Ştiri

Bogdan Huțucă, deputat PNL, încurajează victimele din Piața Victoriei să depună plângere

La patru zile de la înăbușirea în forță a mitingului din seara zilei de 10 august din Piața Victoriei, deputatul PNL Bogdan Huțucă face un apel la victimele jandarmilor să depună plângere la parchet.
„Toți cei care au ordonat și coordonat reprimarea violentă a protestelor pașnice din 10 august trebuie să plătească în fața legii. Le cer tuturor celor care au fost victimele represiunii să facă plângere penală la Parchetul militar și la parchetele civile.

Nu vom accepta să fie trași la răspundere doar câțiva acari Păun, în timp ce șefii din Jandarmerie și ministrul de interne – adică cei care au coordonat măcelul din piață până la 3 dimineață- să scape nepedepsiți.
Nu avem voie să lăsăm România să se transforme într-o dictatură așa cum intenționează Liviu Dragnea”, este mesajul parlamentarului.
De asemenea, Bogdan Huțucă face un apel la forțele de ordine implicate în violențele de vineri să spună oficial ce gaze au folosit pentru dispersarea manifestanților.
„Un profesor universitar speculează că ar fi fost folosite gaze de tip CS, ce sunt clasificate drept arme chimice. Aceasta este o crimă aparte pe care o comite Jandarmeria, deoarece au pus doctorii în situația de a trata arsuri ale căilor respiratorii și ale pielii fără a ști exact ce medicament este indicat. Chiar și astăzi, mii de persoane suferă de dureri de cap și amețeli. Am un respect deosebit față de orice armă din România și este păcat că o instituție ca Jandarmeria a ajuns să fie folosită politic de un partid politic.
Trebuie să aflăm adevărul cât mai repede”, transmite deputatul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top