Actualitate

Vânătorii din Constanța, în pragul unui nou scandal. Acuzații grave la adresa conducerii AJVPS!

Se știe de multă vreme că în cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Constanța mocnește un nou scandal. Acuzații grave legate de nerespectarea Statutului Juridic al asociației, manevre cu banii din cotizații, partide de vânătoare mai mult sau mai puțin organizate legal, ascunderea de documente față de ceilalți membri din consiliul de conducere al asociației, fapte penale ținute ascunse față de autorități și multe altele.
Această stare de fapt din cadrul AJVPS Constanța durează de ani de zile, iar din acest motiv mulți dintre vânătorii din Constanța au preferat să se mute la alte asociații din țară, în Ialomița de exemplu, asociații unde pe lângă faptul că taxele anuale sunt mult mai mici decât la Constanța, acolo nu se petrec atât de multe chestii scandaloase ca aici la Constanța.

În acest context vă aducem în atenție un comunicat transmis redacției de către Manolache Florin, membru în Consiliul de conducere al AJVPS Constanța:

„Subsemnatul Manolache Lucian Florin, membru în Consiliul de conducere al Asociației de Vânătoare și Pescuit Constanța ( AJVPS Constanța), doresc să aduc la cunoștința opiniei publice următoarele fapte ce pot fi probate cu documente și înscrisuri oficiale.

În data de astăzi 09.11.2018 , conducerea AJVPS Constanța, Președinte, Vicepreședinte și Consiliul de conducere, nu este încă înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanța, așa cum prevede OG26/2000 și Statutul AJVPS Constanța art.42., conform Hotărârii Adunărilor Generale din data de 15.07.2016 și 25.08.2017.

Adunările Generale au ca scop alegeri libere ale membrilor ce alcătuiesc asociația, hotărârile adunarii generale trebuiesc respectate întocmai.

Dat fiind faptul că din data de 15.07.2016 și până în ziua de astăzi, hotărârile nu au fost înscrise la Grefa Judecătoriei, este indubitabil că actuala conducere a AJVPS Constanța acționeaza fără a fi recunoscută OFICIAL, emite documente, hotărâri și alte acte oficiale fără a respecta dispozițiile legilor în vigoare.

În calitate de membru în Consiliul de conducere al AJVPS Constanța, din data de 25.08.2017, am participat la ședintele lunare ale Consiliului, convocate pânș acum neștiind că Hotărârile Adunării Generale nu au fost înscrise în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanța așa cum prevede OG26/2000 și statutul asociației la art.42 așa cum am mai menționat anterior.

În tot acest timp din 25.08.2017 și până în prezent Bugetul de Venituri și Cheltuieli al AJVPS Constanța nu a fost prezentat Consiliului spre aprobare și avizare, conform statut art 19 lit c, de catre Directorul Asociației precum și alte acte administrative ce trebuiau prezentate conform aceluiași statut.

Toate cele precizate mai sus precum și multe altele, au fost aduse la cunoștintă personal Conducerii și Consiliului în cadrul ședințelor de consiliu, încă din luna iunie 2018 când am aflat aceste aspecte ilegale, conducerea neținând seama de gravitatea situației, adică funcționarea asociației fără a respecta dispozițiile legale în vigoare.

În data de 18.10.2018 a fost convocată fără a avea drept, ședința de consiliu de către președintele încă nevalidat al asociației Ogrinji Petru, ședința în care Președintele Ogrinji Petru, propune convocarea unei alte Adunări generale pentru revocarea conducerii Asociației.
Cum sună rezoluția ședinței:
“Un președinte care nu este validat oficial de Judecatorie și este în cunoștință de cauză, propune REVOCAREA lui însuși și a organelor de conducere statutar alese pentru un mandat de 5 ani, precum și organizarea de noi alegeri stabilind până și data depunerii candidaturilor fără ca Adunarea Generală sa aprobe revocarea.”……. ESTE HILAR ȘI NELEGAL.
Eu nu doresc nimic altceva decât respectarea întocmai a Legilor și dispozitiilor legale în vigoare în România.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top