Plaja de la Corbu, locul unde amintirile unei istorii tumultoase n-au fost şterse de timp
Cultura constănţeană a pornit agale pe un trend descendent. S-au făcut disponibilizări. Multe. Actorul Stelică Murariu de la Teatru Fantasio şi-a strâns bocceluţa şi a plecat la Corbu. A dat nas în nas cu un maldăr de pământ. Un deal despre care ştia că ascunde ceva. A săpat şi a găsit o fostă cazemată, care a avut rol de apărare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A săpat şi în spatele dealului, şi a găsit şapte morminte, cu cruci din lemn vechi, aparţinând soldaţilor germani, ruşi sau poate români, din aceeaşi perioadă. A chemat preotul, a făcut o slujbă şi le-a reîngropat. S-a îndreptat către plajă şi a găsit un obuz îngropat în nisip, care a fost tras, dar nu s-a detonat, şi de care pescarii, neştiind despre ce este vorba, şi-au legat bărcile de-a lungul anilor. I-a chemat pe cei de la Inspectoratul de Situaţii pentru Urgenţă, iar pericolul a fost înlăturat. A cercetat istoria locului şi a aflat despre cele 20 de cazemate, legate între ele prin tunele betonate, de la Capul Midia până la Unitatea Militară din Corbu. Una dintre ele era acum a lui. Şi pentru că era a lui, a transformat-o din Cenuşăreasă în vedeta locului: Restaurantul „Casa Veche”.(Galerie foto)
Un articol de Andreea PAVEL, Alexandra CĂLIN
„Casa Veche” păstrează încă amintirea plutonului de militari
Câteva trepte acoperite cu mochete verzi de birou, încadrate de buşteni pe care sunt aşezate ghivece de flori, ne conduc către o fostă popotă de război transformată în prezent în restaurantul „La Casa Veche”din Corbu. Camera fostei cazemate ce funcţiona ca loc de apărare în anii ’40 este bucătăria restaurantului. Cazemata este aşezată strategic în carnea dealului, orientată pentru a supraveghea marea.
Şirul lung de mese şi scaune din fier cu burete, acoperite cu huse colorate, parcă îşi aşteaptă plutonul de militari. Stuful camuflează spaţiul în care se mănâncă şi se bea. Locul, pe care înainte era doar pământ şi praf cu urme de bocanci ale militarilor, acum este pavat cu dale care îţi amintesc de pavajul zonelor pietonale din oraşe. La fel şi câteva balansoare cu ţesătura decolorată de lumina puternică din timpul verii, care acum stau goale şi nemişcate. Litere scrise cu scoici înfipte în ciment şi un corb negru şi gol ca un bibelou care s-a demodat descriu numele localului şi al locului în care ne aflăm.
Câteva obiecte găsite în urma amenajării restaurantului sunt atârnate afară ca nişte mărturii: o cască ruginită, o raniţă ce şi-a pierdut culoarea, câteva recipiente de apă cu materialul ros de timp. Lângă barul decorat cu scoici, corăbii de carton şi vase de lut, se află o masă de biliard pe care triunghiul de bile colorate şi numerotate aşteaptă să fie lovit. Sticle goale de vin, ca nişte corăbii naufragiate sunt prinse de gât pe un postament de lemn. Funii, plase de pescuit, elemente de muniţie şi echipament militar, stuf, scoici, vase învelite în răchită, roţi de lemn, vâsle, o barcă eşuată pe uscat, stau alături de umbrele mari de soare ce amintesc de terase urbane şi balansoare de grădină. Elemente rustice, pescăreşti, militare şi obişnuite într-un restaurant vând o poveste amestecată, fărâmiţată, despre un trecut acoperit cu dale pietonale. Restaurant, ce poate fi transformat peste noapte în punct strategic de apărare a mării în cazul unui posibil scenariu de război. Suntem printre puţinii oaspeţi invitaţi să vedem camerele unei cazemate cu intrarea într-un bot de deal, la câteva sute de metri de restaurant. Aici nu s-a mai intrat de mult. Ne-o arată noroiul clisos prin care sar zeci de broscuţe minuscule, ca de jucărie. Descoperim cu ajutorul lanternei şi bliţului diverse obiecte depozitate, luminat discret de mici ferestre de supraveghere orientate spre mare. În camerele cazematei ajungem trecând praguri înalte şi consolidate. Deasupra tavanului trecea cândva o linie de cale ferată veche, cu rol de susţinere a edificiului, ne povesteşte proprietarul. Acoperişul de beton armat al cazematei respiră prin gura de aerisire a fostei camere de tragere.
(foto Alexandra Călin)
Actorul, mereu tânăr printre fostele cazemate
Stelică Murariu este fost actor. Nu şi-a uitat niciodată prima dragoste, drept pentru care a înfiinţat trupa Fantasio Star Vip, pe care o numeşte „a doua familie”. Este primul care a descoperit şi a împărtăşit cu ceilalţi frumuseţea locului sălbatic, virgin şi neatins de prost gust, de pe plaja Corbu. Îşi primeşte oaspeţii cu specialităţi culinare din peşte şi vânat, deosebit de gustoase, la preţuri mai mult decât accesibile. Este primul bărbat a cărui recunoştinţă, privire şi zâmbet le-am simţit sincere atunci când a vorbit despre soacră: „Soacra mea este specialistă în bucătăria cu specific pescăresc şi, alături de naşul meu, a jucat cel mai important rol, pentru că m-a susţinut foarte mult. Naşul m-a încurajat şi m-a sprijinit financiar atunci când m-am decis să deschid localul, iar soacra mea, care este o femeie deosebită, mă sprijină ori de câte ori am nevoie. Pe această cale nu pot decât să le mulţumesc şi să îi asigur de toată recunoştinţa mea”, ne-a mărturisit Stelea, aşa cum este alintat în cercurile de prieteni, actorul. În viitorul apropiat, gazda, care preţ de o după-amiază, o seară şi-o dimineaţă ne-a făcut să ne simţim poate mai bine decât acasă, are de gând să îşi dezvolte afacerea completând-o cu câteva căsuţe, astfel încât oaspeţii lui să se şi poată odihni peste noapte.
