Opinii

Cătălin Măruţă prezintă Sărbătoarea Teilor, la Luncaviţa

Gabriel Dorobanţu, Jean de la Craiova şi CRBL sunt doar câţiva dintre artiştii care vor fi prezenţi la eveniment

Luncaviţa este una dintre puţinele localităţi care îşi mai păstrează cu sfinţenie tradiţiile. Sărbătoarea Teilor este una dintre cele mai cunoscute evenimente din zonă, care a devenit deja o tradiţie. Aceasta se află la a XII-a ediţie şi va fi organizată în prima zi a lunii iulie.

Alături de localnici vor fi prezenţi, ca de obicei, unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, dar şi artişti de renume. Cătălin Măruţă, moderatorul emisiunii de divertisment „Happy Hour”, va fi prezentatorul show-ului din comuna tulceană, iar dintre artiştii care vor încinge atmosfera de petrecere îi amintim pe următorii: CRBL, Jean de la Craiova, Marius Ciprian Pop si Ceterașii de la Cluj, Daniela Condurache, Gabriel Dorobanțu, Andrei Duban, Tiberiu Ceia, Gheorghe Turda, Ansamblul Ghiocel de la Luncavița, Baladele Deltei Tulcea, Ștefan ILIE & Dobrogea Band. Petrecerea va fi încununată de artiştii culinari ai zonei, printr-o expoziţie în care se vor vinde produse cu specific local. Jocurile pentru copii şi artificiile nu vor lipsi. Cu privire la eveniment, primarul Ştefan Ilie a declarat: „Tradiţia este parte a sufletului nostru!”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top