Pe 9 mai 2022, Ministerul Apărării a organizat în mai multe localități din țară manifestări dedicate Zilei Europei, Independenței și Victoriei în al Doilea Război Mondial. Dacă independența și Ziua Europei au ceva bază (inclusiv legală) sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai, la fel ca la Moscova – mai ales în actualul context – e cel puțin bizară. De altfel, majoritatea aliaților noștri NATO au sărbătorit Ziua Victoriei cu o zi înainte, pe 8 mai.
România sărbătorește după ora Moscovei
Capitularea necondiționată a Germaniei a fost semnată la ora 02.41 în data de 7 mai, în fața comandantului suprem al forțelor aliate Dwight D. Eisenhower. La cererea rușilor, semnarea a fost repetată la Berlin, pe 8 mai, în fața mareșalului Jukov. Ambele documente stabileau ca dată la care încetează toate ostilitățile „8 mai, ora 23.01 – ora Europei Centrale”.
Datorită acestui fapt, în majoritatea țărilor Europei, Ziua Victoriei este sărbătorită pe 8 mai. (foto – Emmanuel Macron, la Mormântul Soldatului Necunoscut, pe 8 mai 2022 – sursa foto: captura Daily Mail)
În schimb, în țările blocului socialist, sărbătoarea a fost marcată, timp de 50 de ani, pe data de 9 mai. Explicația acestei diferențe este simplă: Din cauza decalajului de fus orar, la ora la care capitularea intra în vigoare, la Moscova era deja 9 mai. Prin urmare, deși rușii anunțaseră deja public înfrângerea Germaniei încă de pe 8 mai, sărbătorirea evenimentului, în 1945 și de atunci încoace, se face întotdeauna pe 9, nu pe 8.
Asemeni celorlalte țări din blocul estic, România a marcat Ziua Victoriei în perioada comunistă pe 9 mai. Și o marchează în continuare, spre deosebire de alte țări central- și est-europene… Ca o notă ironică, trebuie remarcat că la ora intrării în vigoare a capitulării, la București era miezul nopții. Prins între Est și Vest, ca de atâtea ori, Bucureștiul a ales Estul. În urmă cu 70 de ani, am făcut-o din rațiuni politico-militare. De ce o facem în continuare, e greu de explicat…
Paris, Praga, Auckland au sărbătorit pe 8. Noi am rămas în urmă…
Majoritatea aliaților noștri din NATO sărbătoriseră deja ziua victoriei, pe 8 mai. La Paris a avut loc o ceremonie impresionantă, la Arcul de Triumf. La Londra, premierul Boris Johnson a transmis un mesaj de comemorare a victoriei (din motive de productivitate și datorită apropierii de sărbătoarea de 1 Mai, de Ziua Victoriei în Marea Britanie nu beneficiază de manifestări speciale). O altă ceremonie emoționantă a avut loc în capitala Poloniei, țară care din 2015 sărbătorește Ziua Victoriei și comemorează victimele Celui de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, după ce anterior marcase sărbătoarea pe stil comunist – pe 9 mai. Și în Cehia, după 50 de ani de sărbătorit pe 9 mai, s-a trecut prin lege la celebrarea victoriei pe 8 mai, începând din 2014.
În Ucraina, manifestările de 9 mai au fost anulate. Iar președintele Volodîmîr Zelensky a transmis un mesaj pe 8 mai, pe aceeași dată fiind organizate în mai multe localități din țară evenimente de comemorare a victimelor războiului mondial.
Un alt exemplu vine din Noua Zeelandă. În 1945, deși capitularea Germaniei fusese anunțată din data de 8 mai, Ziua Victoriei a fost marcată pe 9 mai, din rațiuni politico-organizatorice. Noua Zeelandă fiind încă subordonată nominal Marii Britanii, primul ministru neo-zeelandez a considerat ca fiind lipsit de politețe organizarea unei manifestări înainte de anunțul oficial al primului ministru britanic Winston Chirchill. Noua Zeelandă fiind localizată la celălalt capăt al Pământului, acest anunț a venit când la Auckland era deja 9 mai. De atunci încoace, însă, sfârșitul războiului în Europa e sărbătorit pe 8 mai – așa cum e notat, de exemplu, în acest anunț al Ministerului Culturii din Noua Zeelandă.
La celălalt capăt al curcubeului, pe 8 mai 2022, MapN a postat pe facebook un mesaj de felicitare cu ocazia… Zilei Tatălui, sărbătoare legiferată în 2010 la inițiativa lui Ludovic Orban și de care nu a auzit nimeni.
Pe 9 mai, premierul Ciucă a postat mai multe mesaje, inclusiv unul „cu prilejul marcării zilei de 9 mai 1945 – încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa și capitularea Germaniei Naziste”.
