Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice susţine campania de împădurire a Dobrogei 
În ultimul weekend al lunii martie a fost organizată una dintre campaniile de împădurire a locurilor defrişate şi pustiite de croşetările istoriei, din Dobrogea. Iniţiativa i-a aparţinut Marianei Gâju, primarul comunei Cumpăna. În fapt, hectarul împădurit este situat la doar câţiva kilometri de localitate, pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră, la kilometrul 53 – 54.
Dimineaţa de primăvară se-anunţa plăcută şi luminoasă. În jurul orei 09:00, de pe o colină mai înaltă, pământiul hectarului ce urma a fi împădurit s-a albăstrit brusc.
Exact ca şi cum istoria sau o entitate superioară ar fi vărsat cerneala în timp ce mai scria o pagină a istoriei dobrogene.
În fapt, oamenii ce purtau cele 600 de uniforme ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) îşi luau cazmalele şi porneau, şiruri-şiruri, către rândurile ce le reveneau.
Un articol de Andreea PAVEL, Ştefan Doru COPOŢ
Un hectar de pădure pentru firavele rădăcini româneşti ale Dobrogei
După sute de ani, la începutul primăverii, peisajul din sudul Dobrogei a rămas zgâriat doar de câteva culori şterse şi apatice: un cărămiziu care parcă păstrează încă urmele miilor de războaie sângeroase, un pământiu bolnăvicios şi multe nuanţe de griuri, şi bejuri monotone.
În direcţia opusă, într-o vale lungă şi adâncă, am văzut pentru prima dată Canalul Dunăre-Marea Neagră şi, de asemenea, am primit toate explicaţiile necesare pentru a înţelege utilitatea şi, mai ales, controversele născute pe marginea construirii lui.
O zonă frumoasă, dacă accepţi să nu te gândeşti prea mult la tumultul celor care au trăit aici în perioade precum 1940. O zonă frumoasă mai ales dacă ne-am putea imagina, fiecare în felul său, un hectar acoperit de salcâmi, în toiul unei veri caniculare.
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, angajaţii IGSU, fără să mai conteze funcţia sau gradul, aproape 10 membri ai Fundaţiei Creştine Sfântul Apostol Andrei şi mulţi alţi oameni binevoitori şi-au dat întâlnire sâmbătă, 28 martie a.c., punându-şi în cap să planteze, împreună o pădure de salcâmi. Altfel spus, să înrădăcineze conştiinţa românească pe plaiurile pustiite şi arse de verile toride. Şi au reuşit.
La acţiune s-a alăturat şi Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice (OIJ), reprezentată prin doi dintre reporterii ziarului DEZVĂLUIRI. Aceştia au plantat, alături de ceilalţi invitaţi mai mulţi puieţi de salcâmi. Pe această cale, OIJ îi îndeamnă pe toţi reprezentanţii mass-media să ia atitudine şi să-şi aducă aportul în viitoarele campanii de împădurire din zona Dobrogei.
Flota otomanilor a fost construită din stejarii dobrogeni
Până spre sfârşitul secolului trecut, capriciile destinului istoric au lipit, în fiecare deceniu câte o altă piesă, parcă de fiecare dată dintr-un alt scenariu, până când mozaicul Dobrogei este cel pe care îl cunoaştem azi. Pentru simplul fapt că timp de sute de ani Dobrogea s-a aflat sub suzeranitate otomană, poate mai mulţi decât a aparţinut românilor, uneori fiecare dintre noi simte că zona nu poate fi considerată una românească, cel puţin din prisma faptului că nu este caracterizată de trăsături specifice româneşti. Turci, tătari, bulgari, nemţi, aromâni, ţigani şi lista poate continua până ajungem, în cele din urmă, şi la români. Istoricul Victor Bauman, de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea, ne oferă detalii, cu referire la o scurtă perioadă din istoria Dobrogei: “Perioada desfăşurării războaielor ruso-turce a însemnat o pustiire şi o depopulare a teritoriului dobrogean. Au fost distruse aşezările, oraşele, târgurile, în special cele de pe Dunăre. Dobrogea a fost transformată într-un loc de război şi populaţia a trebuit să părăsească aceste locuri, refugiindu-se în Moldova şi în Ţara Românească, deci dincolo de Dunăre”.
În special în apropierea războiului Crimeei (1853-1856), otomanii au defrişat aproape toate pădurile de stejari din sudul Dobrogei, pentru că acesta nu trebuia prelucrat aproape deloc pentru a putea fi folosit la construirea corăbiilor. Şi deci de ce să le fi păsat liderilor otomani de ce vor fi lăsat în urmă, sau mai ales de ce-ar fi putut să urmeze peste sute de ani. Într-un fel sau altul, această asemănare izbitoare i-ar putea ajuta pe unii lideri politici ai României să-şi refacă arborele genealogic.
După Revoluţie s-au defrişat 140.000 hectare de pădure
Statisticile îngrijorătoare pentru mediul înconjurător arată că în ultimii 20 de ani, în România, au fost defrişate aproximativ 140.000 de hectare de pădure.
Efectele defrişărilor masive încep să-şi pună amprenta asupra mediului, afectat de gazele de seră. Rapoartele specialiştilor atestă că din 1990 până în 2000 au fost tăiate peste 130.000 de hectare de pădure. Cele mai afectate judeţe, din care au dispărut păduri întregi, sunt Neamţ, Harghita, Covasna, Iaşi, Satu Mare şi Maramureş. Zeci de hectare au fost tăiate în ultimii trei ani, în Munţii Piatra Craiului, din judeţul Bihor, unde din pădurile dese au rămas câteva cioturi.
