Fără categorie

Absolventii de teologie islamica în tarile arabe

 

"Cineva din Muftiat colaboreaza cu Securitatea. Da totul prin rapoarte, a ramas aceeasi tactica.."

Lumea musulmana din România a fost zguduita, în ultimele saptamâni, de un scandal provocat de refuzul sefului cultului de a recunoaste diplomele de teologie musulmana obtinute la licee si universitati din statele arabe. Muftiul Iusuf Muurat a solicitat Ministerului Educatiei si Cercetarii sa nu echivaleze aceste diplome, fapt ce a generat o opozitie puternica a absolventilor, ce se considera discriminati, precum si iritarea ambasadorilor statelor arabe la Bucuresti. Ziarul DEZVÃLUIRI va prezinta un interviu în care tinerii absolventi îsi exprima punctul de vedere în aceasta chestiune. Cherim Enghin, Nerdin Bari, Memur Dervis, Iusuf Ilhan, Kaiali Ergun si Gemaledin Demirel au insistat ca raspunsurile la întrebari sa fie consemnate în numele grupului, astfel ca avem de-a face cu un interviu în care interlocutorul este colectiv: absolventii de teologie islamica din statele arabe.

Rep: Exista în acest moment un razboi în lumea musulmana din România?

Absolventii: Razboiul nu exista. Exista o neîntelegere între Muftiul cultului musulman Iusuf Muurat si absolventii de teologie musulmana din statele arabe. Dupa cum stiti, Muftiul cultului musulman a trimis o adresa. Noi consideram ca nu este un razboi, cu toate ca dânsul a afirmat ca vrea sa deschida un razboi; noi nu vrem decât sa ne aparam si sa ne cerem drepturile de cetateni ai acestui stat, fara sa producem schisma în comunitatea musulmana din România, nu vrem s-o dezbinam, cu toate ca ea este acuma dezorientata si bagata în ceata din cauza unor articole comandate de Muftiu.

Rep: Se poate vorbi despre doua curente în Islam? Unul turcic, mai moderat si altul mai radical, provenit din statele arabe?

Absolventii: Din punct de vedere al religiei nu, religia este una, sursa este unica: Coranul si Profetul Mohamed. Aici intervin mai mult traditiile, dar nu exista un islamism turcic si altul arabic. Sunt mai multe scoli. Toate acestea sunt din cadrul Islamului. Niciodata în istoria Islamului nu au aparut probleme din cauza acestor scoli. Toti faceau rugaciunea în spatele celuilalt, toti erau frati, diferentele sunt foarte mici, tin de amanunte.

Rep: Cum interpretati ultima hotarâre a Sinodului Shura-i Islam privind activitatea fundatiilor? Este ea o îngradire de libertati de exprimare a unor ONG-uri?
Absolventii: Shura-i Islam ne dorim sa aiba o pozitie de genul asta si sa controleze, însa trebuie sa faca aceasta activitate a lui prin conlucrare, nu prin impunere. Sa vina sa discute cu toti. Oricine face ceva pentru Islam, din respect, sa conlucreze cu fratii lui si sa-i iubeasca si toti sa aiba acelasi tel. Ca simpli musulmani, dorim sa-l urmam pe domnul Muftiu, sa avem un conducator care sa ne reprezinte, însa acel conducator sa ne apere si noua interesele, nu numai interesele personale, ci interese comune.

Rep: În acea hotarâre s-a interzis functionarea unor geamii private care apartin unor ONG-uri. Exista astfel de geamii private?
Absolventii: Nu exista geamii private. Acest lucru l-a zis si un fost secretar de stat când a participat la niste sedinte ale imamilor: “Domnule, dumneata legal nu poti sa te bagi, pentru ca acest lucru face parte din cultura lor si ei sunt organizatie culturala si atâta timp cât fac o treaba culturala, ce face parte din cultura lor, legal dumneata nu ai nici o influenza”. Însa noi un avem nici o îndoiala ca acei frati musulmani ai nostri, când li se va solicita o parere sau o colaborare, ei vor accepta. Aceste idei ca cineva nu vrea sa colaboreze sunt niste aberatii.

Rep: Într-un articol de presa, Muftiul insinua ca ambasadorii statelor arabe frecventeaza astfel de geamii, care apartin unor fundatii. Cum comentam asta?
Absolventii: Nu stiu daca domnul Murat poate sa traga la socoteala anumite state pentru ceea ce fac ambasadorii. Respectul se câstiga, nu se impune. Nu cred ca statul român poate sa impuna unui ambasador sa faca ceva sau sa nu faca. Atât timp cât nu lezeaza interesele statului român. E deplasat ceea ce a declarat Muftiul. Care e problema, nu-nteleg? Ambasadorii ar trebui sa mearga la singura moschee din Bucuresti care e la 10 km de dânsii? De ce domnul Muftiu nu a solicitat colaborarea ambasadorilor, ca acea moschee sa devina un centru islamic, asa cum a dorit cineva la un momentdat?

