Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a ținut să îi felicite pe pompierii români ce au plecat zilele trecute în Grecia pentru a ajuta la lupta cu incendiile. Deputatul consideră această situație ca fiind un bun exemplu de reușită ce va conduce la construirea unei țări „mai bune”.
„Îi felicit pe pompierii români care fac adevărate minuni în lupta cu incendiile care au lovit Grecia.
În majoritatea instituțiilor publice din România avem profesioniști și oameni dedicați meseriei lor, iar pompierii sunt în vârful listei.
Da, mai sunt multe de făcut. Ne amintim cu durere de situații în care din cauza unor lipsuri sau a unor decizii luate târziu sau greșit situația a scăpat de sub control.
Cred însă că trebuie să mai vedem și lucrurile bune. Trebuie să vedem și reușitele, și performanțele, iar pe baza lor să construim o Românie mai bună. Pompierii români din Grecia sunt cel mai bun exemplu că putem face asta”, a transmis deputatul.
