Caravana cu medici a ajuns în luna noiembrie în localitatea Ostrov. Cu ajutorul Primăriei Ostrov și a Mănăstirii Dervent, la dispensarul din localitate s-au deplasat 25 medici specialiști, rezidenți și studenți ai Facultății de Medicină, cu specializările: medicină internă, cardiologie, infecțioase, oftalmologie, ecografie abdominală și ecografie de cord, pentru a evalua starea de sănătate a persoanelor defavorizate.
În data de 6 noiembrie, specialiștii au recoltat analize medicale de la 99 de pacienți, cazuri sociale din comuna Ostrov, iar în zilele de 13 și 14 noiembrie, pacienții au primit rezultatele analizelor medicale și au fost consultați de către medici.
„Împreună cu partenerii noștri Synevo am recoltat analize pentru 99 de persoane care au inclus și teste hemocult pentru screeningul cancerului colorectal. Au fost consultate 92 de persoane, care au beneficiat, de consult de cardiologie și ecografie cardiacă, consult oftalmologic, medicină internă, dermatologie și ecografie abdominală”, spun cei de la Asociația caravana cu medici.
În cursul acestei caravane a avut loc și o campanie de vaccinare organizată în colaborare cu medicii de la DSP Constanța, în urma căreia au fost imunizați peste 60 de localnici.
Populația țintă pentru Caravana cu medici este cea din mediul rural cu risc crescut de sărăcie, acces dificil la serviciile medicale de bază: copiii din familiile defavorizate, vârstnicii, populația neasigurată. Un alt grup țintă al proiectului sunt școlarii, pentru cursurile de educație medicală și implicit prin ei, părinții acestora.
„Evaluăm starea de sănătate a populației din zona respectivă prin: consult clinic, analize bioumorale, electrocardiogramă, examen ecografic, consulturi de specialitate: medicină internă, cardiologie, neurologie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie, imagistică medicală, pediatrie etc.
Venim cu echipamente medicale care frecvent lipsesc din cabinetele medicilor de familie din aceste zone și consultăm 150 – 250 persoane, adulți și copii, la fiecare ediție”, mai spun reprezentanții asociației.
