Ancheta

Carantina zonală – măsură utilă, sau frecție la piciorul de lemn?

Odată cu venirea mult-anticipatului „val trei” al pandemiei, multe localități din România se pregătesc pentru un al treilea val al restricțiilor. Având experiența valurilor de restricții anterioare, am încercat să verificăm cât de eficiente au fost carantinele zonale. Am folosit ca etalon rata de incidență, iar ca subiect de studiu principal județul Constanța, în care în noiembrie-decembrie au fost în carantină mai multe localități. Pentru comparație, am avut alte localități din județ, dar și Municipiile București, Buzău, Timișoara – în care nu a fost decretată carantina.
Acest studiu comparat al ratelor de incidență a încercat să dea răspuns la trei întrebări:
– Este carantina eficientă în scăderea numărului de cazuri?
– Este eficientă în reducerea răspândirii către alte localități?
– Au scăzut infectările în localitățile carantinate mai repede decât în cele care nu au fost carantinate?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am folosit informațiile publicate de Grupul de Comunicare Strategică, precum și DSP Constanța, Buzău, Timiș. Mulțumiri teaoalida.ro pentru sintetizarea datelor la nivel național.

Carantina reduce transmiterea covid către alte localități – myth busted!

Oficial și istoric, carantina a fost folosită pentru a izola bolnavii de cei sănătoși. Pentru a ține la un loc pe cei bolnavi sau suspecți și pentru a nu le permite să ducă o boală într-un loc populat de oameni presupus a fi 100% sănătoși. Din acest punct de vedere, carantinele zonale din România au suferit din start de o defecțiune logică majoră, pentru că au fost separate zone cu bolnavi (mai mulți?), de altele… cu bolnavi (mai puțini?). Ce rost are să carantinezi o localitate cu oameni bolnavi de alta în care sunt alți oameni bolnavi, și care pot transmite și ei boala, local? Aceasta este o întrebare la care numai Domnul (Domnul Arafat) vă poate răspunde.
Legea 136/2020 precizează: „carantina zonală este măsura de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmărește separarea fizică a persoanelor și activităților, inclusiv limitarea circulației dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecției sau contaminării în afara acestui perimetru”. Practic, conform legii, singura măsură a carantinei ar fi trebuit să fie interzicerea accesului în/din localitate, către localități care nu sunt afectate – adică au zero cazuri. Dacă însă ne uităm pe măsurile dispuse cu ocazia carantinelor (restricții de trafic al cetățenilor carantinați înăuntrul localității, închiderea sau restrângerea activității unor obiective din zona carantinată etc.) descoperim că ele sunt gândite mai degrabă pentru interiorul localităților, decât pentru a preveni răspândirea bolii către localitățile învecinate. Iar prevederea legală și logică cea mai importantă – interzicerea ieșirii cetățenilor din localitatea „bolnavă” către cele „sănătoase” – a fost desființată din secunda 1, DSU permițând cetățenilor „carantinați zonal” să iasă din zona de carantină pentru o sumedenie de motive, variind de la mersul la muncă sau la doctor în altă localitate, până la mersul la mall (dacă în apropierea localității carantinate exista așa ceva, iar oamenii puneau în declarația pe proprie răspundere că merg la cumpărături). Închipuiți-vă, pentru comparație, că un cetățean depistat pozitiv și „carantinat la domiciliu” are totuși voie să iasă din casă pentru a-și lua mâncare, sau pentru a merge la serviciu. Practic, în realitate și așa cum se vede, sub acoperirea termenului de „carantină zonală”, autoritățile au dispus mini-stări de urgență, locale și ilegale…
Acum să lăsăm cifrele să vorbească:
În Județul Constanța, prima carantină a fost decretată în Orașul Ovidiu, pe 7 noiembrie. Închiderea orașului Ovidiu a reușit să paralizeze traficul la toate ieșirile din Constanța, tot traficul spre și dinspre Moldova, Galați, Buzău fiind canalizat pe ruta spre București, unde polițiștii zeloși să controleze toate mașinile au creat ambuteiaje de 10 kilometri. În schimb, carantina nu a oprit și boala – pe 19 noiembrie a intrat în carantină și Constanța, cu o rată a incidenței de 5,99, față de 2,57 la mie cât era în ziua în care a fost carantinat Ovidiu. Deci obiectivul legal de stăvilire a răspândirii bolii înafara perimetrului stabilit a fost complet ratat, în doar 12 zile…
Pe 21 noiembrie au intrat în carantină alte două localități limitrofe Ovidiului – Năvodari și Lumina. În aceeași zi au mai fost carantinate alte două localități din zonă – Mihail Kogălniceanu și Valu lui Traian – precum și Municipiul Medgidia. Pe 26 a urmat Eforie, iar pe 28 noiembrie Cumpăna, altă comună din vecinătate.