Rep: Credeti ca asistam la un scandal diplomatic?
Absolventii: Noi nu dorim asta… Oamenii aia sunt oameni cu cap, care vor cauta sa nu dauneze si noi nu cautam sa daunam imaginii comunitatii musulmane.

Rep: Trei dintre ambasadori au cerut deja explicatii Ministerului Afacerilor Externe.
Absolventii: E normal sa ia o atitudine de genul asta si atâta timp cât Muftiul persevereaza în a da astfel de declaratii…Înteleg ca adresa catre minister a fost o greseala, a ajuns în mâinile noastre, dar în urma cu o saptamâna a facut aceeasi declaratie, credem premeditata, ca sa izbucneasca un razboi. Noi am vrut sa colaboram, am mers la el, am stat de vorba, ne-a râs în fata, iar în spate trimitea adresa la Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Rep: Care credeti ca este motivatia Muftiului pentru toate aceste actiuni?
Absolventii: De când s-a asezat în scaunul acela vorbeste despre Islamul turcic si Islamul arabic. Problema lui este ca a învatat la turci, iar noi la arabi si cred ca-l supara acest lucru. Nu exista o astfel de separatie, toate astea sunt lucruri care par sa fie paranoia. E un complex de inferioritate, eu asa-l consider.

Rep: Legat de?
Absolventii: De pregatire cunostinte, tot. A declarat ca i-e frica ca-i luam locul, asa a zis, ce mai vreti? Unul dintre noi i-am zis, chiar în perioada postului, ca nu vrea sa-i ia locul si a jurat pe Allah.

Rep: V-ati simtit vânati de serviciile secrete?
Absolventii: Normal ca ne simtim vânati. În timp ce Muftiul a afirmat ca suntem radicali în mod oficial, va dati seama ca noi avem stampila de radicali la Ministerul Educatiei. Pe de alta parte, serviciile de stat ne cunosc de ani de zile, iar daca exista vreo nelamurire, noi toti suntem dispusi sa venim sa le spunem ca în Islam nu exista ascunzisuri.

Rep: Dar cunoasteti ca un site oficial al unei institutii de învatamânt care apartine SRI a pus semn de egalitate între fundatia Taiba si Fratii Musulmani?
Absolventii: Cred ca asta e treaba serviciilor secrete, nu a domnului Muftiu. Dar oricum contribuie la imaginea noastra. Daca eram cu masti eram în puscarie deja. Oricum, comunitatea ne stie, ne cunoaste, multi ne sprijina deschis.

Rep: Daca tot vorbim despre radicalism, cum comentati faptul ca fundatia Al Taiba International a fost implicata într-un atentat terorist în septembrie 2006, la Bankok?
Absolventii: E o diferenta mare între Al Taiba si Taiba.

Rep: Diferenta e acest Al? Al nu este un articol?
Absolventii: Ba da, e articol, dar vorbim despre doua fundatii total diferite. Eu nici nu am auzit despre asta, nu stiu…Ieri a venit la noi cineva de la Politia de Frontiera, probabil a citit vreun articol în presa si a venit sa întrebe de un profesor de aici, Hussein, si i-am zis ca noi suntem toti cetateni români.

Rep: Domnul Adnan Abdulaimi. Ati auzit de dânsul? Decan al Universitatii Alzarqa din Iordania.
Absolventii: Nu putem sa-i stim pentru ca acolo sunt mai multe sectii.

Rep: E unul dintre cei mai cautati teroristi  la ora actuala.
Absolventii: Cautati dumneavoastra pe site-ul universitatii la ce facultate a fost decan si daca cumva am avut vreo legatura cu el. Pentru ca poate sa fie la facultatea de medicina, sau cine stie ce a avut în trecut…

Rep: Cine v-a trimis sa studiati în statele arabe? Respectiva bursa de studio a fost acordata de statului român?
Absolventii: Doi dintre noi au învatat un an jumate în Sarajevo, a început razboiul si nu s-au mai putut întoarce acolo, apoi auzindu-se ca sunt musulmani în România, a venit o comisie din cadrul Universitatii Islamice din Medina, cu care s-au întâlnit prin intermediul Muftiatului Cultului Musulman. În conditiile în care aveau recomandari de la ei, putem sa consideram ca au fost trimisi de ei, nu?

Rep: Actualul Muftiu spune ca cel putin unul a fost trimis de catre fundatia Taiba si un de catre Muftiat.
Absolventii: Fundatia Taiba nu ne-a trimis ea ca fundatie.

Rep: Muftiul are si un document care atesta acest lucru.
Absolventii: Document? Posibil…Va spun eu cum stau lucrurile: Nerdin Bari a fost imam în cadrul Muftiatului, pe o perioada de cinci ani si a auzit de bursele acelea. Orice Muftiu care încheie un contract cu facultatea, în functie de câte posturi de munca poate sa ofere facultatea respectiva, primeste burse, deci el nu putea sa obtina bursa prin Taiba.

