Consiliul Local al comunei tulcene Baia a aprobat recent hotărârea de implementare a unui nou proiect cu finanțare europeană. Este vorba de un proiect social, ai cărui beneficiar vor fi vârstnicii comunei.
„Se aprobă implementarea proiectului Împreună pentru bunicii comunei Baia în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020”, se arată în HCL.
Proiectul se încadrează în Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiții 9.ii – Integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii, persoanele vârstnice și alții.
Obiectivul specific al proiectului „Împreună pentru bunicii comunei Baia”, este reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale/ de formare profesională adecvate nevoilor specifice .
Proiectul are o valoare totală de 2.828.719,98 lei. Contribuția administrației locale Baia va fi de 2%, fapt aprobat în aceeași ședință de Consiliu Local. Astfel, de la bugetul propriu, primăria Baia va contribui, conform prevederilor Ghidul Solicitantului Condiții Generale POCU, cu o sumă de 56.576,07 lei.
Concret, proiectul își propune creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale pe raza Comunei Baia, prin înființarea serviciului de îngrijire la domiciliu si furnizarea serviciilor sociale specifice persoanelor în vârstă.
Consilierii locali ai comunei Baia l-au desemnat pe primarul Mugurel Marșavela drept persoana care se va ocupa de semnarea contractului de finanțare al proiectului.
