Actualitate

Asociaţia Tomis Antidrog Constanţa atrage atenţia supra fenomenului numit bullying

Asociaţia Tomis Antidrog ia atitudine împotriva „bullyingului”, tot mai prezent în şcolile din România, dar şi în alte medii sociale. Preşedintele Asociaţiei, George Drăgan, explică faptul că bullying înseamnă hărțuire, abuz și violență, un comportament caracterizat prin dorința de a umili pe cineva prin utilizarea violenței psihice, emoționale, verbale, fizice sau sexuale în mod repetat, la un nivel de intensitate ridicat.

Acest fenomen este foarte întâlnit atât în școli cât și la locul de muncă, de la copiii care își formează găști pentru a domina și a teroriza alți copii, până la colegii de servici care se aliază împotriva unui alt coleg pe care îl exclud și îl umilesc.

Raportul agresor- victimă iese în evidență, susținut în aparență de anumite norme sociale. Astfel, agresorul care toată istoria sa de viață a fost agresat fizic, va agresa la rândul său persoanele nonagresive, cel care a fost etichetat și comparat și a suferit din această cauză, va eticheta și ridiculiza exact acele persoane care se străduie să fie perfecte. Agresorul încearcă prin abuz să își recapete stima de sine, iar prin dominare își imaginează că este puternic. El se hrănește cu reacția victimei pentru a-și confirma un statut pe care știe că nu îl are. Comportamentul său este sfidător, ofensiv și dezechilibrat între manipulare și crize de agresivitate și furie fizică sau verbală”, spune sursa citată.

Bullyingul în şcoli

La şcoală, acest comportament nu are limită de vârstă sau de sex. „Există un <lider> al grupului- acel copil care pare de invidiat pentru că nu îi este frică sau rușine, cel care întărâtă colegii la comportamente infracționale sau antisociale și care tot timpul se laudă cu ce are sau ce face împotriva adulților, părinților, profesorilor, autorității și normelor societății în general. Acest copil își atrage în jurul lui așa numiți <adepți> pe care îi păcălește cu iluzia de a fi cei mai grozavi, că ei stabilesc regulile și că nimeni nu le poate face nimic. Ca să își susțină iluzia puterii și a dominării au nevoie de victime. Victimele sunt în general mai mici de vârstă și sunt acei copii care nu răspund atacurilor. Satisfacția căutată este suferința psihică, emoțională, fizică și sexuală a victimei. În mediul profesional comportamentul de bullying este mai subtil, având în vedere că trebuie respectate anumite norme specifice locului de muncă. Astfel sunt foarte întâlnite situațiile în care o persoană are tendința de a monopoliza colectivul prin comportamente manipulative și de a exclude alți colegi prin umilire, denigrare, ridiculizare, izolare, însușirea fără permisiune a rezultatelor muncii acestora și sabotarea în relația cu superiorii în mod intenționat și persistent”, spune George Drăgan.

Ce este bullyingul profesional

Bullyingul se întâlneşte şi la locul de muncă, sub forma unui comportament abuziv în relaţia superior- subaltern. Foarte mulți angajați acuză atitudinea umilitoare și agresivă a “șefului” şi diverse comportamente de constrângere pentru obținerea de beneficii personale, incluzând și comportamentele de tip sexual.

„Dacă în mediul școlar comportamentul de bullying conține predominant violență fizică, la adulțil, componenta agresivă fizică a abuzatorului se mută în plan familial, fiind mascată în comportamentul de bullying profesional. Și într-un caz și în celălalt, agresorul rămâne agresor, doar își cizelează comportamentul de abuzare în funcție de limitele mediului și riscurile implicate. Dacă la primele manifestări apăreau doar tachinări, îmbrânciri și câteva jigniri în situații izolate, în ultimii ani comportamentul de bullying a devenit extrem de virulent și foarte des, constatându-se apariția lui chiar și la vârste foarte mici, în școala primară. După numărul de cazuri înregistrate a devenit un fenomen, iar numărul victimelor crește în fiecare an. Comportamentul de bullying presupune un raport de dominare și putere în condițiile în care nimeni nu se naște zeu sau sclav… Depinde de noi dacă îi permitem să existe sau nu!”, spune preşedintele Asociaţiei Tomis Antidrog Constanţa, George Drăgan.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top