Vineri, 6 februarie a.c., Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina, a organizat slujba de Sfeştanie odată cu inaugurarea dispensarului din Sibioara, un sat care aparţine de localitate. Edilul a asigurat prezenţa permanentă a unui cadru medical, care să aibă în grijă şi sub supraveghere continuă sănătatea locuitorilor.
Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA
Medicul îşi va exercita meseria timp de trei zile la Oituz şi alte trei zile la Sibioara, astfel fiind asigurată asistenţa medicală a cetăţenilor din Lumina. Costurile au fost suportate de bugetul local.
Tot la Sibioara, administraţia locală a efectuat reparaţii capitale la instituţia de învăţământ din zonă. Primăria a scos din buzunar un miliard de lei vechi pentru ca elevii să studieze în cele mai bune condiţii. Şcoala cu clasele I-IV, găzduieşte şi grădiniţa, iar conform spuselor edilului Dumitru Chiru, reparaţia a constat în modernizarea sălilor de clasă, amenajarea grupurilor sanitare în interiorul şcolii. De asemenea, au fost schimbate uşile, ferestrele şi pardoseala.
În paralel cu aceste proiecte, se continuă pietruirea drumurilor pe Strada Luceafărului şi Strada Morii. În maxim 12 zile va fi reluată şi procedura de licitaţie privind proiectul de canalizare, dat fiind faptul că prima încercare de acest fel a fost contestată.