Așa cum se vede în graficul de mai sus, efectul carantinelor a fost egal cu zero. La două săptămâni după implementarea măsurii în Ovidiu – data limită la care ar fi trebuit să se vadă efectele, cifrele erau în continuă creștere, cu majoritatea localităților învecinate ele însele în carantină. Întrucât în tabel este rata de infectare, care se calculează prin adăugarea datelor de azi, dar și prin eliminarea celor vechi de 14 zile, creșterea din tabel este chiar mai puțin dramatică decât creșterea numărului de cazuri. Spre exemplu, a doua zi după carantina din Ovidiu, Municipiul Constanța înregistra 36 de cazuri noi în plus față de ziua precedentă. Două săptămâni mai târziu, pe 20 noiembrie, DSP comunica 456 de cazuri noi…
(Tabel Cifre de incidență. Perioadă: 1 noiembrie – 12 decembrie. Sursa date – DSP Constanța)

Poate fi carantina o modalitate eficientă de scădere a transmiterii covid-19?

O parte din răspunsul la această întrebare vine din capitolul anterior, din grafic reieșind clar că, după introducerea carantinei, în cele mai multe cazuri, rata de incidență a crescut – deși, fiind vorba de numărul de cazuri, impactul măsurilor ar fi trebuit să se vadă de a doua zi (în cazul spitalizărilor sau deceselor, efectul e întârziat cu 1-2-3 săptămâni). Este totuși un semn îmbucurător – în cazul Orașului Ovidiu, graficul arată o stabilizare a situației, urmată de o scădere cu un punct a incidenței, într-o zonă de platou inferioară momentului introducerii carantinei. Toate astea, în timp ce în alte localități (în care abia se lua în calcul introducerea carantinei) rata de incidență continua să crească.
O parte din explicația pentru această evoluție a situației ține de modul în care se calculează rata de incidență și se introduce carantina – parte pe care o vom explica într-un capitol următor. Cealaltă parte a explicației este cel mai bine ilustrată cu un nou grafic. În acesta am inclus rata de incidență pentru Ovidiu, precum și cele din Nicolae Bălcescu, Corbu și Lumina. Ovidiu și Lumina sunt localități învecinate, au cifre ale populației similare (10-15.000 locuitori) și profil identic – localitate de la periferia Zonei Metropolitane, cu mulți navetiști ce lucrează în Constanța. Corbu și Nicolae Bălcescu sunt localizate în apropiere, dar au profil preponderent agricol. Graficul acoperă perioada de dinainte, din timpul și de la finalul carantinelor, de la 1 noiembrie, la 1 ianuarie. Ovidiu și Lumina au fost carantinate din 7, respectiv 21 noiembrie. Corbu și Nicolae Bălcescu nu au intrat niciodată în carantină. Setul de date are 57 de intrări – câte comunicate a emis DSP în perioada de referință.


Așa cum se vede din grafic, cele patru localități au urmat un traseu similar – o creștere rapidă a cazurilor de covid, urmată de o descreștere spre o zonă de platou. După o nouă „cocoașă”, numărul de cazuri descrește abrupt după 13 decembrie, spre 1-2 la mie. Practic, diferă doar momentul în care se declanșează curba creșterii explozive, traseul ulterior fiind aproape identic.
De altfel, așa cum a notat DSP Constanța (vezi foto mai jos), la Ovidiu se înregistrau mai multe „focare familiale”. Adică familii întregi testaseră pozitiv. 14 zile mai târziu, aceste familii au ieșit din calculul incidenței la fel cum au intrat – în grup – iar Ovidiu a revenit în linii normale. Nu neapărat pentru că își făcuse efect carantina, ci pentru că dispăruseră din statistică grupurile, rămânând preponderent cazurile izolate. Asta se vede și în cifre: Ovidiu trece vâjâind pe lângă incidența de 6,28 la mie în 5 noiembrie, iar în 9 noiembrie (data carantinei) ajunge la 7,76. Pe 19 noiembrie, 14 zile mai târziu de la curba de urcare, Ovidiu revine la 6,34. Raportul DSP nu mai menționează nimic despre „focarele familiale”. În schimb – culmea nesimțirii – DSP cere prelungirea carantinei pentru că „incidența nu a scăzut”…
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, am realizat un nou grafic. De data aceasta, am lăsat Ovidiu ca punct de reper, și am deplasat curbele cazurilor covid în celelalte localități astfel încât să se alinieze cu epidemia din Ovidiu. Am adăugat ca bonus curba ratei de incidență la nivelul României pentru perioada noiembrie-ianuarie, realizată de Universitatea Oxford cu datele oficiale din România.


