Politic

Bogdan Huțucă: Războiul din Ucraina transformă Portul Constanța într-o rută alternativă pentru mărfuri

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, reia discuția despre importanța strategică a Portului Constanța, mai ales în contextul actual. Deputatul consideră că organele abilitate din Ministerul Transporturilor vor trebui să acționeze urgent, astfel încât să nu existe niciun fel de blocaje pentru transporturile de marfă din Portul Constanța, spre Ucraina.

”În ultimele zile, a apărut o serie de știri care ne arată importanța economică pe care acesta o are, în contextul actual. Având în vedere că porturile ucrainene sunt blocate de bombardamentele invaziei Rusiei, județul nostru devine o rută importantă, dacă nu esențială, pentru circulația de mărfuri. În urmă cu câteva luni, atrăgeam atenția asupra faptului că tensiunile geopolitice în regiunea Mării Negre vor fi un factor suplimentar pentru creșterea importanței și dezvoltarea Portului Constanța.
Numărul crescut de nave și mai ales de mărfuri, în această perioadă, demonstrează capacitatea extraordinară pe care acest gigant economic o are. Infrastructura portuară a României, cu un management performant, care lucrează 24/24, 365 de zile pe an, transformă această companie într-un stâlp de bunăstare economică pentru județul Constanța.
Una din provocările pe care țara noastră o va avea în următoarea perioadă va fi ca mărfurile care ajung în Portul Constanța, cu destinația Ucraina, să fie transportate cu rapiditate și în siguranță, prin CFR Marfă. Să sperăm că infrastructura feroviară a României va permite rapiditatea transportului de mărfuri, astfel încât să nu se creeze blocaje în Portul Constanța.
Capacitatea de trafic feroviar poate fi afectată din cauza numărului redus de boghiuri existent în patrimoniul CFR Marfă. Luând în considerare cantitatea mărfurilor de transportat dus-întors, în situația actuală, Ministerul Transporturilor va trebui să acționeze urgent, astfel încât să nu existe niciun fel blocaje pentru transfer/transport de marfă din Portul Constanța spre Ucraina”, susține Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top