din partea ANR vine, pe de o parte, să confirme calitatea programelor de instruire pe care le oferă instituţia şi pe de altă parte, să susţină planurile comune ANR- CERONAV  de deschidere spre piaţa externă. În acest context Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV a ţinut să afirme : “ CERONAV este pregătit să instruiască atât personal maritim cât şi pentru industria offshore”.
Delegaţia ANR, însoţită de conducerea CERONAV, a vizitat cele trei sedii ale instituţiei, fapt ce  a permis prezentarea tuturor facilităţilor de instruire, începând cu sălile de curs şi terminând cu simulatoarele de navigaţie, maşini navale, operare mărfuri lichide în vrac, HUET (Helicopeter Underwater Escape Training), laboratoarele ECDIS (Electronic Chart Display and Information System) şi GMDSS (Global Maritime Distress and Safety System). La finalul vizitei celor din cadrul ANR, oficialii  CERONAV au anunţat că instituţia  s-ar putea transforma în Companie Naţională. Noua echipă de conducere a CERONAV ce-l va seconda pe directorul general Ovidiu Cupşa este formată din directorul economic Claudia Gheorghe, directorul de studii Mihai Andrei, directorul dezvoltare Ciprian Plăcintă şi directorul comercial Dan Pisică Muşat.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top