Rezultatul acestul exercițiu este elocvent: Ovidiu înregistrează acea cocoașă la început datorită grămezii de teste pozitive în focare (unde mergi la sigur pentru a depista noi cazuri), după care reintră pe făgaș. În rest, toate localitățile reprezentate în grafic au urmat același traseu – indiferent dacă au fost sau nu au fost carantinate, sau de data la care au fost carantinate, iar evoluția epidemiei în toate localitățile s-a înscris în liniile evoluției la nivel național – în care sunt incluse toate localitățile, cu sau fără carantină. Prin urmare, dacă afirmăm că Ovidiu a reușit să scadă curba infectărilor datorită carantinei, ar trebui să admitem (în același timp) că la Corbu, de exemplu, infectările au scăzut… datorită lipsei carantinei!
Un alt grafic, la fel de interesant, este cel în care punem cap la cap datele aferente localităților Ovidiu, Constanța, Năvodari, Lumina, Valu lui Traian și Cumpăna. În grafic am notat cu pătrat roșu data la care a fost introdusă carantina.


Din nou, se observă cum – indiferent de data la care e introdusă carantina – toate localitățile intră pe o curbă ascendentă la începutul lui noiembrie, apoi pe o zonă de platou, urmată de o scădere abruptă, în jurul datei de 15 decembrie.
Ovidiu, unde carantina fusese decretată în 7 noiembrie la o incidență de 7,31/mie, intră pe platou și ajunge în 1 decembrie la 7,25/mie. Din 13 decembrie până în 23, scade de la 6 – la 3,6/mie.
În același timp, Cumpăna – ultima intrată pe lista carantinaților, în 28 noiembrie, are ulterior o evoluție identică cu a Orașului Ovidiu. Intră pe platou în jurul ratei de incidență de 8/mie și scade tot din 13 până în 23 decembrie, de la 8/mie, la 4/mie.
Coincidență sau nu, în aceeași perioadă, în Municipiul București, în care așa cum știe toată lumea, nu a fost impusă carantina, incidența scade de la 6,94 la 5,13/mie în 23 decembrie – cifră care nu mai fusese atinsă din 9 noiembrie.
Așadar, cine vă spune că introducerea carantinei duce la scăderea incidenței, ar trebui să vă explice și de ce efectele carantinei se văd uneori în câteva zile, iar alteori după mai bine de o lună.
În caz că vă gândiți că aceste scăderi se datorează testării în scădere, stați fără grijă – am verificat. Datele la nivel local nu sunt disponibile, dar cele naționale sunt sugestive: Pentru 13 și 14 decembrie avem 15.000+8.000 = 23.000 teste (perioadă de weekend), iar pentru 23 și 24 decembrie avem 26.000 + 27.000 = 53.000 teste efectuate. Deci e sigur să concluzionăm că spre Crăciun se testa ca la balamuc față de perioada 13-14 decembrie, dar nu se mai găseau cazuri la fel de multe, din motive ce țin de evoluția naturală a epidemiei.

Ironia supremă este că evoluția bolii a fost exact pe dos față de profețiile sumbre pe care le înșirau toți „specialiștii” politici și medicali în perioada de dinainte de sărbători. În caz că nu vă mai aduceți aminte, iată câteva exemple:


Covidul, însă, nu citește presa și nu se uită la tv, așa că începând din 15 decembrie, incidența covid s-a prăbușit, de-a lungul și de-a latul țării. Asta deși românii deja luaseră cu asalt supermarketurile (foto supermarket Constanța, decembrie 2020):

