Reprezentanții Partidului Național Liberal au marcat luna aceasta 155 de ani de la nașterea lui Constantin I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importați reprezentanți ai liberalismului din România. Deputatul constănțean Bogdan Huțucă a vorbit despre eveniment și a subliniat importanța unor astfel de reprezentanți ai principiilor democratice pentru tinerii politicieni actuali:
„Născut pe 13 ianuarie 1866, Constantin I. C. Brătianu, cunoscut drept Dinu Brătianu, a fost un om politic important, membru al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu. A deținut funcțiile de ministru și deputat, iar în ultima parte a vieții sale a fost președinte al Partidului Național Liberal.
Dinu Brătianu a fost, ca mulți alți reprezentanți ai principiilor democratice, victimă a regimului comunist. La vârsta de 84 de ani, a fost arestat fără nici un fel de judecată. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a fost arestat și transportat la închisoarea din Sighet, acolo unde a murit la scurt timp. Este înmormântat în Cimitirul Săracilor.
Tinerii politicieni au nevoie de repere, iar liberalii care n-au cedat în fața comunismului sunt cele mai potrivite exemple pentru noile generații!”