Opinii

Ample proiecte în comuna Săcele, în perioada 2011-2012

Administraţia locală din comuna Săcele, reprezentată de primarul Ioan Oprea, şi-a propus să realizeze o serie de proiecte, până în 2012, menite să dezvolte localitatea şi să îmbunătăţească traiul locuitorilor. Printre acestea, amintim proiectul integrat „Modernizări în comuna Săcele”, ce cuprinde canalizare, refacerea drumurilor afectate de canalizare, construcţie after-school şi protejare situri arheologice, depus la APDRP, Măsura 322.

A.P.

Un alt proiect vizează modernizarea drumului de exploatare în comuna Săcele, dintre localitate şi lacul Istria, depus pe Măsura 125. Pe de altă parte, primăria şi-a mai propus să ducă la îndeplinire şi proiectul care va realiza o bază sportivă cu teren de fotbal omologabil tip 1, depus la Cancelaria premierului, dar şi proiectul prin care se va construi o sală de sport, depus la Compania Naţională de Investiţii. Nu în ultimul rând, printre planurile administraţiei locale, se mai numără şi lucrările de amenajare peisageră, spaţiu verde şi imobilier urban în localităţile Săcele şi Traian, proiectul fiind depus la Administraţia Fondului pentru Mediu. Un alt proiect propus pentru a fi realizat până în 2012 este cel care face referire la construirea a 12 km de drumuri în intravilanul comunei. De asemenea, primarul Ioan Oprea şi-a propus să alimenteze cu energie electrică cartierul destinat construirii de locuinţe pentru tineri şi case pentru specialişti, în conformitate cu programul „Renaşterea satului românesc”. Alte două proiecte de pe lista primăriei sunt cele pentru achiziţionarea de echipamente pentru serviciul voluntar de situaţii de urgenţă (buldoexcavator şi vidanje) şi pentru construirea de 10 case pentru specialişti.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top