Carantina – o decizie politică

În lanțul deciziei de impunere a carantinei zonale sunt 4 actori – autoritățile locale, DSP-ul, prefectura și DSU (adică Arafat). Primarul și consilierii au rol mai mult decorativ, pot doar să facă lobby și să încerce să influențeze opinia publică și factorii de decizie (vezi cazul lui Dominic Fritz). Pâinea și cuțitul le au DSP-ul și prefectul (care conduce comitetul județean pentru situații de urgență). DSP-ul face analiza situației și propune, iar comitetul condus de prefect poate înainta hotărârea de carantinare lui Arafat, pentru „promulgare”, sau poate obiecta și bloca dosarul.
De multe ori decizia e una subiectivă, iar votul pro- sau contra- carantinare poate fi contrar analizei. De exemplu, în cazul orașului Ovidiu, DSP comunică prefecturii la începutul lunii noiembrie că nu se observă o transmitere comunitară accentuată sau care să afecteze activitățile economice și sociale, că locuitorii din Ovidiu respectă restricțiile, că au acces facil la tratament și că majoritatea cazurilor sunt în focare familiale (familii testate în grup și ulterior carantinate acasă). Și cu toate astea, propune instituirea carantinei zonale pentru toată localitatea…

Un alt exemplu este „îndulcirea” incidenței cu argumente mai mult sau mai puțin corecte. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a argumentat cu succes toată iarna că Timișoara testează mai mult și de aia are mai multe cazuri. În martie 2021, i-a picat guvernul: Timișoara a intrat în sfârșit în carantină, după luni de scenariu roșu. Pentru ca bășcălia de a declara carantina să fie pe măsura bășcăliei de a nu o declara încă din noiembrie sau lunile precedente, Timișoara a intrat în carantină la incidența de 7,30/mie. Prin comparație, începând din 15 noiembrie 2020, timișorenii au înregistrat timp de o săptămână peste 8 la mie, cu 8.23 punctul maxim. Iar carantina impusă în 8 martie 2021 a venit după trei zile de scădere continuă a incidenței – de la 7,56 la 7,30 la mie.
Bineînțeles, timișorenii au constatat ulterior cu amar că, deși au introdus carantină când scădea incidența, s-au trezit că le crește incidența după intrarea în vigoare a noilor restricții. Președintele CJ Timiș a ieșit repede la Digi24 să explice că – chipurile – timișorenii declară în fals, în masă, că au rude în Arad, pentru a merge la sală și la beții în orașul învecinat. O explicație penibilă, mai ales dacă avem în vedere că în Arad rata de incidență e stagnantă. Deci, dacă ar fi să-l credem pe președinte, timișorenii fac fals în declarații ca să meargă la Arad să adune tot covidul din oraș, apoi să îl aducă acasă, la Timișoara…

O altă șmecherie folosită pentru a înclina balanța înspre sau contra carantinei e jongleria cu focarele. Analizând datele aferente județului Buzău, am descoperit că comuna Breaza a avut pentru jumate din luna decembrie o rată de infectare de peste 12 la mie. Carantina însă nu a fost declarată, situația a apărut doar în cifre, prefectura Buzău neavând niciun cuvânt de spus pe această temă. Cum au scăpat și Breaza, dar și alte localități, de carantină? Simplu – Prefectura Buzău operează cu trei rate de incidență – două simple, respectiv „incidența reală”…


De la bun început, legea a permis excluderea focarelor din calculul ratei de incidență, pentru a evita, de exemplu ca o localitate cu un spital să fie carantinată din cauza pacienților. De aici, excepția s-a extins pentru alte categorii de focare de transmitere, care nu mai au nicio legătură cu realitatea. De exemplu, minorii dintr-un centru de plasament, sau bătrânii dintr-un cămin – care sunt rezidenți în localitate și care înainte să fie carantinați se plimbau și socializau cu ceilalți cetățeni și intrau în contact cu angajații localnici – nu sunt oficial incluși în calculul incidenței. Iar lista excepțiilor e și mai lungă. Practic, jonglând cu focarele, prefectura și DSP-ul pot să „sporească recolta la hectar” sau, dimpotrivă, să fabrice o justificare bună pentru nedeclararea carantinei.
Revenind la Buzău, comuna Breaza avea în decembrie o rată de peste 13 la mie, dar o „rată reală” de 1,56 la mie, deci nema carantina. Fără explicații, fără a se indica dacă era vorba de pacienții căminului de bătrâni din comuna Breaza, sau despre focare „familiale” sau de alt gen.
Practic, fiecare județ are propriul mod de a jongla cu focarele. La Constanța, de exemplu, focarele sunt excluse din statistici, din start. Pentru a descoperi numărul cazurilor excluse din calculul incidenței, trebuie căutat și parcurs întreg comunicatul DSP și descoperite datele pentru fiecare localitate în parte. La Timișoara, incidența este comunicată (aproape) zilnic de prefectură, sub forma unui text, fără a fi prezentat public un tabel sau adresa DSP. De focare sau de cifra populației la care se raportează incidența nu se spune niciun cuvânt, deci la Timișoara calculele se fac în spate, departe de ochii publicului, și adesea ele sunt mai întortocheate decât căile Domnului, așa cum se poate vedea din postările timișorenilor nedumeriți, reproduse în continuare.


