Unul din miturile evocate des de presa română, în ultimii ani, este acela al tsunami-ului care ar fi devastat Mangalia, în 1901. Aşa cum arătam într-un articol publicat în vară, nu există nicio dovadă ştiinţifică în legătură cu acest fapt, iar la Mangalia nimeni nu a auzit de valurile gigantice şi distrugerea pe care ar fi provocat-o, la sfârşitul secolului trecut. Aşa cum promiteam atunci, revenim asupra subiectului, pentru a oferi mai multe date despre ce s-a întâmplat în martie 1901 şi despre tsunami-urile de Marea Neagră.
Un articol de Răzvan PETRE
La baza acestui articol stau o serie de articole ştiinţificice, publicate de cercetători reputaţi.
Marea Neagră şi tsunami-urile
Tsunami-urile ocupă un loc de frunte între pericolele care ameninţă coastele mărilor şi oceanelor, fapt ce a impus, în ultimii ani, studierea lor în amănunt. Un prim efort în acest sens a fost depus în direcţia elaborării unor aşa-numite „cataloage de tsunami-uri”, pentru fiecare mare în parte. Cea mai recentă ediţie a Catalogului tsunami-urilor din Marea Neagră a fost elaboraă de European Geosciences Union, sub coordonarea unor oameni de ştiinţă de la Institutul de Geodinamică din Atena (Grecia) şi de la Institutul de Geofizică din Sofia (Bulgaria).
Catalogul descrie 26 de tsunami-uri documentate a se fi petrecut în bazinul Mării Negre. Dintre acestea, unele par a fi fost declanşate de cutremure, alte cauze fiind alunecări de teren supra- şi submarine şi fenomene meteorologice. Cele mai expuse zone sunt coastele Crimeei, ale Anatoliei, precum şi litoralul bulgăresc, pe aliniamentul Varna-Balcic.
Martie 1901
Cea mai probabilă cauză a tsunami-ului din 1901 a fost o alunecare de teren, pe ţărmul Mării Negre, sau în adâncuri. Istoria consemnează mai multe alunecări de teren catastrofale, pentrecute în nord-estul Bulgariei, de-a lungul timpului. De departe, cea mai afectată a fost localitatea antică Bizone (actualmente – Kavarna), aceasta fiind distrusă de mai multe ori de surparea malurilor. De altfel, întreaga zonă cuprinsă între Kavarna şi Balcic prezintă un relief vălurit, accidentat, punctat de alunecări de teren şi de rezultatul acestora.
Tsunami-ul despre care se spune că ar fi lovit Mangalia, la începutul secolului trecut, s-a produs, în realitate, în Bulgaria. Acest fapt este atestat de două studii ale oceanografilor bulgari, publicate în anii 1960-1990 şi citate de catalogul tsunami-urilor. Ei reconstituie evenimentul pe baza relatărilor a 2-3 martori oculari, intervievaţi la câteva zeci de ani după producerea lui. Potrivit acestora, la puţină vreme după cutremurul de 7,1 grade din martie 1901, marea a inundat portul Balcic cu valuri de 2,5-3 metri, care au luat pe sus ambarcaţiuni de mici dimensiuni. De asemenea, au fost citate alunecări de teren. Aici se termină realitatea, şi tot aici începe ficţiunea.
Valul care ia curba
Datorită volumului mare de apă antrenată şi lungimii excepţionale a valurilor de tip tsunami, acestea se propagă pe distanţe foarte mari. Adesea, tsunami-uri produse în Chile au traversat întregul Ocean Pacific, devastând Japonia. În primăvara lui 2011, tsunami-ul din Japonia a călătorit mii de kilometri, cauzând în Hawaii pagube de ordinul a milioane de dolari. Acelaşi tsunami a ajuns la Tokio, care era la doar 300 de kilometri distanţă, sub forma unui val amărât, de jumătate de metru. Motivul e simplu: Tsunami-ul se propagă excelent în linie dreaptă, însă, datorită legilor fizicii, nu poate lua curbele. Aşa se explică faptul că Tokio, care se afla pe fundul unui golf, a fost ferit de furia mării, în timp ce Hawaii – care e pe linie dreaptă – a fost lovit din plin.
Revenind la tsunami-ul din 1901, posibilitatea ca acesta să fi afectat atât Balcic, cât şi Mangalia e aproape nulă. Dacă privim o hartă, observăm că Balcicul se află pe fundul unui golf, iar, pentru ca un val să ajungă de aici până pe litoralul românesc, el ar trebui să se propage spre largul mării, apoi să facă un unghi de 90 de grade.
Nici varianta ca tsunami-ul să fi venit dinspre larg şi să lovească atât Bulgaria, cât şi România, nu stă în picioare. Asta pentru că eventualul tsunami nu a fost consemnat în nicio altă locaţie, decât în Balcic. Este extrem de improbabil ca tsunami-ul să fi ajuns la Mangalia, fără să lase urme la Şabla, sau la Varna – ambele aflându-se pe o razo de 30 de kilometri de Balcic.
Un tsunami care se propagă pe net
Teoria valurilor uriaşe, care ar fi lovit Mangalia în 1901, a apărut 100 de ani mai târziu. Primele referinţe datează de la începutul anilor 2000, fiind vorba de declaraţii ale fostului director general al Institutului pentru Fizica Pământului – Gheorghe Mărmureanu. O dată cu intrarea cutremurelor de la Şabla în atenţia mass media, acestor declaraţii li s-a dat importanţă sporită, ajung acum să fie preluate fără a mai cita sursa iniţială. De asemenea, internetul geme de discuţii în care tsunami-ul de la Mangalia e dat ca sigur, de către persoane care sunt gata să jure nu numai că el s-a produs, ci şi că a ajuns pe ţărmul românesc cu valuri de 3, 4, sau chiar 5 metri.
Studiul Geoecomar
Singura citare a (eventualei) sosiri a unui tsunami pe ţărmurile româneşti, într-o lucrare ştiinţifică, apare într-un studiu efectuat de un colectiv al Institutului pentru Geologie şi Geoecologie Marină. Geologii români, printre care se afla şi actualul Director General al GEOECOMAR, Gheorghe Oaie, au făcut o analiză sedimentologică în două sectoare ale litoralului românesc – la Corbu şi la Vama Veche. Unul din punctele de plecare ale studiului a fost o declaraţie a lui Mărmureanu, datată în anul 2005. Spre deosebire de acesta, însă, cercetătorii de la Geoecomar au avut o abordare ştiinţifică: Găsind sedimente vechi de câteva mii de ani, ce corespundeau descrierii tsunamitelor, ei au notat că acestea au fost depuse „în urma unor evenimente marine deosebite – valuri tsunami, sau furtuni extrem de puternice”.
