Actualitate

Bugetul de venituri și cheltuieli al comunei Ceamurlia de Jos a fost rectificat

Dumitru Stan, primarul comunei Ceamurlia de Jos, județul Tulcea a solicitat consilierilor locali, într-o recentă ședință ordinară, să discute, analizeze și să aprobe rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei, pentru trimestrul al III-lea din acest an.

Solicitarea edilului vine pe fondul unei cereri primită din partea Școlii Gimnaziale Ceamurlia de Jos privind suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli cu sume necesare pentru plata navetei cadrelor didactice, servicii de contabilitate, achiziție materiale de curățenie și achitarea unor sume datorate conform unei sentințe civile privind litigii cu profesioniști.

De asemenea, printr-un referat al compartimentului contabilitate s-au solicitat fonduri pentru achiziția de servicii de elaborare a documentației tehnice și consultanță privind implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, proiect finanțat prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență – pentru sediul Primăriei Ceamurlia de Jos.

Prin același referat, au fost solicitate fonduri pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice”, proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu.

Obiectivul unor astfel de proiecte îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice şi îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumului anual de energie.

Totodată, consilierii locali au decis și suplimentarea numărul de burse de ajutor social cu 10 burse în cuantum de 200 lei fiecare bursă, ce se acordă pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2021 – 2022.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top