În perioada 23-28 august 2017, pe Dealul Pietrișului din comuna tulceană Luncavița, va avea loc a XII-a ediție a „Taberei de Astronomie Deep-Sky”, organizată de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați – Astroclubul „Călin Popovici” și Comuna Luncavița.
În fiecare seară, între orele 22.00 – 3.00, publicul este așteptat să participe la observații astronomice, iar marți, 29 august, la a IX-a conferință „Priviți cerul Dobrogei”, care va avea loc în Căminul Cultural al Comunei Luncavița.
Pe lângă echipa de astro-cercetători condusă ca în fiecare an de muzeograful Ovidiu TERCU, va fi și un invitat special: Vitalie Chistol, coordonatorul Observatorului astronomic din Chișinău, Republica Moldova.
Motodelta 2017
Tot în comuna Luncavița se va desfășura și întâlnirea împătimiților de motoare, Motodelta 2017. Astfel, în perioada 18-20 august, iubitorii motoarelor și a muzicii rock sunt așteptați între localitățile Luncavița și Nifon într-un loc știut ca „Valea Fagilor”. Locația se află într-o pădure cu o poieniță, pe malul unui lac.
Nu vor lipsi concursurile specifice cu premii consistente și nici formațiile ce vor încinge atmosfera în serile de vineri: Over, Lupul cel rău și Bronx, iar sâmbătă: Costi Sandu & Trupa Tribute, Stonelight și Recipe for Hate plus muzică folk la foc de tabără cu trupa Numai pe roșu.
