La Mangalia, au început lucrările de restaurare a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Lăcașul de cult, cu o vechime de peste 100 de ani, inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța, va fi complet refăcut, cu fonduri UE.
„Proiectul a fost demarat încă de acum 3 ani, dar fiind vorba de bani europeni, au durat mult procedurile de evaluare și aprobare, ca și la celelalte proiecte cu fonduri UE (Saturn, Neptun), aflate în execuție. Biserica va fi reabilitată arhitectural, vor fi refăcute fațadele, pictura murală exterioară și interioară și va fi consolidată structura de rezistență. Restaurarea acestei biserici cu o istorie de peste 100 de ani este deopotrivă importantă atât pentru Protoieria Mangalia și enoriași, cât și pentru promovarea monumentelor istorice din orașul nostru”, a transmis primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu.