Rep: Atunci ramâne o întrebare: cum ar putea statul român sa echivaleze diplomele de studii obtinute de dumneavoastra la universitati din tari care nu au acorduri bilaterale cu România, sa zicem Arabia.
Absolventii: Nu, dar exista întelegere la nivel international, exista o lista a Ministerului Educatiei Nationale. Au absolvit liceul, si-au echivalat, deci e logic. Un coleg de-al nostru, care a terminat la aceeasi facultate, a înaintat actele si a fost recunoscut.

Rep: Am auzit ca intentionati sa actionati în instanta statul român.
Absolventii: Ministerul Învatamântului. Sa ne dea dumnealor o explicatie plauzibila în legatura cu faptul ca acelui coleg al meu i s-a echivalat diploma, iar noua nu.

Rep: Cum a reusit s-o obtina?
Absolventii: Exista anumite organisme din cadrul statului român care-si fac treaba si au zis: “Da, domnule, noi vrem transparenta”. Si exista unele persoane care nu vor sa-si faca treaba. Bine, domnule nu-ti face treaba, eu mi-o fac! Dar când ajungi la un anumit nivel, esti obligat s-o faci. Atunci când Cherim Enghin a mers la minister sa îsi echivaleze diploma si o functionara a aflat ca a absolvit teologie musulmana, i-a aruncat actele în fata si n-a vrut sa îl primeasca. Cherim a facut în acest sens memoriu, în care a mentionat ceea ce i s-a întâmplat. Deci probabil pentru ca sunteti jurnalist, nu va este strain faptul ca printre cele mai discriminate rase în Europa sunt tiganii si musulmanii. Domnul Muftiu cum a reusit sa-si obtina diploma? Deci cum evreii sunt discriminati si îsi cer drepturile, cred ca si musulmanii, daca sunt discriminati, pot sa-si ceara drepturile. Exista o campanie antiislam, antimusulmani. Noi suntem de vina ca am studiat în tarile arabe? Atunci eram considerati mari teologi, acum suntem considerati teroristi si radicali din cauza unei adrese, nu? Pai ce vina avem noi ca am plecat de-acolo si am pierdut posturi la Muftiat de patru ani de zile, pentru ca nu ni s-a dat nici pâna acum nici un raspuns la solicitari? Patru ani de zile sa nu primim raspuns!? Macar sa ne zica: “Bai, nu te angajez!” Parca vorbesti în codru.

Rep: V-ati dori sa fiti imami?
Absolventii: Da, pai avem cereri depuse si la vechiul Muftiu si la noul Muftiu si nici un raspuns. Nu va mai spun ca atunci când m-am întors în tara, conducerea Muftiatului a trimis niste persoane ca sa vada ce vorbesc eu, ce discut. Chiar cei trimisi si-au dat seama pâna la urma ca cei care i-au trimis sunt rau-voitori si au venit si mi-au zis: “Ma scuzi, dar am fost trimis sa te ascult”.

Rep: Unde i-au trimis? În anturajul dumneavoastra?
Absolventii: Da, în anturaj.

Rep: Dar astea sunt metode securiste…
Absolventii: Da si suntem siguri ca cineva din Muftiat colaboreaza cu Securitatea. Nu vrem sa spunem cine, dar stim sigur si e de-aici, din România. Da totul prin rapoarte, a ramas aceeasi tactica. Exista oameni care doresc transparenta si care doresc o normalitate, însa vechile ideologii continua, iar pe noi nu ne deranjeaza si daca cineva are sa ne întrebe ceva o sa-i raspundem fara sa-i ascundem nici macar un punct sau o virgula. Adevarul este ca întreaga comunitate musulmana este cu noi, cu acesti absolventi, au venit la noi si ne-au zis: “Noi suntem cu voi! Aveti dreptul sa fiti imami, sa predati în scoli! Copiii nostri merg la scoala si nu au profesor! Au profesori care au o atitudine contra Islamului”. Religia islamica nu poate fi predata de domnisoare cu minijup, ma scuzati. Iar noua ne spun ca nu au posturi. Caci Muftiul face diferente între cei care au învatat în scoli arabe si cei care au învatat în scoli turcesti, pentru ca spune ca Islamul a fost scapat de sub controlul statului. Cum poate afirma asa ceva?! Chiar statul este atât de nepasator, de inconstient, de slab? Domnul Muftiu continua sa puna paie pe foc!

Rep: Cum credeti ca se vor sfârsi tote aceste neîntelegeri?
Absolventii: Noi ne dorim sa stam la o masa rotunda cu Muftiul si sa se rezolve problema. Nu credem ca se va întâmpla nimic, lucrurile o vor lua pe fagasul lor, la dreptate se va ajunge oricum, poate Muftiul a încercat un exercitiu  de imagine, de impunere a autoritatii.

Au consemnat MIHAI RÃZVAN ROTARU
                   DORU COPOT

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top