Ansambluri de dansuri tradiționale din 15 țări au participat la Festivalul Internațional de Folclor din Turcia, desfășurat în orașul Çanakkale. Printre ambasadorii diferitelor obiceiuri de pe glob s-au numărat și 20 de copii ai comunei constănțene Fântânele, membrii ai Ansamblului de dansuri „Izvorașul Dobrogean”.
Participarea tinerilor dansatori la un astfel de eveniment internațional a fost posibilă datorită implicării Consiliului Local și Primăriei comunei care au asigurat cheltuielile legate de deplasarea, cazarea și mesele copiilor. În total, aproximativ 20.000 de lei au fost alocați acestui eveniment.
De altfel, primarul Gheorghe Popescu este cunoscut ca un om care sprijină tinerii din localitate, indiferent că vorbim de fotbal, dansuri sau arte marțiale. Accentul pus pe dezvoltarea infrastructurii în domeniul educațional și sportiv începe să dea roade.
Ansamblul de dansuri „Izvorașul Dobrogean” este un ansamblu tânăr, înființat doar de doi ani, dar care și-a făcut intrarea pe scena multor competiții sau spectacole din țară. Deplasarea în Turcia a fost prima experiență internațională. În ansamblu sunt înscriși 50 de copii, structurați pe trei grupe, în funcție de vârstă, de la grupa zero la clasa a opta. La Festivalul din Turcia au participat doar 20 dintre aceștia, numărul maxim fiind stabilit de organizatorii evenimentului.
„E un ansamblu tânăr cu care ne mândrim și care este invitat să participe la festivaluri atât în județ cât și în țară”, spune Gheorghe Popescu, de la care am aflat că administrația locală s-a implicat anul trecut în achiziționarea costumelor populare cu care copiii urcă pe scenă.
Festivalul Internațional de folclor s-a desfășurat în orașul turcesc Çanakkale, un oraș istoric și turistic, situat în regiunea Marmara. Istoria Çanakkale este strâns legată de istoria Troiei.