După echipa Organizației Municipale ALDE Constanța, prezentată săptămâna trecută, formată în cea mai mare parte din oameni noi, neimplicați până acum în viața politică, este rândul Organizației Femeilor Liberal Democrate Municipale Constanța să vină cu o echipă nouă, transmit reprezentanții formațiunii politice, printr-un comunicat de presă.
ALDE renaște din propria cenușă cu oameni care, dincolo de orice ambiții politice, au ales să nu mai stea deoparte, să se implice și să pună umărul la schimbarea pe care până acum doar au așteptat-o în zadar de la alții, se arată în comunicat.
Cristina Ecaterina Mangiurea, consilier juridic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta a preluat președenția OFLDE Municipiul Constanța. Marea majoritate a doamnelor care i s-au alăturat în acest proiect sunt de asemenea noi în politică.
De ce am intrat în politică? Deoarece cred în schimbare, în implicare și în oamenii de caracter. Refuz să mai urmăresc pasivă cum toate lucrurile care ar trebui să ne facă viața mai bună, care ar trebui să ne facă să fim mai fericiți și mai siguri de viitorul copiilor noștri se îndepărtează cu fiecare zi, cu fiecare an care trece, în loc să se apropie sau să se fi întâmplat deja.
De ce ALDE? Pentru că eu consider că în primul rând, dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să schimbăm, să primenim clasa politică. Patrioți, oameni care au demonstrat ceva și care au câștigat respectul celor cu care lucrează sau trăiesc, care consideră că pot contribui cu ceva la creșterea calității vieții tuturor, ar trebui să se implice în această schimbare a actualilor politicieni. În toate partidele. Dar majoritatea partidelor sunt refractare la această schimbare. ALDE este astăzi, cel puțin la Constanța, singurul partid care și-a deschis larg porțile și susține o astfel de schimbare. M-am alăturat unei echipe noi, unei echipe care dorește să vină cu soluții și proiecte, unei echipe care nu dorește să arate în primul rând ceea ce nu s-a făcut ci ceea ce se poate face. M-am alăturat unei echipe constructive. Suntem nemulțumiți, așa cum probabil sunt majoritatea, dar nu suntem pătimași și suntem conștienți că pe ură nu se poate clădi nimic.
Îmi desfășor activitatea de mai bine de 15 ani în sistemul medical, sunt mamă, am doi copii și am convingerea că numai prin implicare le putem oferi copiilor noștri un oraș și o viață de care să fim mulțumiți și noi și ei, a declarat Cristina Ecaterina Mangiurea.