În Anul Centenar, Academia Română își reiterează public poziția tradițională cunoscută privind identitatea și unitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și sudul Dunării.
Demersul celei mai prestigioase instituții științifice din România are loc în contextul “continuării și intensificării unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân”. Exprimându-și îngrijorarea privind aceste activități, Academia Română apreciază, într-un comunicat de presă publicat astăzi pe site-ul instituției, că scopul acestora este ”declararea aromânilor ca minoritate națională în România, ca popor armân, distinct de poporul român, având o limbă proprie, armâna, diferită de limba română”.
Potrivit comunicatului de presă al Academiei Române, “aceste activități fac parte dintr-o acțiune mai largă de separare a românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și poporul român. Articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg, în 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu. Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective. Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului”.
În comunicatul de presă al Academiei se precizează că “potrivit adevărului științific, poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă. Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici în nord până în Epir și Tesalia în sud, din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru în est. Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit. Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s-au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică începând cu secolul al VII-lea, fapt care a determinat unele deplasări ale vorbitorilor în acest spațiu geografic în perioada Evului Mediu. Dacoromânii sunt continuatorii românității nord-dunărene, în timp ce aromânii, meglenoromânii și istroromânii sunt continuatorii românității sud-dunărene”.
Conducerea Academiei prezintă sintetic principalele rezultate ale cercetării care au stat la baza acestei poziții și citează cele mai prestigioase surse de cercetare pe care se fundamentează punctul de vedere al Academiei: „unitatea dialectelor românești a fost susținută unanim de-a lungul timpului de către cei mai importanți lingviști români (Ovid Densușianu, Alexandru Philippide, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Alexandru Rosetti, Tache Papahagi, Eugeniu Coșeriu) și străini (Wilhelm Meyer-Lübke, Gustav Weigand, Matteo Bartoli, Giuliano Bonfante, Alf Lombard, Carlo Tagliavini, Gerhard Rohlfs). Româna e prezentată ca o limbă unitară, cu cele patru dialecte (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân) în enciclopediile străine: The Encyclopaedia Americana, vol. 23, 1919; Encyclopaedia Britannica, vol 19, 1911; The New Encyclopaedia Britannica, Macropaedia, vol. 15, 1981); Grand Larousse Encyclopédique, vol. 1, 1964; Brockhaus Enzyklopädie, vol. 17, 1981; Dizionario Enciclopedico Italiano, vol. 10, 1961”.
Este de apreciat că adoptarea și publicarea punctului de vedere al Academiei pe tema identității și unității istorice și lingvistice a românilor din nordul și sudul Dunării se înscrie în seria de acțiuni inițiate de noul președinte al Academiei, Ioan-Aurel Pop, cu scopul consolidării implicării Academiei Române, în Anul Centenarului Marii Uniri, în dezbateri publice și procese care privesc identitatea națională și istoria României.
Sursa: www.casamariinegre.ro/
