Politic

Bogdan Huțucă, mesaj de Ziua Europei

Cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei, deputatul PNL Bogdan Huțucă a susținut o declarație politică în plenul Camerei Deputaților. Deputatul a atras atenția că acum, mai mult decât oricând, Europa nu mai trebuia să fie martora unui nou război între statele sale și că dezideratul oamenilor de stat de la jumătatea secolului nu trebuie uitat.

”Acum 77 de ani, Europa ieşea ruinată din cea mai mare conflagraţie pe care a cunoscut-o umanitatea. Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pierderi umane fără precedent, aproximându-se între 70 şi 85 de milioane de morţi, cam 3,7% din totalul populaţiei lumii.

Niciodată din nou! este sintagma pe care omenirea a strigat-o la unison după acest eveniment catastrofal, care a determinat şi programul de exterminare în masă a populaţiei evreieşti europene. Acum, mai mult decât oricând, Europa nu mai trebuia să fie martora unui nou război între statele sale. Permanenta ameninţare a unei confruntări între Est şi Vest a făcut ca reconcilierea franco-germană să devină o prioritate esenţială dacă Europa avea să vadă pacea. Momentul T0 în istoria reconcilierii şi integrării europene îl reprezintă declaraţia ministrului afacerilor externe francez, Robert Schuman, rostită la 9 mai 1950 şi care avea să pună bazele spaţiului comunitar european aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, la 72 de ani de la acea zi.

În cursul declaraţiei sale, Robert Schuman propunea ca industria cărbunelui şi oţelului, vitale pentru producţia de armament, să fie supuse controlului unui organism comun supranaţional, numit Înalta Autoritate. Această Înaltă Autoritate trebuia să aibă rolul de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale. Aceasta urma să fie alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Toate acestea vor avea ca rezultat, spunea Robert Schuman, faptul că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material şi va reprezenta un prin pas către realizarea unei federaţii europene.

Declaraţia istorică a lui Robert Schuman a avut drept rezultat tratatele care astăzi reprezintă bazele Uniunii Europene. Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) sau Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951, a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Pentru prima dată, şase ţări europene (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos) au acceptat să se angajeze pe calea integrării. Tratatul a pus bazele construcţiei comunitare prin înfiinţarea unei puteri executive cunoscute sub denumirea de „Înalta Autoritate”, a unei Adunări Parlamentare, a unui Consiliu de Miniştri, a unei Curţi de Justiţie şi a unui Comitet consultativ. Tratatele de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA, „Euratom”), cunoscute şi sub numele de Tratatele de la Roma, au fost semnate la 25 martie 1957 şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Spre deosebire de Tratatul CECO, valabil 50 de ani, Tratatele de la Roma au fost încheiate „pentru o perioadă nelimitată”.

Ziua Europei trebuie să ne reamintească de dezideratul oamenilor de stat de la jumătatea secolului, care au dorit ca Europa să nu mai cunoască decât pace, prosperitate şi progres, valori pe care astăzi le vedem călcate de şenilele tancurilor ruseşti”, a declarat Bogdan Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top