Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a anunțat că pe 15 iunie va începe organizarea de șantier pentru un obiectiv foarte important: reabilitarea falezei.
Continuăm munca: După încheierea etapei de proiectare și avizare, de pe 15 iunie are loc organizarea de șantier – pe 1 iulie este programată începerea lucrărilor. Se va începe din cele două capete: din zona Tulco, în amonte și din zona gării, în aval. Nu a fost ușor sa ajungem astăzi aici, au fost cârcotași la fiecare etapă: de la preluarea falezei de la APDM Galați, urmată de conceperea proiectului în sine, la aprobarea finanțării prin fonduri europene și la semnarea contractului. S-a muncit foarte mult la cererile de finanțare, la avizare, lucruri mai puțin vizibile pentru tulceni, dar care au necesitat foarte multă muncă, a transmis Horia teodorescu.
