Filiala Judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România reprezentată legal prin persoana preşedintelui, ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa a organizat o conferinţă de presă în data de 04.06.2009, la ora 10:00, la sediul filialei din comuna Cumpăna, având ca temă “Modalitatea de implementare a măsurii 322 P.N.D.R.”.
Un articol de Andreea PAVEL
Filiala Judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România are în componenţă un număr de 58 de comune. Dintre acestea, în sesiunea din noiembrie – decembrie au depus 32 de proiecte pe Măsura 322 P.N.D.R. “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” – Axa III – “Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”, nici un proiect nefiind declarat eligibil. În anul 2008, pe o sumă alocată măsurii 322 în valoare de cca 610 milioane de euro, sunt regiuni de dezvoltare care vor atrage cca 200 milioane de euro, dar sunt şi regiuni care vor fi finanţate doar cu 35-40 milioane de euro. În aceste condiţii, premizele adâncirii diferenţei dintre zonele dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate sunt create. Considerăm că există soluţii de corecţie a acestei situaţii în care s-a ajuns datorită unei insuficiente analize şi o tratare superficială de către guvernările anterioare a dezvoltării durabile în zona rurală. Mariana Gâju, preşedintele ACOR a declarat: “Faţă de modalitatea de implementare a măsurii 322 P.N.D.R., Filiala Judeţeană Constanţa a A.Co.R. a înaintat către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale un protest, pe care dorim să-l prezentăm mass – mediei. De asemenea, vom dezbate soluţiile înaintate, în vederea rezolvării problemelor care ţin de implementarea măsurii 322 din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală”.
Andreea PAVEL