O a treia șmecherie ține de cifra populației. La București, de exemplu, între datele Institutului de Statistică și datele Evidenței populației este o diferență de circa 250.000 de locuitori. Deci o incidență de 5 la mie poate în același timp să fie de 4,5 la mie, în funcție de datele la care te raportezi. Legal, contează numărul de persoane care locuiesc efectiv în localitate – care e actualizat și se schimbă, de la o lună la alta. În practică puține sunt județele care comunică populația de referință. La polul celălalt, sunt și situații ca cea de la Buzău, unde sunt comunicate trei rate de infectare – raportat la populația de domiciliu, la cea rezidentă și „rata reală”. Două dintre ele sunt greșite și inutile. Dar care două? Și dacă sunt calcule greșite, inutile și ilegale, de ce mai sunt puse în tabelul oficial?
Practic, jonglând cu focarele și cu cifra populației, atâta timp cât DSP și Prefectura cântă aceeași partitură iar șefii instituțiilor „au spate”, e foarte ușor ca, „din greșeală” să se treacă de la rezidenți, la domiciliați, sau să fie incluse/excluse focarele. Iar în felul ăsta rata de incidență să fie crescută sau coborâtă, artificial.
Și acum, un ultim grafic, tot pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. Avem Constanța și Năvodari (carantină până la finalul anului), respectiv București, Timișoara și Buzău – fără carantină. Pentru Timișoara și mai ales Buzău, șirul de date e incomplet, pentru că în unele zile angajații prefecturii au uitat să încarce datele, iar pe site-urile DSP-urilor locale arhiva ratei de incidență lipsește. Din grafic observăm cum Bucureștiul nu a fost închis, în ciuda ratei ridicate și creșterii abrupte a cazurilor la începutul lui decembrie (decizie bună pentru bucureștenii care au putut sărbători legal pe Valea Prahovei și în alte părți). Medgidia (nu e în grafic) a fost carantinată la 5,58 la mie, iar Năvodariul la 5,76 la mie. În schimb, Timișoara a scăpat de carantină deși a petrecut o bună parte din noiembrie cu incidența peste 7 la mie, cu un vârf de 8,23. În timp ce timișorenii și bucureștenii erau liberi să circule fără patalama unde le poftea inima, năvodărenii, cu o incidență cu 1-2/mie mai mică, se chinuiau să iasă din carantină. Pe 28 decembrie, București și Timișoara aveau 4, respectiv 5/mie și erau liberi. Simultan, orașul Ovidiu era în carantină, cu 2/mie, după o lună de scădere continuă a incidenței. La Ovidiu carantina fusese prelungită în 18 decembrie, după două săptămâni de scădere, la o incidență de 5,34/mie. În aceeași zi, Timișoara avea 5,47, în creștere față de săptămâna anterioară. Iar Bucureștiul defila cu 6.57 la mie…


Practic, dacă ați arăta acest tabel unui străin și i-ați cere să aleagă localitățile carantinate de cele necarantinate, probabil că le-ar greși pe toate. În mod cert, ar spune că la Constanța nu a fost carantină, iar la Timișoara sigur a fost carantină.
Puteți totuși arăta acest grafic cunoscuților dumneavoastră care mai cred în eficiența carantinelor. Și puteți să îi întrebați cum se face că în Buzău, București și Timișoara – fără carantină – cifrele incidenței au crescut în noiembrie, apoi au scăzut după 15 decembrie, în același ritm cu cele din Constanța, Năvodari sau Ovidiu. Din nou, nu e vorba numai de teste – acestea scad într-adevăr spre finalul anului cu 10-25% față de săptămânile anterioare, dar incidența scade și cu 50%, de la 6-7/mie la 3-4/mie sau mai jos. Deci rămân două variante – fie aceasta a fost curba normală a epidemiei, neafectată de măsurile introduse, fie carantina impusă la Constanța, Năvodari și Valu lui Traian și-a făcut din plin efectul, însă în celălalt capăt al țării, la Timișoara…

Un articol de Răzvan PETRE

P.S. – Fișierul cu cifrele ratei de incidență poate fi descărcat dând click AICI. Puteți descărca acest fișier și construi propriile grafice pentru a testa validitatea datelor prezentate în articol.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top