Serviciul de alimentare cu apa si canalizare din Medgidia a fost concesionat de firma bucuresteana BONET INDUSTRIAL SRL, în cadrul unei licitatii publice la care un cuvânt greu a fost spus de vicepresedintele PD Cezar Preda. Declarativ, firma bucuresteana reprezinta în România interesele americanilor de la FORCE ENVIRONMENTAL SYSTEM INC., însa aranjamentele politice si financiare din acest caz arata ca întreaga afacere a fost planuita în stil democrat. Investitia pe care româno/americanii de la Bonet si Force o vor realiza la Medgidia provine aproape exclusiv din fondurile Programului Natiunilor Unite de Dezvoltare, care are un memorandum de întelegere semnat cu firma americana. Finantarea PNUD si nu nefericita situatie a consumatorilor de apa din Medgidia concura din plin la entuziasmul investitorilor, care au anuntat deja o insertie de 44 de milioane de euro în primul an de derulare a contractului.
Un articol de Adrian CÂRLESCU
Pâna nu de mult, apa menajera si serviciile de canalizare erau facturate locuitorilor din Medgidia de catre societatea EDILMED SA. Aflata în pragul falimentului, în buna parte datorita managementului defectuos si încheierii de contracte cu o anumita clientela politica pe vremea când cartile la Primaria Medgidia (actionarul unic al societatii pe actiuni) erau facute de Mircea Pintilie, EDILMED s-a regasit pe lista societatilor pe care ANAF-ul se pregatea în 2005 sa le execute silit. În cele din urma a scapat basma curata, poate si datorita relatiilor pe care actualul primar, democratul Dumitru Moinescu, le are la conducerea partidului. Mai mult, primaria i-a retras firmei EDILMED delegarea de gestiune a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, impunând astfel o noua orientare referitoare la planuita privatizare a societati locale. Astfel, Edilmed a ramas în continuare sa gestioneze serviciile de termoficare, de curatenie si ridicare a deseurilor menajere, în vreme ce alimentarea cu apa si canalizarea au fost scoase separat la privatizare. De fapt, la concesiune, aceasta fiind modalitatea agreata de Consiliul Local Medgidia, care a publicat anuntul de participare în Monitorul Oficial al României, în luna ianuarie a acestui an. În februarie, mai multi operatori interesati au achizitionat caietul de sarcini al licitatiei si au întretinut un schimb de corespondenta cu viitorul concedent, în vederea îndeplinirii conditiilor de eligibilitate. Cu putin timp înaintea licitatiei, unul din operatorii interesati, respectiv RAJA Constanta, a primit interdictie de a participa la licitatie, de la Autoritatea de Reglementare a Serviciilor de Gospodarire Comunala (ANRSC), condusa de Jeanina Preda, sotia vicepresedintelui PD Cezar Preda. Argumentul invocat de ANRSC este cât se poate de legal, mai ales în lumina ultimelor modificari ale legislatiei privind regimul concesiunilor, prin care calitatea de concesionar este rezervata exclusiv persoanelor fizice si juridice, române sau straine, de drept privat. Fiind regie autonoma, RAJA este o persoana juridica de drept public, iar prin prisma noilor reglementari normative interzicerea participarii s-a încadrat în litera legii.
Investitie pe banii PNUD
Dupa eliminarea regiei, drumul a fost netezit pentru firma BONET INTERNATIONAL SRL Bucuresti. Desi înfiintata abia în data de 22 noiembrie 2005, firma bucuresteana si-a anuntat deja intentia de a deveni unul din cei câtiva operatori din domeniul serviciilor comunitare de apa si canalizare care vor ramâne pe pozitii si dupa 1 ianuarie 2007. Începând cu aceasta data, România va aplica normativele europene în domeniu, fapt care va conduce la pierderea licentei de functionare a celor mai multi dintre operatorii existenti. BONET intentioneaza sa repete isprava de la Medgidia si în localitatea Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta. Revenind la scurta istorie a licitatiei de concesiune de la Medgidia, BONET a putut îndeplini conditiile impuse prin caietul de sarcini – respectiv o cifra medie de afaceri în ultimii trei ani de 20 de milioane de euro (sarcina pe care nu putea sa o îndeplineasca, deoarece avea doar câteva luni de la înfiintare) – doar prin asocierea în consortiu cu firma americana FORCE ENVIRONMENTAL SYSTEM INC., cea care va aduce la Medgidia statii de tratare a apei, mobile si economice la capitolul consum de energie electrica. Buluceala americanilor nu este justificata de posibilitatile nefericite ale consumatorilor de apa din Medgidia – un oras cu posibilitati financiare tot mai mici si cu un grad sporit al somajului. Însa cheia afacerii consta în implicarea Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, adevaratul investitor de la Medgidia, cel care va achita americanilor de la FORCE contravaloarea statiilor mobile. BONET se va alege din afacere probabil cu încasarile, câte or fi de la consumatori rau-platnici din oras. Într-o totala logica democrata, toata lumea pare sa fie fericita: americanii pentru ca îsi vând statiile, românii ca încaseaza facturile, iar PNUD-ul ca va avea posibilitatea sa bifeze înca o finantare pentru dezvoltare.