COMUNICATE

Bataie ca la Militie în duba Sectiei 5 Politie

În seara de 03.05. ac., în jurul orelor 23:00, în cartierul Kilometrul 4-5, complex Unic, politistul Florin Cretu, angajat al Sectiei 5 Politie, îsi astepta prietena (dupa declaratiile Crinei Chirea, purtator de cuvânt al Inspectoratului Politiei Judetene). Brusc, doi indivizi, pe numele lor Mihaita Costel Neagu si Ciprian Neagu, s-au postat în spatele masinii politistului aflat în timpul liber si au început sa vocifereze si sa-i adreseze injurii, pe motiv ca ar fi blocat strada. Adevaratul motiv se pare ca are la baza mai vechi conflicte personale cu politistul Cretu.

Un articol de Andreea PAVEL
                      Doru COPOT

Cei  au trecut pâna în dreptul masinii politistului, s-au dat jos din autoturism si au început sa-l îmbrânceasca. Victima si-a sunat apoi colegii din Sectia 5, de care apartinea si zona în care se aflau, si o duba a Politiei a ajuns în câteva minute la fata locului. Recalcitrantii au fost urcati în masina si dusi la sediul Sectiei 5, unde au fost amendati conform Legii 61/91, privind ordinea si linistea publica. Aici se opresc datele oficiale ce ne-au fost comunicate de IPJ, prin intremediul Crinei Chirea. Purtatorul de cuvânt al IPJ nu stia nimic despre certificatul medico-legal eliberat de doctorul Botez politistului „agresat”, fapt care ne-a atras atentia si mai mult asupra cazului. L-am contactat pe Aurelian Ispir, seful Sectiei 5, care ne-a lamurit din doua vorbe ca parerea lui oficiala e cea comunicata de Crina Chirea, nicidecum altceva. A tinut sa precizeze faptul ca se da atâta importanta acestui caz, pentru ca cei doi au „pile” în presa, altminteri sunt zeci de astfel de cazuri.

Pentru ofiterul Florin Cretu, Codul de Etica si Deontologie are picioarele în gips

Trupurile celor doi „agresori” spun totusi altceva. Ciprian Neagu a marturisit ca era prima data când îl vedea pe Florin Cretu si nu stia ca este politist. În plus, Neagu ne-a declarat ca politistul nu îsi astepta nicidecum prietena, ci era în masina cu doua prostituate. Cei doi le-au recunoscut datorita fecventei cu care acestea se plimba în cautarea clientilor în cartierul Km 4-5 si a reputatiei celor doua. Conflictul a început în momentul în care cei doi frati s-au vazut în imposibilitatea de a îsi continua drumul, moment în care au claxonat pentru a-i atrage atentia politistului. Acesta s-a enervat, s-a dat jos si i-a întarâtat pe cei doi. Când s-a ajuns la îmbrânceli, Cretu si-a sunat colegii, care i-au târâit pe cei doi în duba. Toti politistii, în frunte cu “civilul” Cretu i-au snopit în bataie pe fratii Neagu. Ca un facut, politistul are o entorsa grava acoperita cu gips la piciorul cu care îi lovea pe cei doi, dupa ce i-a fugarit pâna la duba (conform unui certificat medico-legal eliberat de doctorul Botez, renumit pentru „bunavointa” cu care da astfel de verdicte). Mai mult, Cretu a înaintat la Parchet o plângere împotriva celor doi. Fratii neagu au la rândul lor certificate medico-legale si sunt dispusi sa mearga pâna la capat pentru a li se face dreptate, îndârjiti si de faptul ca politistul îi intimideaza si încearca sa îi descurajeze, lansând prin intermediul lumii interlope din zona Abator, mesaje de genul: „Dupa ce se raceste treaba, o s-o încasati rau de tot!”

Mitul Politistului

În Articolul 9 al Codului de etica si deontologie al politistului, privind utilizarea fortei, sunt prevazute urmatoarele: „(1) Politistul executa actiuni în forta ca masura exceptionala, în stricta conformitate cu prevederile legale si numai în situatii de absoluta necesitate, pentru îndeplinirea unui obiectiv legitim; (2) Actiunile în forta desfasurate de politie trebuie subordonate principiilor necesitatii, gradualitatii si proportionalitatii;  (5) În executarea actiunilor în forta politistul va avea în permanenta în vedere respectarea demnitatii umane”. În ceea ce privste conduita generala, în Articolul 12 sunt stipulate urmatoarele: „Politistul raspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, evita comportamentul care ar putea afecta încrederea populatiei, este disciplinat si apara prestigiul institutiei si profesiei, exercitând toate prerogativele si îndatoririle specifice functiei publice pe care o detine”. Despre comportamentul politistului se vorbeste în Articolul 13: (1) Politistul trebuie sa se comporte civilizat si sa dea dovada de amabilitate si solicitudine, adoptând o atitudine politicoasa si ferma. (2) Politistul trebuie sa dovedeasca stapânire de sine, capacitate de comunicare, abilitati de gestionare a situatiilor conflictuale, dezvoltându-si prin sistemul de formare continua puterea de întelegere a problemelor sociale, culturale si educationale specifice colectivitatii în care îsi exercita profesia, precum si, dupa caz, capacitatile manageriale. Cât despre respectarea demnitatii umane, Articolul 18 aminteste: (1) Politistului îi este interzis sa aplice, sa încurajeze si sa tolereze, în nici o împrejurare, acte de tortura, tratamente si pedepse inumane sau degradante, constrângeri fizice ori psihice. (2) În cazul în care politistul ia cunostinta, prin orice mijloace, despre savârsirea de catre alt politist a faptelor prevazute la alin. (1), ia masurile care se impun, dupa caz, pentru determinarea încetarii acestui comportament si pentru informarea superiorilor cu privire la situatia sesizata.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top