Iar la Constanța mesajul oficial cu ocazia manifestărilor programate pentru 9 mai a fost acela că „9 mai are o triplă semnificație simbolică pentru români. Nu sărbătorim doar Ziua Europei, ci și Ziua Independenței României și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial.”
Nici cu Independența nu prea am nimerit-o
Un alt moment sărbătorit alandala în 9 mai 2022 a fost Independența României, nici aceasta neputând să fie legată de data de 9 mai. E adevărat – pe 9 mai 1877 a fost ridicată oficial pentru prima dată problema independenței, în parlamentul României. Independența nu a fost adoptată printr-o Hotărâre, Lege, sau Proclamație, în schimb pe 9 mai 1877 Camera deputaților și Senatul au luat act de ostilitățile dintre România și Imperiul Otoman și au propus separarea totală. Anunțată semi-oficial pe 10 mai 1877 cu ocazia zilei naționale, independența a fost recunoscută legal și ”obținută” (așa cum zic cei de la MApN), nu pe 9 sau 10 mai 1877, ci abia prin tratatele de pace semnate la 3 martie și 13 iulie 1878.
Din 1877, ea a fost sărbătorită la 10 mai – ziua anunțului semi-oficial către cetățenii români și totodată ziua în care regele Carol I a luat act de poziția parlamentului, dându-i astfel o umbră de legalitate. Schimbarea datei din 10 în 9 mai a venit abia după aderarea României la UE, eveniment a cărui sărbătorire a fost legiferată pentru data de 9.
Ziua Europei este sărbătorită simbolic în Europa de Vest și cu fast, ocazional, în țările estice nou primite în Uniune. La instituțiile UE se organizează o „zi a porților deschise”, iar în Croația are rangul de „zi memorială”. În Germania este marcată prin arborarea drapelului, Ziua Europei fiind sărbătoare publică doar în Luxemburg și… Kosovo. Ucraina sărbătorește Ziua Europei, dar simbolic, și la o altă dată – în a treia sâmbătă din luna mai. Practic, România este singura care se dă în stambă de Ziua Europei. Probabil pentru a justifica festivismul de ziua Europei, Ziua Victoriei (care ar fi trebuit sărbătorită mai degrabă pe 8 mai) și uneori și Independența (care fusese comemorată timp de 150 de ani pe data de 10) au fost „parcate” pe 9 mai, discursul oficial explicând manifestările publice ca fiind justificate de o „triplă aniversare” – care în realitate nu are nicio bază istorică.
România învinsă sărbătorește victoria rușilor
În august 1944, România a trecut de partea Aliaților printr-un discurs al Majestății Sale. În lipsa unui armistițiu care să stabilească drepturi și obligații, Armata Roșie a luat zeci de mii de ostatici, a jefuit și confiscat și a pus Armata Română la treabă. Sub comandă rusească, trupele române au eliberat teritoriul național, apoi Ungaria, până la Budapesta. Întrucât grosul trupelor Armatei Roșii era dedicat obiectivului ca rușii să fie primii la Berlin, trupele române au suplinit lipsa de personal rusesc pe frontul din Europa centrală, ajungând după Ungaria să lupte și în Cehoslovacia.
În total, am pierdut peste 200.000 de soldați – aproape la fel de mulți ca pe Frontul de Est – în lupta împotriva Germaniei Naziste. Totodată, trecerea României de partea Aliaților a privat Germania de peste 90% din rezervele sale de petrol, majoritatea istoricilor considerând că acest fapt a dus la scurtarea războiului cu 6 până la 12 luni.
La final, însă, toate sacrificiile românilor au fost de pomană. Contribuția noastră la înfrângerea Germaniei Naziste nu a fost recunoscută, iar armistițiul semnat cu URSS – la trei luni după intrarea în luptă de partea Aliaților, când România era deja sub ocupație rusească și nu mai aveam ce negocia – nu ne-a conferit niciun drept.
La tratativele de pace de la Paris, România a fost considerată țară învinsă. Un alt punct asupra căruia converg părerile istoricilor este că România, alături de Ungaria, a fost condamnată să plătească despăgubiri exagerat de mari, prin comparație cu contribuția ei în război – inclusiv contribuția la victoria Aliaților.
În timp ce Ziua Victoriei marchează pentru Puterile Aliate încheierea amenințării naziste, a luptelor și carnagiului, pentru noi marchează mai degrabă trecerea de la o pagină neagră a istoriei noastre, la alta la fel de neagră – a foametei de după război, a comunizării forțate, a jefuirii resurselor în beneficiul URSS în sfera de influență a căreia intrasem.
Dacă adăugăm la astea și absurditatea de a sărbători victoria într-un război pe care practic și legal l-am pierdut – cu costuri uriașe! – avem tabloul complet al unei sărbători masochiste, dacă nu chiar imbecile.
Un articol de Răzvan PETRE
