COMUNICATE

Arabul lui Tăriceanu a pus mâna pe lacul Limanu

Balta Limanu a fost preluata prin contract de asociere in participatiune de o firma din Navodari, detinuta si administrata de un om de paie al afaceristului arab Mohamed Murad. 
In aritmetica privatizarii mascate a lacului si-a dat concursul si un alt arab – Sulaiman Taha – care a inchiriat Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol un imobil de patru etaje in centrul Bucurestiului, pentru numai 6.000 de dolari pe luna. 
Omul arabilor a sistat productia unica in Romania de puiet de fitoplantonofagi, cu scopul dezvoltarii de activitati turistice pe malul generosului lac.

Un articol de ADRIAN CARLESCU
                         RAZVAN PETRE

Pana in anul 2004, lacul Limanu a apartinut societatii Pestom SA Constanta. Printr-o serie de ilegalitati de o amploare incredibila, balta – impreuna cu alte cinci de la nivelul judetului Constanta si 100 de la nivel national – a fost trecuta in proprietatea Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol, condusa la acea data de Valentin Buksz. La numai cateva luni de la nationalizarea baltilor, Buksz a trecut la privatizarea mascata a acestora, incheiind contracte de asociere in participatiune cu toti clientii politici ai fostului partid de guvernamant (ii numim aici pe Alexandru Bittner, Alexandru Stan si Dan Lucian Rusan). Printre greii care au insfacat atunci piscicultura, s-a gasit si un ilustru anonim: Manuel Galiceanu, a carui singura carte de vizita era aceea de fost sportiv fara performante remarcabile.  Prin contractul nr. 57/05.03.2004, acesta a preluat in exploatare 109,37 de hectare de luciu de apa si constructii aferente amenajarii piscicole. Actualmente, firma lui, Ro Fish Man, administreaza atat Lacul Limanu, cat si bazinele de reproducatori ale fostei crescatorii.

Galiceanu, omul de paie al arabului de la Perla Majestic

 Desi potrivit contractului mentionat anterior, investitorul din Navodari avea obligatia de a asigura managementul si sumele necesare continuarii productiei, lacul Limanu a fost pur si simplu scos din circuitul piscicol. In acest mod, singura statie artificiala de reproducere a puietului de pesti fitoplantonofagi din Romania – care mai functiona in anul 2004 –  si-a sistat productia, spre satisfactia importatorilor. Luat la bani marunti de persoane cu autoritate – din pacate doar morala – din piscicultura constanteana, Galiceanu a  recunsocut ca el este doar un intermediar al unei afaceri de mare anvergura din domeniul turistic, investitorul fiind proprietarul lantului de hoteluri Perla Majestic, al lantului de restaurante Spring Time si al ansamblurilor rezidentiale Coral Beach –Mohamed Murad. Balta Limanu si bazinele de reproducatori sunt momentan inchise pescuitului, fiind pregatite pentru a primi pescarii anul viitor. Singurii care au avut acces si care vor avea si de acum incolo, sunt angajatii Rompetrol. Spre deosebire de alte balti, unde este necesar permisul de pescuit si dovada achitarii unei cotizatii, aici accesul se face pe baza legitimatiei de serviciu Rompetrol; acest lucru nu surprinde, avand in vedere ca Mohamed Murad este cunoscut si ca un apropiat al unor importanti lideri PNL, printre care Calin Popescu Tariceanu si Dinu Patriciu.

Arabul Sulaiman Taha a pus la bataie un imobil, pentru reusita afacerii

La acest proiect, potrivit surselor noastre, este asociat un alt om de afaceri arab, aflat intr-o incredibila ascensiune, Sulaiman Khafif Al Borayashi Taha. Acesta din urma s-a stabilita in Romania in anul 1983, fiind acceptat de statul roman ca student bursier al Institutului de Arhitectura din Bucuresti. Dupa absolvirea facultatii, in anul 1988, arabul a preferat sa ramana in tara, pentru o stagiatura de doi ani. Asa se face ca revolutia l-a prins prin partile locului. Dupa ce a obtinut cetatenia romana, Sulaiman Taha a intrat in afaceri. In anul 2002, era deja unul din cei mai bogati arabi din Romania, avand sume imense investite in agricultura, zootehnie si turism. Arabul isi deruleaza majoritatea afacerilor prin intermediul firmei Avi Instant SRL din Targu Jiu, detinand o ferma de pui in judetul Gorj, o puzderie de spatii comerciale in marile orase ale tarii, dar si doua hoteluri in statiunea Neptun-Olimp, achizitionate anul trecut de la SIF Transilvania. Firma arabului a cumparat, in 2003, magazinul de peste ale firmei constantene Pestom, de pe Calea Mosilor din Bucuresti, oferind un pret de nabab, respectiv 9 miliarde de lei vechi. Un an mai tarziu, arabul a inchiriat catre Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol un imobil in piata Domenii din Bucuresti, pentru 6.000 de dolari, incheiind o afacere la mai putin de jumatate din pretul pietei. In mod cert, arabul nu a incercat atat o afacere profitabila, cat sa-i intre in gratii presedintelui Consiliului de Administratie al Companiei, Valentin Buksz. Iar miza acestui comportament ar fi, potrivit surselor noastre, aranjarea privatizarii mascate a lacului Limanu catre omul de paie al prietenului sau Mohamed Murad. Legaturile dintre Murad si Taha au la baza o miza mult mai importanta, insa asupra acesteia vom reveni intr-un numar viitor.
In Avi Instant, Sulaiman Khafif Al Borayashi Taha este asociat cu Ginan Hassan Nima, iar firma este administrata de Kasim H.R.Abdul Hameed.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top