Politic

Bogdan Huțucă, alături de locuitorii cartierului Palazu Mare revoltați că Primăria Constanța ar putea aproba construirea unui bloc de zece etaje

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a participat ieri alături de un grup de consilieri liberali la o întâlnire cu cetățenii nemulțumiți din cartierul Palazu Mare. Oamenii reclamă faptul că dacă se va construi un bloc în zona lor de case, acesta le va leza dreptul la intimitate și va crea un uriaș disconfort tuturor locatarilor din zonă.
M-am întâlnit în această după-amiază, împreună cu câțiva colegi consilieri locali liberali, cu cetățenii din cartierul Palazu Mare. Oamenii, pe bună dreptate, au ajuns în pragul disperării, Primăria Constanța aprobând construirea de blocuri de 10 etaje chiar lângă ferestrele lor.
Mulți locatari s-au stabilit în Palazu Mare în căutarea unui cartier liniștit de case, cu multă verdeață și liniște. Iar după ce și-au investit economiile pentru a-și ridica o locuință, vine Primăria și le trântește blocuri pe toate părțile,” a declarat Bogdan Huțucă. Mai mult decât atât, în spatele intenției dezvoltatorului se află un PUZ din 2011 care a fost aprobat fără respectarea celor mai elementare noțiuni de transparență. Oamenii spun că nu au fost notificați, nu au fost informați și nici nu s-a organizat vreo dezbatere publică, așa cum cere lege, privind aprobarea acestui Plan.
În cazul de față, pe baza unui PUZ din 2011, aprobat de Primărie fără cele mai elementare noțiuni de transparență, fără ca nimeni să știe, un investitor vrea să ridice un bloc de 10 etaje, deși de jur împrejur sunt doar case de un etaj. De asemenea, hartiile din spatele documentației de autorizare nu au nicio legătură cu realitatea și, în mod normal, nicio instituție publică din țara asta nu ar putea să autorizeze o asemenea construcție în condițiile date. Cel mai grav este că accesul în zonă se face pe un singur drum lat de 3 metri, deși în documente el figurează de 10 metri, fără trotuare, fără posibilitatea ca două mașini din sens opus să poată trece una pe lângă alta. În condițiile acestea, ne întrebăm, cum ar putea intra o mașină de pompieri, o ambulanță, cum vede Primăria planul de mobilitate pentru întreaga zonă, ” a mai declarat parlamentarul constănțean.
În cadrul acestei întâlniri, deputatul Bogdan Huțucă s-a angajat în fața acestor cetățeni că PNL va vota, prin consilierii săi locali, împotriva acestor proiect și că se va folosi de toate pârghiile parlamentare pentru ca această nedreptate să înceteze:
Pentru noi este clar că această mascaradă arhitecturală generată de Primăria Constanța și primarul Decebal Făgădău a fost justificată de lipsa unui Plan Urganistic General (PUG) al Constanței, care ar fi trebuit să aducă o notă unitară și să armonizeze arhitectural întregul oraș. Tind să cred că în mod deliberat primarul nu a dorit întocmirea PUG-ului, tocmai pentru a avea libertatea de a sluți orașul după propriile interese. Fără PUG, Primăria a reglementat dezvoltarea urbanistică a Constaneței prin deja celebrele PUZ-uri (planuri urbanistice zonale), lucru care se vede la orice colț de stradă: un oraș mutilat din punct de vedere urbanistic și arhitectural, un oraș fără nicio viziune unitară de dezvoltare. În acest sens, m-am angajat în fața acestor cetățeni că PNL va vota, prin consilierii săi locali, împotriva PUD-ului și că mă voi folosi de toate pârghiile parlamentare pentru ca această nedreptate să înceteze. De asemenea, i-am sfătuit pe oameni să atace în instanță PUZ-ul, doar instanța de judecată putând anula acest document care prevede posibilitatea realizării construcției.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top