Apropierea alegerilor legislative amplifică mişcările de trupe din cadrul partidelor politice.
Un articol de Răzvan PETRE
Ultima sută de metri dinaintea campaniei înseamnă definitivarea listei de candidaţi, stabilirea bugetelor şi împărţirea atribuţiilor pentru fiecare membru de organizaţie. În spatele scenei, se aduc ultimele retuşuri listelor de candidaţi, bugetelor şi alianţelor pre- şi post-electorale.
Discreţie PSD-istă
Conform conducerii centrale a PSD, circa 90% din listele cu aspiranţii la un mandat de parlamentar sunt finalizate, ele fiind înaintate membrilor Comitetului Executiv al PSD spre validare, la sfârşitul săptămânii trecute. În ceea ce priveşte numele pesediştilor constănţeni ce vor intra în competiţia electorală se fac o serie de speculaţii. Faptul că lista nominalizărilor nu a fost dată publicităţii a alimentat zvonurile că la PSD Constanţa stabilirea candidaţilor a fost lăsată pe ultima sută de metri. În ciuda acestor zvonuri, pesediştii au reuşit, prin această discreţie în privinţa nominalizărilor, să evite discutarea publică a opţiunilor pe care le aveau la dispoziţie. În acelaşi timp, ei nu au oferit adversarilor şansa de a se pregăti din vreme pentru combaterea candidaţilor pesedişti. În toată perioada premergătoare anunţării candidaturilor, singurele nume ce au fost date ca certe din partea PSD Constanţaau fost cele ale celor trei deputaţi PSD în funcţie – Alexandru Mazăre, Eduard Martin şi Lucian Băluţ, a soţiei ex-ministrului Transporturilor, Miron Mitrea, deputatul Manuela Mitrea, şi a consilierului judeţean Cristina Dumitrache (vârf de lance al PSD Constanţa în campania pentru euro parlamentare). În afară de aceştia, pe lista posibililor candidaţi care aşteaptă validarea în şedinţa de miercurea aceasta a BPJ al PSD Constanţa se numără şi consilierul municipal Nicolae Moga, precum şi prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Poşta – Matei Bratianu. Forma finala a listei competitorilor PSD Constanţa în alegerile parlamentare urmează a fi definitivata miercuri, tot cu această ocazie urmând să se stabilească şi colegiile uninominale în care vor candida.
Liberalii au strâns „darul de nuntă”
Deplasaţi la Bucureşti pentru lansarea oficială a marii familii peneliste înspre alegerile din noiembrie, membrii filialei Constanţa (mai puţin Puiu Haşoti, plecat cu Senatul, peste graniţe) s-au simţit peste o zi puternici, într-o sală în care nu erau prezenţi adversarii politici. Purtat de val, preşedintele PNL Constanţa, Dragomir a reiterat o declaraţie mai veche, ceea ce dovedeşte că ridicarea PNL-ului în sondaje nu afectează cu nimic situaţia din teritoriu: „Ne dorim trei deputaţi şi un senator”, a subliniat el. Dragomir a precizat, de asemenea, că „Principalul contracandidat al PNL este, la Constanţa, PSD-ul!”. În încercarea de a se îmbărbăta, el a continuat: „Cu PSD-ul ne batem, acesta e principalul adversar, pentru că PD-L-ul nici nu mai contează la Constanţa…”. În spatele cuvintelor mari, peneliştii probabil conştientizează faptul că cel mai mare adversar al lor este chiar… PNL-ul, care în alegerile locale din această vară (care seamănă izbitor cu uninominalele din noiembrie) aproape că a dispărut de pe harta politică a judeţului Constanţa. Un semnal în acest sens este acela că obiectivul liberalilor – trei din cele paisprezece mandate alocate Constanţei – este unul minimalist.
În altă ordine de idei, PNL s-a dovedit a fi cel mai strângător partid, anunţând că au fost colectaţi circa un milion de euro din „birul pe candidatură” impus de la centru. La nivelul întregii ţări exista însă şi câţiva pretendenţi care nu au contribuit până acum cu cei 2.500 de euro, suma hotărâta în cadrul Delegaţiei Permanente. Vorbind despre acest fapt, şeful PNL Constanţa a dat o declaraţie-şoc: „Cei mai mulţi au dat, dar nu pot să garantez că au contribuit toţi…” Această dovadă că la nivelul organizaţiei PNL Constanţa nu există o evidenţă clară a banilor, poate da ocazia ca unii membri cotizanţi să se simtă puşi în postura de fraieri, în opoziţie cu şmecherii care nu au cotizat, dar au obţinut candidatura.
Chesoi îl ia la ţintă pe Haşoti
Mult-trâmbiţatul „pol de dreapta” PNL-PNŢ s-a dovedit, până la urmă, a fi doar un fâs. După ce o serie de membri marcanţi din PNŢ au optat pentru o alianţă cu PD-L, acest fapt ducând la o inevitabilă sciziune în partid, a venit şi rândul PNL-ului să îi lase cu ochii în soare pe ţărăniştii lui Miluţ. Această stare de fapt se simte cel mai puternic la Constanţa, unde, în ciuda faptului că întreaga filială a optat decis pentru alianţa cu PNL, liberalii încă se mai lasă aşteptaţi la masa negocierilor. După ce aceste negocieri (în care urma să se stabilească numărul de circumscripţii constănţene în care PNL să susţină un candidat propus de PNŢ) au fost amânate toată vara, există şanse mari ca preconizata alianţă „pre-electorală” să se concretizeze, eventual,… după alegeri. Pe lângă această stare de fapt, care le dă dureri de cap şi coşmaruri electorale liderilor PNŢ, şeful informal al liberalilor constănţeni – Puiu Haşoti – a reuşit să îşi atragă furia lui Tudorel Chesoi. Preşedintele PNŢ Constanţa îi reproşează senatorului liberal că a demarat negocieri de colaborare cu ţărăniştii din teritoriu, peste capul conducerii judeţene a filialei. „Hasoti şi-a permis sa meargă la Vulturu, la primar, să ceară sprijin, fără să discute în prealabil cu organizaţia judeţeană a partidului!” a declarat supărat Chesoi, care încă mai speră să aibă mult-promisa întâlnire cu şefii liberali, înainte de alegeri.