Romania e tara statisticilor. Cel putin o data pe luna suntem bombardati cu cifre "graitoare" care ne spun ca Armata si Biserica sunt cele mai populare institutii, ca romanii sunt printre cei mai prosti europeni, ca facem sex de doua ori pe luna si ca nu-stiu-care partid care luna trecuta avea 30%, luna aceasta are 40% din intentiile de vot. Paradoxul statistic este ca toate aceste informatii sunt menite sa ne induca o idee, sau sa ne convinga de ideea respectiva, in nici un caz ele nefiind bune de tras concluzii obiective de pe urma lor. Bunaoara, procentele de simpatie politica. Dupa fiecare sezon de alegeri locale, partidele isi numara primarii si consilierii pentru a-si etala forta electorala. De pe urma acestui inventar nu iese nimic concret, si nu trebuie sa fim fraieri sa credem ca el arata puterea unei formatiuni politice, fiind mai degraba un indicator al naivitatii electoratului.
Un articol de RAZVAN PETRE
Cum se termina alegerile, incepe negocierea, un joc pe care il castiga cei care s-au pregatit din vreme. Aliantele vechi se renegocieaza, se leaga prietenii noi, se consfiintesc cumetrii. Majoritatea este rareori a celui care a intrunit mai multe voturi, de obicei castiga cel mai influent si mai capabil a trage sforile unsuroase ale politicii locale. Un stop-cadru pe figurile clasei politice de judet ne ofera o imagine graitoare: Traseisti politici, care, asemenea colegelor traseiste, trec de pe o parte pe alta a drumului asa cum bate vantul; oameni noi, care se vad pentru prima oara in fata ciolanului, si nu stiu de unde sa-l apuce; personaje controversate, care isi cumpara pozitia pe lista din ambitie, sau pentru a-si rezolva treburi personale. Ce sa le spui unor astfel de oameni despre "binele comunitatii", sau despre "administrarea judicioasa a banului public"? Putinii care intra pe merit si pentru a face treaba intr-un consiliu local sau judetean, sunt rapid izolati si etichetati drept "Gica-contra", chiar denuntati public ca oameni care vor sa franeze dezvoltarea localitatii/judetului. La Bucuresti, cancelariile partidelor scot abacul si numara: avem atatia primari, atatia consilieri, stam bine. Dupa care vine testul adevarului, primele voturi din consilii. Ii putem spune si socul adevarului, caci, nu de putine ori, sefii de la Bucuresti care se stiau majoritari intr-un judet, au avut mici suprprize. Si asfel, cu toate ca Puterea are majoritate intr-un consiliu, propunerile primarului din Opozitie sunt votate cu o strivitoare majoritate, sau invers, primarul Opozitiei este ajutat din greu de consilierii Puterii. Votul de grup devine vot de grup de interese, iar interesul personal primeaza in fata celui comunitar. Astfel, socotelile si statisticile devin superflue, prieteniile si cumetriile fiind cele care traseaza linia politicii locale. Un exemplu sugestiv: Mangalia. Primar – Zanfir Iorgus, PSD, fost PNTCD. Consilieri – din toate partidele. La sedintele de consiliu, propunerile primarului sunt imbratisate de colegii consilieri. Orice hotarare se adopta cu majoritate covarsitoare. Sintagma "adoptat cu 17 voturi din 19" este emblematica. Cand ong-urile Mare nostrum si OIJ au pornit campania Salvati Padurea Comorova, solidaritatea de gasca si cumetriile locale si-au intrat in rol. La conferinta de presa prin care a fost lansata campania, au fost prezenti si doi consilieri locali, unul de la PD si unul de la PNL. Cei doi au aparat cu sarg, atat prestigiul Consiliului Local, cat si imaginea Primariei. Discursurile lor, copiate la indigo, au fost reluate de primarul Iorgus. Cand cineva vorbeste de punctul de vedere al autoritatilor privind Padurea Comorova, foloseste aceleasi cuvinte, emite aceleasi idei, vizeaza aceleasi planuri. Doar figura celui care vorbeste se schimba, in rest, indiferent de institutia pe care o reprezinta, sau de partidul din care face parte, vorbitorul recita aceeasi poezie. In Mangalia, dar si in restul tarii, politichia locala este un balaur cu sapte capete: Poti sa-i retezi un cap, apar in loc doua, alte figuri, dar aceeasi poezie.
