Invitată, duminică 2 octombrie, la Realitatea TV în emisiunea lui Rareş Bogdan, deputatul PNL Andreea Paul (Vass) s-a făcut de râs încercând să explice cauzele crizei creditelor în franci elveţieni. Deşi este doctor în economie şi lector universitar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreea Paul a demonstrat că habar nu are despre noţiuni elementare ale pieţei valutare (forex).
Un articol de Paul CORNEANU
Puteţi accesa înregistrarea emisiuni pe site-ul Realitatea TV, la adresa http://www.realitatea.net/jocurideputere.html#recVideo02Octombrie2016-2100 (daţi click pe link pentru a accesa linkul). Alegeţi emisiunea din 2 octombrie (în caz că aceasta nu se deschide automat). Urmăriţi înregistrarea video, derulaţi la 01:15:00.
„Nimeni nu le-a explicat acelor oameni că un credit în franc presupune un curs administrat, adică ţinut fix artificial de către Banca Naţională a Elveţiei. Şi că oricând poate interveni o decizie a Băncii Naţionale a Elveţiei, care nu este sub controlul nici unei alte bănci centrale, pentru a creşte cursul în sus sau în jos. Când ai un curs administrat de obicei presiunea este pe creşterea lui. De ce au făcut elveţienii asta… vă deschid o scurtă paranteză. Ca să-şi protejeze comerţul exterior. Adică exporturile. Când nu s-a mai putut, pentru că costurile menţnerii acelui curs stabil au fost mult prea mari, Banca Naţională a Elveţiei a decis majorarea brutală a cursului.”
Pe parcursul acestui discurs, Anreea Paul a comis câteva… erori, inexplicabile pentru un absolvent, şi cu atât mai mult pentru un profesor la ASE.
Prima eroare: Francul elveţian nu a fost ţinut fix artificial, ci doar a fost legat de Euro la paritatea 1.20, adică cursul EUR-CHF a fost menţinut în jurul valorii de 1.20 prin intervenţiile Băncii Centrale. Francul elveţian a fluctuat liber pe piaţă, fără nici o intervenţie, în raport cu toate celelalte monede. Pe 15 ianuarie 2015 Banca Centrală a anunţat că nu va mai interveni pentru a menţine paritatea EUR-CHF la 1.20, iar francul s-a apreciat imediat, de la 1.2012 franci pentru 1 Euro – la 0.9927 franci elveţieni pentru 1 Euro. Însă în raport cu dolarul american, deşi iniţial francul a suferit o apreciere comparabilă, în doar două luni (martie 2015) cursul USD-CHF a revenit la valoarea anterioară deciziei Băncii Centrale (1.00).
A doua eroare: „Când ai un curs administrat de obicei presiunea este pe creşterea lui […] Banca Naţională a Elveţiei a decis majorarea brutală a cursului.” Andreea Paul face confuzii grave între creşterea cursului de schimb şi creşterea valorii unei monede. Atunci când cursul EUR-CHF creşte, valoarea CHF scade. În cazul de faţă, cursul EUR-CHF a scăzut, nu a crescut aşa cum eronat menţionează Andreea Paul. Dar să presupunem că ea se referea de fapt la valoarea monedei şi nu la cursul de schimb. Susţinerea este la fel de falsă! Majoritatea ţărilor care intervin pentru a stabiliza cursul de schimb o fac de teama devalorizării propriei monede şi a inflaţiei cauzată de aceasta. Aşa s-a întâmplat în România între 1994-1997, cand cursul de schimb USD-RON a crescut de la 1655.09 la 7167.94 lei pentru un dolar american. La fel s-a întâmplat recent in Argentina sau în Zimbawe. Prin contrast, Elveţia a decis să renunţe la intervenţii şi să lase francul nu să îşi piardă din valoare, ci dimpotrivă, să se valorizeze masiv. Ţările care intervin pentru a împiedica valorizarea propriei monede, ca Elveţia, China sau Japonia, sunt excepţii.
A treia eroare: „De ce au făcut elveţienii asta? Ca să-şi protejeze comerţul exterior. Adică exporturile!” Fals. În realitate, Elveţia şi-a protejat exporturile în 2011, când a introdus artifical paritatea EUR-CHF de 1.20 Cauza acestei decizii arbitrare a fost dorinţa de a-şi proteja companiile care nu mai erau competitive la export din cauza faptului că francul era masiv supraevaluat, fiind considerat cea mai sigură monedă din lume la momentul crizei globale. Mai sigură chiar decât dolarul american, deoarece spre deosebire de Statele Unite care are o datorie publică şi deficite bugetare uriaşe, Elveţia are o datorie mică şi un buget echilibrat. Dar asta s-a petrecut – repetăm – în 2011!
În 2015, anul la care face referire Andreea Paul, s-a petrecut exact pe dos! Banca Naţională a Elveţiei a fost nevoita sa renunţe la paritate din motive multiple. Renunţând la paritatea artificială de 1.20 franci per euro şi lăsând cursul să evolueze liber faţă de moneda europeană, Elveţia a lovit grav în exportatorii săi, şi nu i-a protejat, aşa cum apreciază aiuristic Andreea Paul. Pentru ca cititorii (şi lectorul universitar de la ASE, Andreea Paul) să înţeleagă mai bine la ce ne referim, vom da un exemplu. Înainte de momentul ianuarie 2015, un ceas elveţian se vindea în Germania, să zicem, cu 1.000 de euro. La o paritate fixată la 1,20 de franci pentru 1 euro, ceasul respectiv aducea companiei din Elveţia un venit de 1.200 de franci. După anunţarea deciziei Băncii Naţionale, cursul a evoluat spectaculos, în câteva zile stabilindu-se în jurul valorii de 1 franc pentru 1 euro. Aşadar, în doar câteva zile, acelaşi ceas vândut cu 1.000 de euro aducea companiei elveţiene un venit de doar 1.000 de franci. După cum se vede din exemplu, decizia Băncii Naţionale din Elveţia a afectat grav exportatorii elveţieni, care au văzut cum în doar 2-3 zile valoarea produselor lor a scăzut cu aproape 20%. Aşadar, teoria promovată de Andreea Paul – aceea că Elveţia a intervenit abuziv pentru a-şi proteja exportatorii – este falsă. Iar iniţiativa de a arunca responsabilitatea crizei creditelor în Franci în spatele politicienilor şi bancherilor elveţieni – nedreaptă.
